Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Compania imobiliară britanică First Property a vândut depozitul din Tureni

First Property Group, o companie britanică de imobiliare, a finalizat vânzarea unui depozit logistic din Tureni, într-o tranzacție intermediată de Colliers.

Situată pe versanții Dealurilor Feleacului, la doar 20 de kilometri de Cluj-Napoca, într-una dintre cele mai căutate locații pentru hub-uri I&L. Proiectul are o suprafață de aproape 8.300 mp, iar în prezent are un contract de închiriere pe 10 ani cu Teconnex.

„Tranzacția este importantă în contextul unei piețe I&L foarte compacte, în care noile dezvoltări sunt păstrate în mare parte în portofoliu și demonstrează că există lichiditate în sectorul imobiliar local, oferind o referință pentru tranzacțiile viitoare și contribuind la creșterea încrederii potențialilor noi investitori în România”,

a declarat Anca Merdescu, Director Asociat Investment & Debt Advisory Colliers România.

În general, piața industrială și logistică continuă să fie printre cele mai dinamice sectoare din România. Până la jumătatea anului 2022, specialiștii Colliers estimează un volum de aproximativ 60 de milioane de euro în tranzacții imobiliare industriale, reprezentând circa 17% din volumul total al tranzacțiilor de investiții de pe piața locală.

First Property Group activează în Marea Britanie și Europa Centrală, cu sedii situate în Londra, Varșovia și București.

Anul trecut, compania a vândut ultimul dintre cele nouă supermarketuri Lidl pe care le cumpărase în 2016 din România pentru 10,5 milioane de euro. Grupul deține clădirea de birouri Maestro Business Center din Cluj-Napoca și o clădire de birouri de 3.000 mp în zona din Piața Victoriei din București.

Articole similare

Ad