În 2005 Germania a introdus o ecotaxă, ceea ce a afectat traficul din Alsacia, astfel încât Comunitatea Europeană din Alsacia (CEA) a solicitat o derogare pentru a introduce la rândul ei o ecotaxă pe drumurile sale. Iar Parlamentul francez a adoptat definitiv un proiect de lege care ratifică propunerea Alsaciei, taxa urmând să intre în vigoare în 2024.
CEA s-a înființat în 2019, este compusă din consiliile departamentelor Rinul de Jos și Rinul de Sus și are în ultimul timp competențe noi ce țin cont de specificul frontalier al provinciei.
Ordonanțele votate de Parlament transferă către CEA și către Eurometropola Strasbourg proprietatea asupra șoselelor și autostrăzilor de pe teritoriul lor. Senatul a examinat proiectul într-o primă lectură în noiembrie 2021 și apoi l-a adoptat fără modificări în a doua lectură.
Dar teama pe care o au anumiți oficiali aleși este, așa cum relatează publicația Les Routiers, aceea că noua reglementare mută problemele din zona Rinului în zona Lorena, care va suferi, la rândul ei, din cauza traficului și, probabil, va solicita o derogare astfel încât să poată introduce și ea o ecotaxă.