Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Accent tot mai mare pe logistică și distribuție

Pandemia a lovit cel mai tare în tranzacțiile internaționale, astfel că și serviciile de expediții au avut de suferit. Nu același lucru s-a întâmplat însă cu logistica și distribuția națională, activități pe care SLS Cargo, preluată la finalul lui 2019 de FAN Courier, le-a dezvoltat organic și care au crescut în noul context economic. Compania estimează o creștere cu 20% a business-ului la finalul lui 2020, cu o cifră de afaceri de 15 milioane de euro.

Activitatea de logistică a SLS Cargo a demarat în 2016, odată cu deschiderea primului depozit la Buftea, acolo unde operează un terminal feroviar, cu o capacitate de descărcare/încărcare de până la 16 trenuri/lună. În acest moment marfa, cu precădere materiale de construcții, este descărcată apoi în depozitul de 5.500 m2, după care, în funcție de comenzi, este încărcată în camioane și transportată direct la clienți. „La Buftea avem marfă suficientă, construcțiile nu s-au oprit, din contră. Noi ne dorim să aducem și alte proiecte aici, însă până în aprilie 2021, atunci când vom avea un spațiu suplimentar de depozitare, suntem încărcați la capacitatea totala a depozitului“, explică Mihai Stoica, fondatorul SLS Cargo și CEO-ul companiei.

Depozitul de la Buftea nu este însă singura capacitate logistică operată de compania românească în al cărei acționariat a intrat în 2020 FAN Courier. Vorbim de 30.000 m2 în total, din care puțin peste jumătate reprezintă operațiuni consolidate într-un singur centru logistic, aflat la KM13, pe Autostrada A1 București-Pitești, în incinta P3 Bucharest A1, acolo unde SLS s-a mutat din toamna anului trecut din depozitul eMAG – unde opera o celulă de circa 17.000 m2. Aceasta a fost, de altfel, și singura schimbare majoră în zona de depozitare pe care a făcut-o în pandemie, după cum afirmă Mihai Stoica. Contractul a fost semnat pe șase ani, iar colaborarea cu dezvoltatorul este caracterizată ca fiind una foarte bună. „Am ales să ne mutăm în P3 din mai multe motive, luând în calcul și dezvoltarea ulterioară a operațiunilor logistice. Ne-am uitat la flexibilitate și modul de abordare, astfel încât acum suntem deschiși la proiecte viitoare pe care le putem începe cu P3“, spune CEO-ul companiei. Depozitul din P3 este unul multiclient, clienți din industrii precum retail, FMCG, electronice sau automotive fiind deserviți aici. De asemenea, SLS operează un alt depozit în zona de nord a Bucureștiului, în Mogoșoaia, pe care îl folosește cu precădere pentru clienții mici și medii care au afaceri în zona Bucureștiului și care sunt interesați să ajungă mai rapid la locație. „Activitatea de aici dorim să o concentrăm în zona de comerț electronic. În momentul de față avem clienți din domenii diferite de activitate, inclusiv din online. Ne-am concentrat destul de mult asupra companiilor mici și medii, care au nevoie ca depozitul să fie aproape de birou. Acest depozit este o copie la scară mai mică a ceea ce avem la P3.“

Din 2018, compania este și membru în rețeaua Pall-Ex, crescându-și astfel aria de servicii prin activitatea de distribuție regională în Cluj. Asta pentru că serviciul de distribuție a devenit esențial odată cu creșterea activității de logistică. Parteneriatul cu rețeaua de distribuție expres de marfă paletizată s-a realizat prin preluarea activității unei firme din Cluj, membru în rețea. Dezvoltarea a presupus și închirierea unui depozit cu o suprafață de 3.500 m2 în localitatea clujeană Tureni. Compania a investit în 2019 și într-o flotă nouă de autoutilitare Iveco Daily. La Cluj au fost introduse și ansambluri autoșasiu cu remorcă, ce lucrează atât pentru colectări și livrări, cât și pentru cursele către hub-ul central Pall-Ex din Sibiu. În acest fel, explică oficialul SLS, sunt evitate parțial transbordările de marfă și de asemenea se preia din presiunea de pe flota de vanuri. Pentru că în noul context economic activitatea de distribuție a rămas ascendentă, volumele fiind mai mari cu 20%, creșterea a putut fi susținută fără investiții suplimentare. „La distribuție nu am resimțit o scădere, iar pentru 2021 am bugetat creștere. În oricare dintre scenarii, magazinele vor trebui aprovizionate. Dacă vor fi probleme, atunci volumele vor migra de la FTL la grupaje.“

Transportul aerian, cartea câștigătoare în vreme de pandemie

Prin intermediul serviciilor de expediții, SLS Cargo este prezentă și pe piața est-europeană, în statele membre CSI, acolo unde organizează diferite forme de transport către sau dinspre țări precum Rusia sau Ucraina. Astfel, prin intermediul unui partener logistic aflat în apropierea vămii Dornești (județul Suceava), marfa este transbordată din vagoanele cu ecartament rusesc și pusă pe camioane. Este un depozit de 2.000 de m2, cu regim de cross-dock. Pe partea de importuri, dat fiind faptul că mărfurile veneau în special la început de an, volumele nu au fost afectate, însă cele trimise către țările respective au scăzut din cauza pandemiei. „Dar funcționăm în continuare și activitatea de aici are o pondere importantă în business-ul nostru, iar pentru 2021 am luat în calcul din nou volume pe import.“

