Ministrul spaniol de Transport a participat recent la un eveniment în cadrul căruia a trecut în revistă principalele obiective de pe agenda sa. În ceea ce privește ajutoarele de stat pentru vehicule, acesta a arătat că s-au primit deja peste 150.000 de cereri, iar despre adresa de email la care se pot trimite plângeri, chiar și anonime, la adresa firmelor de pe piață, el crede că este un instrument util pentru departamentul de Inspecție în Transporturi, deoarece de cele mai multe ori pentru transportatori este dificil să își reclame clienții, pe când aici, ei pot da câteva detalii despre rele practici, pe baza cărora se poate începe un control.
Cu aceeași ocazie, ministrului i s-a solicitat ca ajutorul de 0,20 de euro/l de motorină să fie acordat și după 30 iunie – data până la care s-a aprobat inițial – și să se actualizeze și tarifele de transport corect, deoarece mulți clienți vor să profite de acest bonus și să ceară să fie scăzut din tarife.