Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Amenzi fara discernamant

Ordonanta 43 modificata a permis ca orice depasire de greutate sau dimensiuni sa fie amendata cu sume nemaiintalnite in Europa. Daca in Spania o amenda pentru o depasire de 2 t ajunge la 380 de euro, in Romania, una de 500 kg este amendata drastic cu 7.000 de euro! Problema a fost discutata atat la evenimentul organizat de Tranzit la Cluj, cat si in cadrul unei intalniri ulterioare dintre transportatori si reprezentanti ai ministerului, unde s-a propus modificarea nivelului acestor amenzi.
 

Aici a mai fost dezbatuta si problema drumurilor din Romania, unele fiind aduse la maximum 11,5 t/axa, iar altele importante fiind retrogradate la 9 t/axa.
 
Ca o datorie de onoare fata de cei peste 150 de transportatori prezenti la conferinta Tranzit de la Cluj, unde, desi au fost invitati, nu a participat nimeni de la Ministerul Transporturilor, ci doar de la ARR si CNADNR, revista noastra a solicitat organizarea, pe 21 octombrie, a unei intrevederi intre un grup de transportatori, care reprezinta impreuna peste 5% din flota nationala a Romaniei, si ministrul secretar de stat Eusebiu Pistru.
Intalnirea a avut loc, insa, cu Sorin Sirbu, director general DGTR, si Ecaterina Munteanu, noul sef de la Directia de Incasari si Venituri din cadrul CNADNR, dupa demiterea lui Lucian Calmus. Din partea transportatorilor au participat reprezentanti ai companiilor H.Essers, Cartrans Preda, Waberer s, Edy International Spedition, International Lazar, Metale International, Westrotrans si Logistic E van Wijk. A mai participat William Padina, reprezentantul UNTRR, singura asociatie profesionala care s-a opus inca de la inceput cuantumului amenzilor impuse prin prezenta ordonanta.

Amenzile sunt absurde
Dupa ce au observat ca niciunul din cei prezenti nu era detinator de basculante, cei pentru care au fost create respectivele amenzi, reprezentantii MT si CNADNR au fost de acord ca amenzile de sute de milioane pentru depasiri de 40 kg sunt absurde.
La fel au considerat si eliminarea posibilitatii de a obtine AST pentru toate bunurile divizibile, in conditiile in care unele marfuri sunt mai late sau mai inalte decat cele permise de lege, sau altele, cum sunt paletii infoliati de o firma de logistica, depasesc cu cateva zeci de kilograme greutatea maxima admisa. De exemplu, acum este exclus in Romania transportul unor foi de tabla de 2,70 m latime si 3 m lungime, care, teoretic, sunt marfa divizibila, insa, practic, si incarcate in mai multe camioane, tot depasesc dimensiunile maxim admise.
Transportatorii au explicat ca aceste amenzi ar trebui sa reflecte dauna pe care depasirea dimensiunilor maxime admise o produce drumului. Asa ca ele ar trebui diferentiate in functie de depasire si pornite de la un nivel mult mai mic. Acestia au explicat ca amenzile trebuie sa tina cont si daca o depasire pe inaltime, de exemplu, este cauzata de marfa sau de mai mult aer in anvelope. Deoarece, in Germania, de exemplu, o depasire de inaltime care nu este cauzata de marfa se amendeaza cu sume cuprinse intre 50 si 70 de euro. In plus, transportatorii au mai sugerat ca acele cantare instalate pe marginea drumului ar putea fi accesibile firmelor de transport, pentru ca fiecare sa-si poata verifica, eventual contra unei taxe, greutatea totala. „Asa putem dovedi si clientului ca avem mai mult fata de ceea ce am avut in comanda. Noi, de obicei, incarcam loturi complete de marfa, nu mai mult. Noi suntem cei care respecta legislatia si avem depasiri mici“, a spus Ion Draghiciu, directorul Westrotrans.
Tot aici s-a propus si introducerea unor autorizatii speciale de supratonaj pentru o greutate maxima pe axa de 11,5 t, acolo unde regimul juridic al drumurilor permite numai 8,5 sau 9 t/axa. De asemenea, Sorin Sirbu si Ecaterina Munteanu au promis ca vor propune doamnei ministru Anca Boagiu modificarea Ordonantei 43 in sensul reducerii cuantumului amenzilor actuale, ramanand usturatoare numai in cazul unor depasiri ale greutatii totale de peste 3 t.
O alta problema discutata o reprezinta haosul creat de ridicarea portantei admise pe anumite segmente de drum si retrogradarea altora, foarte importante, precum DN1A, pe Cheia, aspecte necunoscute inca de toti functionarii CNADNR, care amendeaza in nestire, pe toate drumurile, transportatorii fiind nevoiti sa cheltuie bani inutil atacand in instanta amenzile date de CNADNR. „Exista posibilitatea de a emite un AST intre portanta drumului judetean si cel reabilitat, care sa fie emis de autoritatile locale. Iar autoritatile locale ar trebui sa isi modernizeze drumurile, deoarece peste tot se circula cu 11,5 t“, a explicat Sorin Sirbu.
El a explicat ca aceste modificari vor trebui introduse in lege fie printr-o Ordonanta de Urgenta, fie printr-o Ordonanta de Guvern.
„Aceste lucruri va trebui sa le prezentam conducerii ministerului intr-o discutie asumata si de CNADNR vizavi de posibilitatea de a avea cuantumuri mai mici si diferentiate in functie de depasire, completate cu solutia de a nu da marfa jos din masina. Daca modificam Ordonanta 43 pe transe, atunci este posibil sa ramana amenda de 30.000 de lei pentru depasire de 5 t, de unde sa mearga in jos“, a spus Sorin Sarbu.
William Padina a explicat ca cele mai mari amenzi din Marea Britanie ajung la minimul celor de la noi. Sirbu a mai spus ca ar trebui ca o parte din sumele amendate sa mearga la bugetul CNADNR ca despagubire. Transportatorii, insa, au fost de acord ca toata aceasta suma sa mearga la CNADNR, numai sa fie mai mici si sa fie folosite la modernizarea drumurilor. „Multe amenzi nu sunt incasate, si atunci trebuie gasita si o masura de executare silita pentru cei care nu platesc“, a mai spus Sirbu.

