Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Acţionarii Schmitz Cargobull afirmă angajamentul pe termen lung faţă de companie

Pandemia covid și impactul războiului din Ucraina au generat incertitudine atât în plan personal, cât și economic. În calitate de companie de producție, Schmitz Cargobull a fost direct afectată de escaladarea prețurilor la materiile prime și energie și de încetinirea redresării economice. În același timp, rezultatele financiare arată creștere continuă și eficiență sporită, în condiţiile în care Schmitz Cargobull a implementat, printre altele, soluții digitale inovatoare.

La începutul noului exercițiu financiar al constructorului german de semiremorci, reprezentanții acționarilor și familiilor de proprietari s-au întâlnit pentru a consemna contractual cooperarea lor pentru următorii zece ani și pentru a confirma orientarea strategică și dezvoltarea continuă a companiei.

„În aceste vremuri imprevizibile, este foarte important pentru noi să ne demonstrăm unitatea și solidaritatea față de companie și angajații săi și, în același timp, să oferim o orientare către viitor”, a declarat Andreas Schmitz, președintele Consiliului de administrație al Schmitz Cargobull AG. și unul dintre cei trei acționari.

„Acest semnal puternic de continuitate pe termen lung susține cursul trasat de conducerea companiei. Provocările și crizele din ultimii ani au fost depăşite cu succes. Aceasta este, de asemenea, o expresie a încrederii noastre că Strategia 2025 stabilește ceea ce trebuie: focus pe viitorul de succes al companiei”, a adaugat Dirk Hoffmann, președintele Consiliului de Supraveghere al Schmitz Cargobull AG și reprezentant al uneia dintre familiile de proprietari.

„Ca acționari, suntem uniți și ne gândim la viitor. În următorul deceniu, vom continua cursul de creștere durabilă a companiei și împreună vom promova obiectivele strategice”, a subliniat şi Bernhard Schmitz, membru al consiliul de familie.

Schmitz Cargobull AG este deținută în părți egale de cele trei familii ale lui Andreas Schmitz și Dr. Heinz Schmitz, Bernhard Schmitz și Peter Schmitz și respectiv Dirk Hoffmann. Reprezentanții celor trei familii de proprietari se întâlnesc periodic pentru a stabili condițiile-cadru strategice pentru Schmitz Cargobull AG, printre alte atribuții.

Articole similare

Ad
Ad