Volumul de mărfuri transportate rutier a înregistrat, în primele nouă luni din 2021, o creștere cu 15,4% comparativ cu perioada similară a anului anterior, în timp ce transportul feroviar a avut un avans de 18,1%, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
Din totalul de 223,062 milioane de tone de mărfuri transportate rutier, 81,9% au fost înregistrate în transport naţional, care a marcat o creștere cu 16,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Parcursul mărfurilor a crescut cu 11,3%, în transportul naţional înregistrându-se o majorare cu 15,6%.
În transportul feroviar, volumul mărfurilor a înregistrat creştere cu 18,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, datorată evoluţiilor pozitive ale tuturor componentelor. Au fost transportate 43,031 milioane tone mărfuri, din care 81,9% în transport naţional. Parcursul tarifar al mărfurilor s-a majorat cu 14,8%, transportul internaţional înregistrând cea mai însemnată creştere dintre componente, respectiv cu 31,9%.
În transportul maritim au fost înregistrate 39,876 milioane tone în transport internaţional, în creştere cu 13,3% faţă de perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2020.
Mărfurile transportate pe căi navigabile interioare au totalizat 24,013 milioane tone, din care 49,4% în transport naţional. Volumul mărfurilor transportate a înregistrat un avans de 5,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce parcursul mărfurilor a crescut cu 1,5%.
Transportul prin conducte petroliere magistrale a înregistrat 4,913 milioane tone mărfuri transportate, în creştere cu 3% faţă de primele nouă luni din 2020, în timp ce parcursul mărfurilor a totalizat 858 milioane tone-km (plus 9,1%).
În transportul aerian, volumul mărfurilor transportate a înregistrat un total de 29.000 tone, în scădere cu 2,8%.
Transportul rutier, încă la putere
În perioada menţionată, în transportul rutier naţional, 64,6% din volumul mărfurilor a fost transportat pe distanţe între 1-49 km, 19,4% pe distanţe cuprinse între 50-149 km şi 12,9% pe distanţe cuprinse între 150-499 km.
Diviziunile care au deţinut cele mai mari ponderi în total parcurs au fost: mărfuri grupate (un amestec de tipuri de mărfuri transportate împreună) -28,8% şi produse alimentare, băuturi şi tutun – 17,2%.
În transportul feroviar, ponderi semnificative în totalul mărfurilor transportate au fost înregistrate pentru diviziunile: cocs, produse rafinate din petrol (23,4%) şi cărbune şi lignit; ţiţei şi gaze naturale (18,9%).
Ponderile cele mai importante în transportul maritim au fost deţinute de diviziunile produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit (37,2%) şi cărbune şi lignit; ţiţei şi gaze naturale (17,2%), iar în cel pe căi navigabile interioare de diviziunile minereuri metalifere şi alte produse de minerit şi exploatare de carieră; turbă; uraniu şi thoriu (37,8%) şi produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit (33,4%).
Mărfurile transportate în cont propriu au reprezentat, în transportul rutier, în perioada ianuarie-septembrie 2021, 55,9% din total, iar în ceea ce priveşte destinaţia, 18,1% din total mărfuri au fost înregistrate în transport internaţional. Din totalul mărfurilor în transport rutier internaţional, respectiv 40,339 milioane tone, transportul între state terţe a reprezentat 47%, cabotajul 22,9% şi mărfurile încărcate 17,2%.
În transportul rutier internaţional de mărfuri, 92,7% din totalul mărfurilor descărcate au provenit din state membre ale Uniunii Europene şi 95,6% din totalul mărfurilor încărcate au avut ca destinaţie state membre UE. Cele mai mari cantităţi de mărfuri au provenit din Germania (20,7%), Ungaria (17,3%) şi Italia (11,0%), iar în ceea ce priveşte încărcările 18,6% din volumul mărfurilor au avut ca destinaţie Germania, 16% Italia şi 15,1% Ungaria.