De ce au disparut AST-urile
Discutiile pentru modificarea Ordonantei 43 au durat mai bine de doi ani inainte ca aceasta sa fie scrisa in forma finala. Transportatorii de materiale de constructii s-au plans la minister ca, sub umbrela AST (autorizatii speciale de transport), concurentii lor isi permit sa incarce cu mult peste limitele admise. Deoarece le considerau o modalitate „legala“ de a strica drumurile, asociatiile profesionale au cerut eliminarea AST pentru marfurile divizibile. Motivatiile au fost, pe de o parte, legate de practicile din alte state UE, unde aceste documente nu se acorda pentru marfuri ce pot fi impartite pe mai multe camioane. Pe de alta parte, a fost invocata concurenta neloiala pe care cei ce achizitioneaza aceste documente o fac celorlalti prin faptul ca le iau clientii si isi permit preturi mici de transport. Asta deoarece erau transportatori care foloseau acelasi document pe mai multe curse, dar mai erau si destul de multi care nici nu se oboseau sa isi cumpere AST si scapau de fiecare data „miraculos“ de cantarele inspectorilor CNADNR.

S-au impus cei mai galagiosi
Asa ca, pentru a fi si noi ca vecinii din vest si pentru a-i invata minte pe cei care ne strica drumurile, noua ordonanta a adus trei modificari esentiale: amenzi imense pentru orice depasire de greutate si dimensiuni la marfurile divizibile, eliminarea posibilitatii de a le plati la jumatate in 48 de ore si disparitia AST pentru marfurile divizibile.
Asociatia care a contestat valorile imense ale amenzii a fost UNTRR, dar glasul sau nu a reusit sa se impuna.
„Noi nu ne ridicam de la masa sa incepem sa zbieram in fata tuturor, deoarece consideram ca nu asa putem obtine ceva. Dar am sesizat Ministerul atat la comisiile de dialog social, cat si in scris, prin note trimise tuturor celor implicati. Le-am spus ca nu se poate sa impuna astfel de amenzi contraventionale fara nicio fundamentare. Raspunsul lor a fost ca noi si transportatorii pe care ii reprezentam incercam sa ne ascundem dupa deget si sa-i protejam pe hoti si pe cei care distrug drumurile. Le-am explicat ca este vorba de stabilirea unor sanctiuni echitabile, adica potrivite cu dauna pe care o provoci drumului sau cu problema pe care o cauzezi sigurantei rutiere. De aceea, la ultima comisie de dialog social, asociatia noastra nu a fost de acord cu forma legii, in schimb au fost de acord ceilalti reprezentanti ai transportatorilor, precum si cei ai caii ferate si ai sindicatelor. In concluzie, autoritatea a stabilit aceste sanctiuni doar cu explicatia ca transportatorii trebuie amendati in cazul in care distrug drumul sau atenteaza la siguranta circulatiei“, a explicat William Padina.

