Mercedes-Benz Trucks & Buses Romania a livrat, la sfârșitul lunii iulie, o autobetonieră Mercedes-Benz Econic către compania Romcim, care aparţine Grupului CRH şi se numără printre cei mai mari furnizori de ciment, agregate și betoane pentru sectorul de construcții din România.
Autocamionul are un concept unic de șasiu cu podea coborâtă, un motor modern Euro VI E, de 7,7 l și 354 CP, precum şi o calitate premium Mercedes-Benz Econic. Totodată, îndeplinește aproximativ toate cerințele impuse de densitatea mare a traficului urban, cum ar fi eficiența, siguranța, sustenabilitatea și confortul.
„Parbrizul panoramic generos, ce asigură vizibilitate asupra benzii de rulare și a trotuarelor, reprezintă un avantaj față de camioanele convenționale, în special, în centrele aglomerate ale orașelor și în situații cu vizibilitate redusă. În Europa, Mercedes-Benz Econic face parte din peisajul stradal al municipalităților de peste 20 de ani, timp în care și-a dovedit fiabilitatea în numeroase aplicații. Ca reprezentant al producătorului, suntem mândri că și clienți din România mizează pe această soluție.”,
a declarat Valeriu Zaharia, CEO Mercedes-Benz Trucks & Buses România.
Mercedes-Benz Econic are un design al cabinei „DirectVision” cu parbriz panoramic, o podea coborâtă, precum şi o poziție joasă la volan, faţă de alte camioane convenționale pentru construcții, ceea ce îi permit șoferului să fie la același nivel cu pietonii și bicicliștii pentru a avea contact vizual cu aceştia în orice moment.
De asemenea, șoferul are un nivel înalt de încredere și siguranță prin faptul că vederea panoramică este susținută de ușa pliantă, vitrată până la nivelul podelei, de pe partea pasagerului. „Sideguard Assist”, Asistentul la virare, contribuie la evitarea accidentelor în aglomerația urbană și detectează persoanele de pe partea pasagerului prin avertizarea cu semnale acustice și optice.
Modelul Econic deține un sistem sofisticat combinat de oglinzi clasice și 4 camere video, precum și un monitor smart de 7 inch amplasat pe bord, ce permite anularea unghiurilor moarte. Orice situație critică poate să fie observată de șofer prin pachetul extins de asistenți de siguranță. Nu lipsește asistentul de menținerea benzii de rulare, avertizarea acustică la mersul înapoi și nici limitarea deplasării cu spatele la maximum 9 km/h. Suplimentar șoferul se poate concentra pe condus prin ajutorul senzoriilor de lumină și de ploaie.
Econic este dotat cu Active Brake Assist 5, cel mai avansat sistem de frânare de urgență, care poate reacționa prin frânare totală în eventualitatea unui risc sau a unei coliziuni cu obstacole fixe sau mobile, inclusiv pietoni, care traversează, merg spre autovehicul sau aleargă pe aceeași bandă a carosabilului. Deopotrivă, deține și o frână de motor de înaltă performanță și ESP. Frâna de parcare electronică cu funcția HOLD integrată se poate activa și dezactiva automat contribuind la reducerea accidentelor.
Există și sistemul care adaptează automat viteza camionului și ușurează deplasarea în coloană prin reglarea și menținerea distanței, atunci când vă apropiați de un vehicul din față, deoarece este prevăzut cu un tempomat.
Accesul în camion este uşor, datorită înălțimii din interiorul cabinei, atunci când şoferul se află în picioare. Se poate urca și coborî pe partea opusă a traficului, prin dotarea cu o ușă pliantă de deschidere spre interior în contextul lucrărilor cu opriri intermediare frecvente.
Modelul comandat de Romcim are un șasiu Econic cu 4 axe de configurație 8×4 și o masă maximă autorizată de 32 tone. Suspensia pneumatică este reglabilă de până la 160 mm cu posibilitatea de creştere a unghiului de atac la nevoie, în special datorită ultimei axe, cu funcții viratoare, descărcabilă, ce lasă raze reduse de bracaj și uzură minimă la virare.
Autoșasiul prevăzut cu o autobetonieră Liebherr HTM 905F L are un volum de 9 m3 şi dispune de o lampă de lucru posterioară, o platformă de lucru cu sistem de protecție cf. EN12609, o protecție completă între mixer şi șasiu, precum şi o protecție a rolelor de sprijin malaxor.