Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

5 tendințe importante din sectoarele construcțiilor comerciale, industriale și rezidențiale pentru 2023

Eaton, o companie de gestionare inteligentă a energiei electrice, a dezvăluit principalele tendințe care vor modela sectoarele construcțiilor comerciale, industriale și rezidențiale în acest an.

Cu toate că piețele s-au repoziționat, principalii actori și-au restabilit pozițiile în acord cu noile arii de interes, ca urmare a cererii de energie apărută în Europa tot mai crescute după criza Covid și accentuată de războiul din Ucraina. Această stare de fapt a provocat o reducere fără precedent a ofertei, având drept consecințe eforturile continue ale Uniunii Europene și cele naționale pentru a stimula securitatea energetică.

În același timp, la fel de presantă rămâne o prioritate și reducerea emisiilor de carbon, reuniunea COP27 a Națiunilor Unite din noiembrie oferind un memento urgent – dacă el mai era necesar. Cu toate acestea sectorul construcțiilor din Europa are multe de luat în considerare, deoarece răspunde cerințelor din 2023.

Principalele trenduri identificate de specialiștii Eaton care vor influența segmentul construcțiilor în 2023:

Management îmbunătățit al energiei

Guvernele fac tot posibilul pentru a reduce cererea de energie. Grupul de reflecție independent de la Bruegel, a pregătit un rezumat pentru fiecare țară cu o gamă de măsuri adoptate, care arată diversitatea abordării, precum răspunsurile politicii fiscale naționale la criza energetică. Pentru proprietarii de clădiri de pretutindeni, scopul comun este nevoia de a gestiona energia cu grijă și diferit.

Utilizarea strategică a sistemelor de stocare a energiei va fi o opțiune favorizată de mulți. Cu beneficiul stocării energiei, compania sau dezvoltatorul de locuințe poate înmagazina energie în afara intervalelor de vârf, plus cea pe care o generează din surse regenerabile, pentru a o folosi cum și când doresc.

Această schimbare a modelelor de utilizare a energiei, care era deja în curs de dezvoltare, a fost accelerată de criza energetică și de prețurile asociate ridicate. Pe parcursul anului 2023, este de așteptat o cerere crescută pentru sistemele de stocare a energiei.

Termenele limită de reglementare

Acțiunile de reducere a consumului de energie sunt determinate de termenele limită de reglementare, iar eforturile de a respecta aceste termene se vor intensifica în 2023. Țările UE au fost însărcinate cu implementarea pachetului legislativ Fit-for-55, menit să conducă economii întregi către o reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030, iar unele cerințe au fost revizuite în creștere în 2022 pentru a sprijini inițiativa REPowerEU.

REPowerEU va accelera progresul Europei către securitatea energetică prin niveluri sporite de generare distribuită de energie din surse regenerabile. Toate acestea vor face din 2023 un an crucial, deoarece proprietarii de clădiri vor trebui să descopere cum să reducă atât consumul de energie, cât și emisiile.

Vehicule electrice și surse regenerabile

Proprietarii de clădiri sunt uneori surprinși când se discută despre încărcarea vehiculelor electrice și sursele regenerabile în aceeași conversație. Nu este imediat evident pentru ei modul în care infrastructura de încărcare a vehiculelor electrice poate crește eficiența energetică a unei clădiri – dar exact asta se poate întâmpla datorită cuplării sectoarelor care implică legarea mai strânsă a producției de energie cu consumul de energie și utilizarea eficientă a energiei regenerabile.

Acest tip de abordare pe care Eaton l-a denumit „Clădiri de tip rețea”, pentru proprietatea comercială și industrială, sau „Casele tip rețea”, pentru proprietatea rezidențială, transformă o clădire într-un hub energetic, iar în momentul de față este accesibil pe scară largă.

Așteptați-vă să vedeți mai mulți proprietari de clădiri care adoptă acest trend în 2023, pe măsură ce datele de eliminare treptată a vehiculelor pe benzină și diesel se apropie. Rețelele naționale vor deveni tot mai accesate, pentru a permite și încărcarea bidirecțională, deoarece proprietarii stațiilor de încărcare a vehiculelor electrice au observat cum ar putea câștiga vânzând energie la rețea. Acest lucru se întâmplă deja și câștigă popularitate în Norvegia.

Renovare și modernizare

Accentul pe renovare va fi o caracteristică a anului 2023, deoarece proprietarii de clădiri și proprietarii de case încearcă să reducă impactul prețurilor ridicate la energie prin modernizarea izolației și a activelor, precum panourile solare. Un stimulent suplimentar pentru modernizare va veni sub forma unor reglementări naționale care vor decurge din inițiative guvernamentale, cum ar fi Directiva revizuită a UE privind performanța energetică a clădirilor (EPBD).

Printre altele, EPBD dorește ca țările să impună încărcarea vehiculelor electrice atât în clădirile noi, cât și în cele renovate, pentru a accelera trecerea la electromobilitate. Majoritatea țărilor, din interiorul și din afara UE, trebuie să introducă reglementări similare dacă nu le au deja.

Renovarea are un rol vital de jucat în tranziția energetică, deoarece aproximativ 35% din clădirile UE au mai mult de 50 de ani vechime, aproape 75% din stocul de clădiri este considerat ineficient energetic și doar în jur de 1% din fondul de clădiri este renovat în fiecare an. Alte țări europene se confruntă cu probleme similare.

Combaterea deficitului de competențe

În Europa lipsesc abilități de specialitate în domeniul electricității, așa că pregătirea forței de muncă pentru a instala infrastructura necesară pentru tranziția energetică este o prioritate peste tot. Națiunile Europei vor trebui să se străduiască mai mult în 2023 pentru a se asigura că sectoarele clădirilor comerciale, industriale și rezidențiale beneficiază de forță de muncă calificată.

Articole similare

Ad