O lege pentru platit polite
Inspectorii CNADNR, lasati cu o gaura in buget dupa eliminarea AST, au inceput sa aplice cu spor prevederile actuale, pe motiv ca legea este scrisa de minister, ei avand doar obligatia de a o aplica.
Dar cele care au cazut in plasa „educationala“ a Ordonantei 43 nu au fost camioanele de marfuri vrac ce incarcau 40 t in loc de 20, ci transportatorii de marfuri generale in paleti, ale caror depasiri erau doar de cateva sute de kilograme.
In prima jumatate a acestui an au fost cantarite 11.046 de vehicule, aproape de doua ori mai multe decat in 2009, cand s-au verificat 5.567. Potrivit datelor de la CNADNR, cu depasiri au fost gasite in 2010 numai 1.570 de camioane, aproape la jumatate fata de anul trecut, cand amendate au fost 2.831.
In schimb, acum valoarea amenzilor a ajuns la 16.429 de lei, fata de 7.600 in prima jumatate a lui 2009. Faptul ca anul acesta au fost gasite cu depasiri aproape jumatate din numarul vehiculelor amendate anul trecut este, in opinia CNADNR, rezultatul „eficient“ al impunerii amenzilor imense pentru greutate, cuprinse intre 25.000 si 35.000 lei.
Eficienta care are toate sansele sa umple buzunarele inspectorilor CNADNR cu numeroase spagi. Caci cine s-ar mai uita la o spaga de cateva sute de lei, cand in joc este o amenda de peste 7.000 de euro?
„La transportatorii de cereale exista tendinta de a incarca mai mult, iar aici se justifica eliminarea concurentei neloiale. Dar daca eu incarc cu doi paleti in plus, imi creste consumul, desi iau aceiasi bani pe cursa. Deci nu am niciun interes sa incarc mai mult. Eu nu am luat in nicio tara din Europa amenda de 7.000 de euro, iar acum o iau aici pentru cateva sute de kilograme!“, a spus Decebal Popescu, director de transport Cartrans Preda.

Multe amenzi luate pentru depasiri minore
Aproape jumatate din sumele colectate de inspectorii CNADNR au fost de la companiile ce transporta marfa in paleti, si ale caror depasiri de dimensiuni sau greutate au fost minore. La redactie am primit peste 30 de Procese Verbale cu depasiri minore, unde amenzile au fost de circa 30.000 de lei fiecare. „Intr-o singura luna am primit doua amenzi cu suma totala de 60.000 de lei. Intr-unul din cazuri am avut depasire pe axa motrice de 300 kg si am primit 30.000 de lei amenda, in conditiile in care minimul amenzii este de 25.000 de lei. Nu am inteles cum se calculeaza nivelul amenzii, mai ales ca diferenta dintre minim si maxim este de 10.000 de lei. In plus, nu se mai acorda nici posibilitatea de a achita jumatate din suma in 48 de ore“, a explicat Decebal Popescu.
Sunt deja transportatori care pentru depasiri minore au primit atatea astfel de amenzi incat cu banii respectivi isi puteau cumpara chiar si doua camioane noi. edy International Spedition, cel mai mare transportator din Romania, a primit nu mai putin de 11 astfel de amenzi, toate pentru depasiri mai mult decat ridicole.
Unul din camioanele companiei International Lazar a fost amendat cu 30.000 de lei in timp ce efectua un transport de ciment in saci pe paleti, de la site-ul Lafarge Targu Jiu inspre Ramnicu Valcea, pe tronsonul DN 67D km 2+823 – DN 67 km 90+700, pentru depasirea masei maxime admise. Camionul a fost inregistrat cu 22,5 t, masa totala pe axele 3-5, fata de 20 t, masa maxima admisa pe tronsonul in cauza.
„In Ordinul 355/04.05.2010, DN 67 apare in lista la categoria drumuri reabilitate. Varianta de drum pe care am fost amendati este tronsonul de la fabrica de ciment Lafarge din Targu Jiu, pana la iesirea in DN67. Aceasta varianta locala (DN 67D km 2+823-DN67 km 90+700) nu e detaliata pe harta publicata pe site-ul CNADNR, nici in OG 355/04.05.2010. Noi am interpretat ca acest drum se poate incadra in categoria «Strazi de categoria I, magistrale care asigura preluarea fluxurilor majore ale orasului pe directia drumului national care traverseaza orasul sau pe directia principala de legatura cu acest drum». Este cu atat mai mult incriminanta situatia, cu cat acesta este drumul de acces la o fabrica ce expediaza in medie 30 de camioane/zi, care toate incarca 22 t“, a explicat Bogdan Zevedei, reprezentantul companiei. Pe de alta parte, inspectorii CNADNR sunt responsabili de drumurile nationale, cele locale fiind in grija autoritatilor locale.
Alte amenzi de 30.000 de lei au curs pentru faptul ca, in loc de 10 t, camioanele au avut intre 10,6 si 10,9 t. Si, desi doua din aceste camioane erau incarcate cu acelasi tip de marfa, unul a primit amenda de 30.000 de lei si al doilea de 15.000 de lei, acesta fiind incadrat la marfuri indivizibile.
„Modificarile la regimul juridic al drumurilor au intervenit in primavara si odata cu acestea au fost modificate cuantumurile amenzilor. Apoi, in mai, s-au modificat unele tronsoane de drumuri, o serie devenind drumuri de categoria I (de ex., Ploiesti-Buzau, care era inferior, sau modernizat-simplu), altele retrogradand (cum s-a intamplat cu DN 1A Ploiesti-Cheia-Brasov). Astfel s-au modificat limitele acceptabile si s-a creat loc de amenzi acolo unde limitele au scazut din cauza retrogradarii drumului respectiv“, a explicat reprezentantul Cartrans Preda.

