Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Marii creditorii și marii datornici ai transportatorilor polonezi

Continuând seria informațiilor din zilele trecute, despre creșterea datorilor firmelor poloneze de transport în perioada de când a început pandemia, aflăm de la asociația de transport și logistică TLP că cei mai mari creditori ai firmelor de transport sunt instituțiile financiare: bănci și societăți de leasing, cărora firmele din domeniu le datorează 580 de milioane de zloți (un zlot polonez este echivalentul a circa 1,07 lei). 234 de milioane de zloți sunt datorii către creditori secundari, de exemplu societăți de colectare a creanțelor și fonduri, 116,5 milioane de zloți sunt datorii către furnizori de carburant, din care aproape jumătate pentru vânzări en-gros și carduri de combustibil, și 77 de milioane de zloți sunt datorii față de asigurători.

Dar transportatorii polonezi au și debitori, care le datorează în total 171,6 milioane de zloți, în special din cauza termenelor mari de plată, dar și a întârzierii peste aceste termene sau chiar a neplății. 55,5 milioane de zloți sunt datorii ale altor transportatori față de colegii lor, aproape 40 de milioane de zloți sunt datorii ale firmelor de comerț, din care 30 de milioane sunt ale angrosiștilor, alte 23 de milioane sunt datorii ale producătorilor, din care cele mai multe ale producătorilor de alimente, iar 19 milioane de zloți trebuie recuperate de la firme de construcții.

În cazul finanțării externe a industriei poloneze de transport și logistică, sprijinul pentru lichidități ar trebui să fie extrem de important, și de aceea, conform experților, interesul companiilor de transport se va îndreptat tot mai mult spre factoring. Una dintre companiile din domeniu arată că, de la începutul lui 2021, a finanțat facturi pentru transportatori în valoare totală de 24,5 milioane de euro, iar 94% dintre firmele care au apelat la acest serviciu sunt microîntreprinderi care fac transport rutier de marfă. Limita medie garantată a fost de aproape 30.000 de zloți și se poate presupune că 2022 va fi marcat de un interes sporit pentru factoring, din cauza anunțatei creșteri a salariilor șoferilor, competiției mai puternice și creșterii flotelor sau nevoii de a investi în mijloace ecologice de transport. În plus, banii obținuți din factoring pot fi folosiți pentru combustibil, taxe, achiziția de bunuri, reparații sau training.

Articole similare

Ad