Comerțul electronic la nivel european a crescut anul trecut cu 13%, la 718 miliarde de euro, iar în 2022 este estimat un avans de 11%, la 797 miliarde de euro. În 2022, piața de e-commerce din România este așteptată să se consolideze și se apropie de valoarea de 7 miliarde de euro.
În contextul acestei consolidări, România a devenit pentru compania bulgară euShipments piața cu cea mai mare creștere din regiune.
„În 2021, am avut mai mult de 820.000 de expedieri efectuate, din care aproape 300.000 au fost doar în România. Intenționăm să dublăm, cel puțin, aceste cifre până la sfârșitul anului 2022. Regiunea noastră în general (România fiind pe primul loc) se extinde foarte rapid și suntem în pas cu tendințele și, desigur, oferim servicii de calitate”, declară Svetlozar Dimitrov, Managing Partner, euShipments.
Poziționarea geografică strategică a principalului depozit de fullfilment al companiei, din Ruse, permite companiei să aibă acces rapid la clienții din patru piețe, respectiv Bulgaria, România, Grecia și Ungaria. Pentru livrările în Bulgaria și România, timpul de livrare este sub 24 de ore, iar proximitatea față de clienți permite companiei să opereze la costuri mai reduse față de competitori.
euShipments oferă opțiunea de ramburs la livrare nu numai în regiune, ci și în 17 țări diferite din UE. Clienții companiei au acces la o interfață all-in-one și/sau integrare API care nu numai că generează AWB-uri, dar oferă și informații complete în timp real despre bunurile lor în depozit, informații de urmărire reală 24/7, indiferent de țara de destinație sau de metoda de livrare utilizată.
Integrarea API dezvoltată de euShipments oferă posibilitate comercianţilor online să îşi automatizeze şi să își optimizeze o serie de procese administrative şi operaţionale, precum şi să reducă riscul erorii umane. Datorită integrării API oferite de euShipments, fiecare eComerciant poate accesa portofoliul de servicii a peste 30 de companii de curierat din toata Europa şi pe plan mondial. Astfel, fiecare magazin electronic care folosește serviciile euShipments își poate livra coletele cu curierii last-mile în toată Europa.
Compania oferă, de asemenea, soluții de livrare și un sistem de automatizare pentru toți partenerii din marketplace-ul eMag, folosind doar curierii last-mile aprobați de eMag. Compania are integrări încorporate și pentru Shopify, WooCommerce, Opencart, Magento, MerchantPro și multe altele. Un alt avantaj îl reprezintă prețurile competitive pentru serviciile de fulfillment, care pornesc de la 0,45 EUR per comandă/colet.