Unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticală din Europa, după capacitatea de producție, ALRO S.A. (BVB: ALR, „Compania” sau „ALRO”) a anunțat numirea lui Marin Cilianu în funcția de director general pentru un mandat ce se va încheia la 31 iulie 2027. Marin Cilanu îl succede pe Gheorghe Dobra, care, după trei decenii de activitate, a decis să se retragă din funcția de director general. Cu toate acestea, Gheorghe Dobra va continua să contribuie la direcția strategică a companiei în calitate de membru al Consiliului de Administrație.
Gheorghe Dobra s-a alăturat companiei în 1984, iar împreună cu ALRO a trecut printr-o eră importantă în asigurarea dezvoltării, ceea ce a crescut performanța economică și financiară a companiei. De asemenea, în 1993, a fost numit director general și a realizat numeroase îmbunătățiri tehnice și tehnologice, poziționând-o în topul industriei de aluminiu la nivel global. Mandatul său a fost marcat de câteva etape semnificative, susținute cu investiții de 900 de milioane USD în ultimele două decenii. Sub conducerea sa, compania a majorat producția de aluminiu cu valoare adăugată mare și foarte mare, a îmbunătățit semnificativ eficiența energetică și a redus amprenta de mediu. Gheorghe Dobra a reuși prin rolul său esențial obținerea acreditării ALRO ca furnizor pentru industria auto și aeronavală, consolidând astfel poziția companiei pe piața internațională a aluminiului.
Marin Cilianu, actualul Director de Operațiuni – Aluminiu Primar la ALRO, și-a început cariera în cadrul companiei în 1994. Pe parcursul activității sale, a deținut un rol cheie în modernizarea proceselor de producție și în coordonarea proiectelor care au făcut din ALRO un furnizor important pentru industria aerospațială. De asemenea, a gestionat investițiile și a organizat operațiunile subsidiarelor companiei, atât în România, cât și în străinătate. Totodată, a absolvit Facultatea de Știință a Materialelor, din cadrul Universității Politehnica din București, și deține un doctorat obținut în 2004 cu teza „Fenomene magneto hidrodinamice în electroliți topiți industrial”. Marin Cilianu a obținut un Executive MBA de la ASSEBUS & Washington University, este coautorul a mai multor brevete și lucrări prezentate la conferințe naționale și internaționale, și de asemenea este membru neexecutiv al Consiliului de Administrație al Alum Tulcea.
„Îi transmitem cele mai profunde mulțumiri lui Gheorghe DOBRA pentru conducerea vizionară a companiei și pentru angajamentul său. Contribuția sa a fost esențială pentru a face din ALRO un lider global în sectorul aluminiului”, a declarat Marian Năstase, Președintele Consiliului de Administrație al ALRO. „Așteptăm cu nerăbdare să beneficiem, în continuare, de cunoștințele sale și de îndrumarea sa, în calitate de membru al Consiliul de Administrație. De asemenea, suntem entuziasmați să ne continuăm dezvoltarea strategică cu sprijinul lui Marin Cilianu, care și-a dovedit capacitățile profesionale în cei 12 ani în care a lucrat ca director operațional al diviziei de Aluminiu Primar ALRO și în 30 de ani în cadrul companiei”.