În perioada 14-16 octombrie are loc expoziția Romanian Security Fair 2026, organizată de Asociația Română pentru Tehnică de Securitate (ARTS), în parteneriat cu Romexpo, care reunește furnizori de tehnologie de securitate din România, reprezentanți ai EURALARM, ONVIF, PISA și experți din industria internațională de securitate. Evenimentul adună, pe o suprafață de 2.500 mp, peste 60 de expozanți ce reprezintă sute de companii și vin aici să întâlnească circa 3.000 de vizitatori profesioniști.
La deschiderea târgului au participat din partea organizatorilor Dorel Ioan Mocanu, președintele Asociației Române pentru Tehnică de Securitate (ARTS), Cristian Petrea, vicepreședinte ARTS, Cornel Argint, reprezentantul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), colonel ing. Bogdan Grigore, șef inspecție de prevenire în cadrul Inspectoratului General de Situații de Urgență (IGSU), Raluca Seucan, director al Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Române, Oana Netbai, director comercial ROMEXPO, co-organizator, și Philippa von Loë, Director of Brand Event & Entertainment Technology în cadrul Messe Frankfurt.
Cu ocazia deschiderii oficiale, Dorel Ioan Mocanu a subliniat faptul că expozanții au investit mult în standuri, în echipamentele prezentate și în echipele aduse la târg și că își doresc să arate evoluția companiilor românești, care devin din ce în ce mai puternice, și faptul că piața autohtonă se ridică la nivelul celei regionale. În plus, acesta a declarat că prezentările din prima zi (în două dintre cele trei zile există sesiuni de prezentare) au fost apreciate, iar discuțiile continuă în panelurile ce reunesc experți internaționali, specialiști locali și reprezentanți ai autorităților.

Prezent la Romanian Security Fair 2026, Paul von der Zanden, director general al Asociației Europene a Industriei de Securitate (EURALARM), care reprezintă o industrie de 67 de miliarde de euro, a arătat că schimbările rapide prin care trecem la nivel european și global au efecte directe asupra industriei și că tensiunile și problemele globale obligă tot mai mult statele și companiile să se îndrepte către interior când caută soluții de prevenire a diferitelor tipuri de incidente de securitate.
„O problemă este că depindem foarte mult de importuri, cele mai multe produse pe care le vedem la târgul de securitate, chiar și aici, venind din afara Europei. Și, dacă sunt probleme cu transportul, așa cum sunt acum din cauza conflictelor din diferite regiuni ale lumii, apar dificultăți atât pentru livrare, cât și pentru mentenanță și service.”
Paul Von Der Zanden mai amintește că aceeași problemă se regăsește și în cazul stocării în cloud, deoarece majoritatea centrelor de date sunt în afara Europei, iar stocarea datelor sensibile pentru securitate, inclusiv cea națională, în afara statelor europene, poate genera probleme. De aceea, Uniunea Europeană lucrează la noi reglementări referitoare la securitatea datelor.
„Mesajul principal al EURALARM este reziliența, asigurarea continuității sistemelor de detectare și intervenție”, mai declară Zanden. Cum toate sistemele de infrastructură critică sunt astăzi interconectate, de la energie electrică la rețele de apă, transport, sisteme medicale sau comunicații, orice problemă ce apare duce la vulnerabilități în cascadă în toate sistemele.
„De aceea trebuie să trecem de la static la dinamic, adică să atacăm în timp real orice problemă apare. Detectarea lor și intervenția rapidă sunt esențiale pentru menținerea în funcțiune a sistemelor critice și de aceea sunt obligatorii soluțiile de back-up pentru fiecare sistem în parte.“

Adis Hodzic, director executiv a&s Adria, a vorbit despre colaborarea necesară dintre specialiștii din domeniul securității din țările europene, astfel încât să fie sporită securitatea.
„Încurajăm companiile să-i susțină pe profesioniștii care colaborează pentru un mediu mai bun, pentru o securitate sporită, pentru un mediu sigur și pentru securitatea țărilor. De asemenea, este nevoie de standarde cât mai înalte pentru industrie, iar evenimentele care reunesc specialiștii din domeniu sunt mai necesare decât oricând.”

O altă prezentare a fost susținută de Jakub Sobek, președintele Camerei de Securitate a Poloniei (PISA), care a prezentat „anatomia deciziilor greșite”, patru studii de caz în care anumite erori de instalare și de utilizare au dus la pierderi de vieți omenești.
„Înainte de a investi în tehnologie, trebuie să avem un concept clar de securitate: cum protejăm clădirea, cum folosim echipamentele și cum pregătim oamenii. Instalarea unor camere nu înseamnă automat că suntem în siguranță. Există situații în care s-au făcut investiții importante, dar echipamentele nu au fost utilizate corect. De aceea, primul pas este definirea conceptului de securitate, iar alegerea produselor trebuie să vină după.”

Roberto Licari, ambasador Open Network Video Interface Forum (ONVIF), a arătat că scopul acestei organizații neguvernamentale este de a crea și oferi tuturor standarde deschise pentru industrie, astfel încât produse de la companii diferite să poată fi integrate în același sistem de supraveghere. Cu peste 500 de parteneri din întreaga lume, ONVIF lucrează la standardizarea comunicării dintre IP-urile diferitelor produse.
„Iar standardul de interoperabilitate este creat de toți specialiștii din industrie, nu doar de unul”, în sensul că există colaborare între experți de la companii diferite, corporații globale ce pot implementa standardele create. „Al doilea cuvânt cheie este Interoperabilitatea, necesară deoarece sistemele sunt tot mai complexe pe măsură ce tehnologia avansează.”
Pe 15 octombrie are loc Conferința Națională care leagă perspectiva europeană de prioritățile industriei locale. Programul include panelurile „Viitorul securității europene – Tehnologie, standarde și cooperare” și „Securitatea în România – Reglementare, standarde, tehnologie și reziliență”. Cele două paneluri creează cadrul pentru discutarea relației dintre evoluția tehnologiilor, standardele și cerințele de securitate, dialog care, în opinia ARTS, susține dezvoltarea competențelor profesionale și implicarea în modernizarea cadrului de reglementare al industriei.
Iar pe 16 octombrie are loc masa rotundă „Digitalizarea conformității în securitatea la incendiu – Semnătura electronică calificată în practică”. Tema pune în discuție utilizarea instrumentelor digitale în procesele de conformitate și rolul semnăturii electronice calificate în documentația de specialitate.