Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Au început lucrările de construcție a terminalului cargo aerian din Oradea

Așa cum a anunțat încă de anul trecut, CTP a început lucrările de construcție la CTPark Oradea Cargo Terminal, primul parc industrial cu terminal cargo din România, amplasat în imediata apropiere a Aeroportului Oradea și a parcului industrial Eurobusiness II.

Dezvoltat pe un teren cu o suprafață de 14,4 hectare, parcul industrial CTPark Oradea Cargo Terminal beneficiază de conexiune directă cu Aeroportul Oradea. Lucrările de construcție la calea de rulare, care face legătura dintre platforma de staționare a aeronavelor și pista aeroportului au fost finalizate într-un timp record de doar 10 zile. În prezent se lucrează la platforma de garare a avioanelor, cu o suprafață de peste 20.000 m2 și la primele spații industriale și logistice, inclusiv cu destinație cargo, 2 clădiri cu o suprafață totală de aproximativ 25.000 m2, care vor fi operaționale până la finalul anului.

„CTPark Oradea Cargo Terminal reprezintă o premieră națională. Este primul parc industrial cu terminal cargo, un proiect care implică lucrări de infrastructură speciale, coordonate de echipa noastră de construcții. Suntem fideli convingerii noastre că infrastructura este cheia dezvoltării industriale și logistice și acesta este departe de a fi punctul forte al României, de aceea ne implicăm ori de câte ori găsim deschiderea autorităților spre dezvoltări sustenabile. Deși proiectul a  început de curând, interesul potențialilor rezidenți, utilizatori de spații logistice, dar și operatori de cargo, este destul de mare și s-a concretizat într-un prim contract de închiriere; în același timp, avem discuții avansate pentru aproximativ 50% din spațiile disponibile în total”, a declarat Ana Dumitrache, Country Head CTP România.

La finalizarea lucrărilor de construcții, CTPark Oradea Cargo Terminal va deveni unul dintre cele mai mari 10 parcuri industriale ale CTP România, cu o suprafață totală de peste 60.000 m2. CTPark Oradea Cargo Terminal poate acomoda clienți din sectoare diverse, atât cu activități de cargo, precum și de producție și de logistică, sau ambele cumulate, oferind suprafețe flexibile care încep de la 500 m2.

Deja clienți care până acum își derulau operațiunile prin Timișoara sau Budapesta așteaptă cu interes deschiderea terminalului ângă parcul industrial unde își desfășoară activitatea de producție.

Alina Silaghi, directorul general al Agentiei de Dezvoltare Locala Oradea (ADLO), a menționat că acest proiect va fi un alt punct important pentru care investitorii vor alege Oradea pentru dezvoltare. Valoarea de piață a investiției în CTPark Oradea Cargo Terminal va fi de aproximativ 36 milioane de euro la finalizare.

Ilie Bolojan, Presedintele Consiliului Judetean Bijor, a declarat la conferința de presă de inaugurare că terminalul cargo aerian este un proiect important de infrastructură, fără de care nu ai cum să atragi investiții private. “Fără autostrăzi, căi ferate, terminale logistice și depozite nu putem dezvolta Oradea, menționând că pentru acest lucru Primăria Oradea, ADLO și Consiliul Județean Bihor lucrează în parteneriat, pentru că este nevoie de acordare de scutire de impozite, de acces dinspre Parcul Industrial II și conectare la rețeaua de utilități a acestuia.

În paralel cu construirea terminalului cargo, Aeroportul Oradea derulează un proiect de prelungire a pistei de aterizare (finanțat de UE și Guvernul României), care ar permite aterizarea unor aeronave mai mari.

La terminarea proiectului, CTP are opțiunea de cumpărare a terenului de la autoritățile locale la prețul de licitare.

Tot în județul Bihor, CTP mai deține parcul industrial CTPark Oradea Nord, amplasat pe Calea Borșului, în Oradea, și CTPark Salonta, aflat în curs de extindere în Salonta, oraș care va beneficia de conexiune directă cu autostrada M44 din Ungaria prin intermediului noului drum expres DX Oradea-Arad.

În ultimii ani, CTP și-a consolidat poziția ca unul dintre principalii investitori imobiliari din zona de vest a țării, având, de asemenea, parcuri industriale și în Timișoara, Arad, Ineu și Caransebeș.

Articole similare

Ad