Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

TRAN a stabilit obiective ambițioase privind infrastructura pentru combustibili alternativi

Comisia pentru transporturi (TRAN) a Parlamentului European (PE) tocmai și-a adoptat poziția cu privire la Regulamentul privind infrastructura pentru combustibili alternativi (AFIR), stabilind obiective mai ambițioase decât până acum.

Iar biroul comun al asociațiilor transportatorilor din Franța (FNTR), Germania (BGL) și țările nordice (NLA) de la Bruxelles salută direcția adoptată de PE, respectiv obiectivele mai ambițioase pentru o rețea și o infrastructură europeană de reîncărcare care să furnizeze energie electrică, hidrogen sau LNG, și crede că este important de subliniat principiul general al neutralității tehnologice pentru a menține concurența pe piață între diferitele tehnologii alternative, ținând seama și de prețuri.

Acesta este un prim pas important în direcția atingerii obiectivelor pachetului Fit for 55, consideră cele trei asociații, iar tranziția verde poate avea loc numai dacă există suficientă infrastructură pentru combustibili alternativi, pentru a transmite un semnal clar companiilor de transport. De acum înainte mai este nevoie ca statele membre să se pregătească pentru a îndeplini obligațiile AFIR.

Pe lângă construirea infrastructurii pentru combustibili alternativi, trebuie abordate multe alte aspecte: disponibilitatea energiei verzi la prețuri accesibile, o rețea energetică adecvată, testarea vehiculelor în condiții reale, un serviciu complet, furnizarea de piese de schimb etc.

„Tranziția verde va necesita timp și va avea un cost. Prin urmare, suntem îngrijorați dacă alte elemente ale pachetului Fit for 55, cum ar fi propunerea privind comercializarea certificatelor de emisii și eurovinieta, vor aduce costuri suplimentare pentru combustibilii fosili. Mai ales într-o perioadă în care operatorii de transport se confruntă deja cu creșterea prețurilor la combustibili“, mai arată comunicatul comun FNTR, BGL și NLA.

Asociațiile le solicită legiuitorilor să țină seama de importanța acordării de stimulente transportatorilor pentru a investi în noi tehnologii ecologice, deoarece încă nu ne aflăm într-un scenariu în care vehiculele grele de marfă să funcționeze în mare parte pe bază de energie electrică sau pe hidrogen și să fie gata să fie utilizate pe scară largă la prețuri comparative cu ale vehiculelor grele cu ardere internă.

Articole similare

Ad