Expedițiile au reprezentat activitatea unde SLS Cargo a înregistrat probleme din cauza pandemiei. Nu este nicio surpriză însă, toți jucătorii de pe acest segment fiind afectați de blocajele care au apărut inițial între Asia și Europa și mai apoi între statele UE. Inițial s-a blocat transportul maritim, China intrând treptat în lockdown în ianuarie, iar în februarie deja nu mai era nimic de transportat. Când producția a demarat aici, explică Mihai Stoica, în Europa ajunsese pandemia și nu mai comanda nimeni. „La transport maritim au fost probleme câteva luni, abia în mai au început lucrurile să revină treptat la un normal.“

Linia de intermediere în transportul rutier a fost și ea afectată, însă nu atât de mult. Primele două săptămâni după instalarea stării de urgență au fost dominate de incertitudine privind carantinarea șoferilor la intrarea în țară, însă lucrurile s-au rezolvat rapid. A urmat închiderea retail-ului, cu excepția celui alimentar, motiv pentru care depozitele s-au aglomerat până când partenerii au reușit să se adapteze situației. „Pe segmentul de comerț online activitatea a decurs bine, dar pentru restul clienților comenzile au fost reduse destul de mult. Clienții noștri au avut comenzi în continuare, doar că volumele au fost mai mici pentru o perioadă“, spune CEO-ul companiei de logistică și expediții. Salvarea a venit din intermedierile în transportul aerian, care au crescut foarte mult în plină pandemie datorită unor contracte punctuale pentru transport de echipamente de protecție. „În retrospectivă, ceea ce s-a pierdut în domeniile de activitate afectate am reușit să compensăm cu activitatea de transport aerian.“

O altă schimbare a survenit și în strategia de transport. Pentru că și-a dorit să se concentreze foarte mult pe activitatea de bază, expediții și logistică, SLS Cargo a renunțat la flota proprie – cinci unități Mercedes-Benz Actros Euro 6, pe care le-a subcontractat unora dintre partenerii vechi de transport, dându-le stabilitatea necesară în privința numărului de kilometri parcurși. În acest fel, afirmă managerul, compania are colaboratori dedicați nevoilor sale, un parteneriat câștigător de ambele părți. „Ei știu mai bine să își gestioneze flota, nu dorim să facem competiție furnizorilor de transport. Suntem deschiși în continuare să investim alături de partenerii noștri transportatori, în cazul în care ei nu au capacitate financiară. Noi putem achiziționa camioanele împreună cu ei, cu condiția să lucreze cu noi pe toată perioada leasingului“, afirmă Mihai Stoica.

Închirierea de personal, una dintre soluții pentru a combate fluctuația

Schimbări au fost făcute și în privința strategiei privind forța de muncă operațională. Dacă până în 2019 SLS Cargo avea propriii angajați cu care lucra în depozite, în 2020 a luat decizia să încheie un contract cu un furnizor de servicii de personal. Motivul este legat de fluctuația cu care se confrunta, dificilă fiind nu neapărat găsirea oamenilor, ci mai degrabă păstrarea lor în echipă. Partea bună, spune managerul companiei, a fost că stabilitatea a atins un grad mai mare pe timpul stării de urgență, când oamenii nu au mai dorit să schimbe angajatorul. După ce lucrurile s-au mai calmat a crescut din nou fluctuația. De aceea s-a luat decizia să se apeleze la personal închiriat. În plus, compania a testat și forța de muncă non-comunitară, manipulanți din Sri Lanka. „Nu am luat încă o decizie, deoarece modul de lucru este puțin mai greoi. Sunt foarte muncitori, dar calitatea nu este cea pe care ne-am fi dorit-o, motiv pentru care trebuie să le acorzi mai mult timp“, mai spune Mihai Stoica.

S-a schimbat comportamentul clienților

Nu în ultimul rând, un alt plus adus de pandemie este legat de comportamentul clienților, care nu au mai fost atât de concentrați asupra schimbării furnizorului de servicii, ceea ce a permis creșterea gradului de predictibilitate în relația cu partenerii de transport. Potrivit CEO-ului SLS Cargo, mare parte din contractele care expirau au fost reînnoite pentru încă 12 luni fără a fi efectuate schimbări din partea clienților, însă contracte noi au fost mai greu de câștigat în această perioadă. Totuși, compania a reușit să aducă în portofoliul său și parteneri noi, în special pe cei cu care inițiase deja discuții pe parcursul anului trecut. Conjunctural, au existat și proiecte pentru care nu existaseră nici un fel de tatonări, însă într-un procent mult mai mic, după cum mai spune Mihai Stoica. Managerul caracterizează 2020 ca fiind un an ciudat, care a oferit oportunități de dezvoltare și a forțat compania să facă anumite mutări pe care nu le avea în plan pentru acest an. Per total, 15 milioane de euro. „Pentru 2021, beneficiind de aportul și experiența acționarului majoritar, liderul pieței de curierat, dorim să ne dezvoltăm serviciile și să creștem. Chiar și în 2020, cu micile impedimente create de pandemie, nu ne-am abătut de la acest plan“, conchide Mihai Stoica.         

Articole similare

Ad
Ad