Ministerul Dezvoltării și-a luat mâna de pe transportul județean. Deși situația este dezastruoasă la nivel național, cu doar 3 luni înainte de expirarea ultimei prelungiri a programelor de transport județene, MDLPA refuză să se pronunțe pe acest subiect. Este adevărat că în urmă cu un an, la o întâlnire cu asociațiile patronale, ministrul Attila Cseke ar fi spus că nu riscă un infringement pe mandatul său și că respinge o nouă prelungire a licențelor de trasee. De atunci nu am mai văzut nicio comunicare publică a MDLPA pe acest subiect, iar consiliile județene se pare că au rămas să se descurce singure.
Nici la conferința Tranzit, din 6 octombrie, Dezvoltarea nu a dorit (ori nu a avut curajul) să participe sau să transmită vreun mesaj, alegând să dea „ignore” invitației de a veni în fața transportatorilor. La fel, nici Uniunea Națională a Consiliilor Județene nu și-a asumat să iasă cu un punct de vedere, deși am avut mulți participanți din rândul consiliilor, dornici să afle informații pe acest subiect.
Acestă tăcere mormântală nu ajută însă la nimic. Timpul trece, și nu numai că nu se vede un progres semnificativ, dar, mai mult, „plouă” cu procese și decizii favorabile ale instanțelor. Avem deja numeroase exemple în toată țara.
În aceste condiții, Guvernul va trebui să vină cu o soluție, că doar nu poate să lase populația fără transport județean după 1 ianuarie 2023. Să ne așteptăm la o nouă ordonanță de urgență, după modelul OUG 130/2022? Tot ce se poate, deși nimeni nu recunoaște încă nimic. Cert este că legislația privind transportul județean – al cărei artizan este Ministerul Dezvoltării – s-a dovedit că este proastă și, prin urmare, trebuie amendată.
Reprezentanții transportatorilor și-au arătat în nenumărate rânduri disponibilitatea de a discuta cu autoritățile de profil și de a găsi soluții. Obiectivul principal rămâne călătorul, iar în această direcție trebuie canalizate toate eforturile. Pentru că, dacă transportul este bine gândit și în folosul populației, gradul de utilizare a serviciului va crește, cu beneficii pentru toți cei implicați. Chiar dacă județeanul a ajuns acum un „cartof fierbinte”, îi așteptăm pe artizanii săi să își asume scoaterea lui din foc.