Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

ABB E-mobility, noua soluție rezidențială de încărcare pentru mașinile electrice

Liderul tehnologiei în domeniul electrificării și automatizării, ABB E-mobility a prezentat Terra Home, noua sa soluție de încărcare rezidențială la cel mai prestigios eveniment dedicat tehnologiei din Las Vegas, CES 2023.

Compania mărturisește că aceasta marchează începutul următoarei generații de opțiuni de încărcare a vehiculelor electrice rezidențiale. Nu numai că are un design inovator, dar va permite utilizatorilor să-și folosească, cât mai eficient sursele regenerabile de energie pentru a reduce propria amprentă de carbon.

Potrivit companiei, sunt estimări că vor fi necesare între 340 și 490 de milioane de încărcătoare la nivel global, până în anul 2040, iar cele mai multe dintre acestea vor fi încărcătoarele rezidențiale. Mai exact, se așteaptă ca acestea să reprezinte 82% din totalul instalațiilor pentru încărcarea vehiculelor electrice.

Un studiu realizat la cererea liderului de piață a abordat 5.500 de conducători auto din Austria, Canada, Franța, Germania, Italia, Țările de Jos, Spania, Elveția, Marea Britanie și SUA, iar subiectul s-a axat pe prioritățile lor principale pentru 2023, cât și la cele viitoare. Astfel, rezultatele au confirmat faptul că sustenabilitatea se numără printre cele mai importante motivații ale acestora. De asemenea, 86% dintre respondenți au confirmat că vor lua măsuri pentru a-și reduce emisiile de călătorie pentru anul următor, iar 90% dintre cei chestionați s-au simțit responsabili de propriile alegeri pentru a ajuta la protejarea planetei pentru viitoarele generații.

Printre cele mai importante schimbări ecologice luate în considerare de respondenți se numără trecerea la un automobil electric, urmată de o reducere a utilizării vehiculelor private, precum și opțiunea pentru un grad mai mare de utilizare a transportului public.   

„Pe măsură ce marcăm începutul unui alt an crucial în eforturile noastre de a permite o societate cu emisii scăzute de carbon, rezultatele sondajului demonstrează faptul că șoferii sunt pregătiți și dispuși să ni se alăture în această călătorie. Oferind utilizatorilor o opțiune fără precedent, noul Terra Home oferă flexibilitatea unui număr și mai mare de persoane de a îmbrățișa simplu și elegant tranziția la mobilitatea electrică.”,

a declarat într-un interviu televizat, Leon van de Pas, SVP pentru Destination Charging de la ABB E-mobility.

Terra Home are abilitatea de a acorda automat prioritate energiei electrice provenite din surse regenerabile, cum ar fi energia solară. Prin urmare, 54% dintre respondenți sunt cei care au declarat că ar fi mai dispuși să folosească un vehicul electric dacă s-ar putea asigura că energia electrică pentru alimentarea acestora este generată din surse regenerabile și consideră că noua soluție de încărcare va fi deosebit de atractivă.

Pe lângă faptul că acordă prioritate sustenabilității, Terra Home oferă în același timp stil și simplitate. Designul său minimalist, alegerea materialelor și opțiunile pentru carcase personalizate îl fac un dispozitiv versatil, potrivit pentru orice casă.

În plus, funcțiile inteligente, precum Plug N Charge, permit recunoașterea instantanee și automată dintre mașină și încărcător. Acest lucru permite autorizarea de încărcare extrem de facilă.

Totodată, funcțiile de iluminare interactivă indică starea sesiunii de încărcare, în timp ce notificările privind starea de încărcare sunt ușor accesibile în aplicația de încărcare ABB E-mobility charger app. Acesta din urmă poate fi folosită și pentru a autentifica o încărcare, asigurându-se astfel că doar proprietarul se poate conecta la Terra Home.

Un alt avantaj, dispozitivul are o conexiune în cloud dintre Terra Home și ABB E-mobility, care permite unei echipe experimentate să poată interveni pentru acțiuni de service ale încărcătorului de la distanță rapid și eficient, precum și să efectueze actualizări de firmware de la distanță, asigurând o experiență sigură pentru viitor. Terra Home de la ABB E-mobility a fost expus pentru prima dată la CES și urmează să fie pus în vânzare în cursul acestui an.

Articole similare

Ad