Noul an vine cu aceleași probleme și incertitudini pentru operatorii de transport persoane, „reportate” din 2022. „Cum rămâne cu județeanul?”, „Cine decontează până la urmă transportul gratuit al elevilor?” și „Cum ne pregătim pentru interjudețean?” sunt doar câteva dintre întrebările pe care și le pun transportatorii, încercând să își facă o strategie pentru viitor.
Transportul județean este, din păcate, în ceață, pentru că nu există un interlocutor pe acest subiect din partea autorităților. Reprezentanții Ministerului Dezvoltării tac mâlc, au refuzat cu lașitate să participe la toate întâlnirile organizare cu operatorii în 2022, iar dacă sunt întrebați prin adrese oficiale interinstituționale cu privire la valabilitatea licențelor de transport (eliberate de Autoritatea Rutieră) după data de 31 decembrie 2022 răspund că, după părerea lor, acestea nu mai sunt valabile. Și atât.
După cum știm, în teritoriu este haos. În cele mai multe dintre județe nu s-a finalizat încă procedura de atribuire a noilor programe, din diverse motive, inclusiv din cauza contestării acestora în instanță. Acolo unde s-au ținut deja licitații, multe trasee nu au avut solicitanți, de bine ce a fost realizat programul de transport, dar și din lipsa posibilității de acordare a compensațiilor. Și aici este o mare problemă, așa cum atrage atenția consultantul în transporturi Vlad Gaje. „Deși conform legii trebuie încheiate contracte de prestări servicii între consiliile județene și operatori, responsabilitatea pentru încasările realizate de cărăuși, astfel încât aceștia să poată duce la bun sfârșit programul de transport pe perioada celor șase ani, le revine tot lor, ca și când ar fi semnat, de fapt, un contract de concesiune.”
Oricum, ce a rămas în unele județe este prea puțin ofertant, din cauza volumelor mici de pasageri, cele mai bune trasee fiind scoase din programele județene și prinse în zone metropolitane. Și, atunci, cum să te descurci să mergi cu prețuri și fără subvenții pentru doar câțiva pasageri?
Referitor la valabilitatea licențelor de transport, Vlad Gaje consideră că operatorii se pot prevala de decizia Curții de Apel Galați, care, într-o speță similară, a reținut faptul că licențele de traseu au intrat în circuitul civil și, chiar dacă programele au fost limitate, ele rămân valabile până la atribuirea noilor programe de trasee, dar nu mai târziu de 30 iunie 2023.
O altă problemă o constituie gratuitatea acordată elevilor, aceștia din urmă reprezentând, de altfel, și principala categorie de călători la județean. Astfel, prin OUG 159/2022 (care modifică legea 1/2011), toți elevii ar trebui să beneficieze de gratuitate la transport pe tot parcursul anului, indiferent de tipul de transport (art. 84 alin. 1), dar, la decontare (alin. 1 ind. 1) au „derogat” printr-o altă ordonanță – OUG 168/2022 – faptul că banii trebuie să vină în 2023 doar de la bugetele locale și nu de la bugetul de stat către UAT-uri, ca până acum. De asemenea, operatorii sunt obligați să emită abonamente la valorile maximale stabilite la alin. 1 ind. 7, care prevede „o sumă forfetară de 60 de lei, până în 3 km”, doar pentru acei elevi care au școala în altă localitate decât cea de domiciliu. Iată, așadar, cum din toate aceste OUG-uri care se bat cap în cap, cei care riscă să fie păgubiți sunt tot operatorii privați. De parcă este de datoria lor să subvenționeze transportul elevilor, nu a statului…
La interjudețean lucrurile par să fie cel mai clare, în sensul în care toate părțile implicate au căzut de comun acord că liberalizarea trebuie să fie făcută cu o perioadă de tranziție în care piața să se deschidă controlat, pentru a se evita „canibalizarea”. Vor fi însă și aici ceva emoții, pentru că vorbim de o schimbare majoră după 20 de ani în care lucrurile au stat într-un anumit fel. Avantajul aici este că Ministerul Transporturilor este în dialog cu cărăușii, iar modificarea legislativă nu îi va lua prin surprindere. Ținem aproape!