AST doar pentru marfuri indivizibile
AST au ramas valabile doar pentru marfurile indivizibile. Iar amenzile pentru depasirile la aceste marfuri fara a detine AST sunt mai mici, respectiv intre 15.000 si 20.000 lei. Insa un camion al edy International Spedition a primit o amenda de 25.000 de lei pentru ca, in cazul unui transport agabaritic, a schimbat semiremorca pe care obtinuse AST din cauza unor defectiuni tehnice, desi aici era vorba de marfa nedivizibila, unde trebuia sa se aplice amenda pentru lipsa AST, si nu cea pentru depasirea maselor si dimensiunilor din cazul marfurilor divizibile. Adica ar fi trebuit sa primeasca cu cel putin 5.000 lei mai putin, daca ne referim la maximul amenzii, deoarece, daca era vorba de marfa divizibila, nu ar fi fost eliberat AST.
Cuantumul s-a triplat
Depasirile de dimensiuni erau amendate in forma veche a ordonantei cu 5.500 de lei. Noua forma a triplat aceasta suma prin punerea la un loc cu depasirile de greutate. Cu alte cuvinte, fie ca ai depasire de 500 kg, fie ai 4,05 m inaltime, amenda este aceeasi. In alte state UE, amenda pentru depasirea inaltimii este de cateva zeci de euro, fara ca aceasta sa aiba legatura cu marfa. Daca, insa, marfa depaseste dimensiunile maxime admise, atunci amenzile cresc. „La noi, fie ca ai umflat cauciucurile, sau transporti un excavator intreg, daca ai depasire cu 5 cm amenda este aceeasi“, a mai spus reprezentantul Cartrans Preda.
Ahead Logistics a primit anul trecut o amenda de 5.500 de lei pentru depasirea inaltimii semiremorcii cu 0,7 m. Desi la omologare nimeni de la RAR nu a masurat semiremorca, pe talon era scrisa inaltimea de 4,0 m, iar la controlul din trafic acelasi vehicul avea 4,07 m. „Firma noastra a atacat in instanta acest PV, si a castigat“, a explicat Sebastian Radu, logistic manager Ahead Logistics.
Eliminarea posibilitatii de a achita jumatate din amenda in 48 de ore a fost o noutate in legislatia romaneasca. De altfel, pe destul de multe Procese Verbale venite la redactie se preciza ca acest lucru este inca valabil, fapt ce a bulversat transportatorii.
Majoritatea amenzilor a fost, insa, contestata. „Faptul ca nu au platit inca amenzile nu este motiv de bucurie, pentru ca acestea se executa silit de finantele publice, fiind venituri la bugetul central; asa ca te poti trezi cu titlu de la finante oricand in urmatorii cinci ani.“

Drumurile noastre, cele mai scumpe din Europa
In timp ce, in Romania, amenzile pentru depasiri de cateva sute de kilograme ajung la 7.000 de euro, un transportator roman care a depasit in Spania sarcina maxima de 40 t cu 2 t a platit 381 de euro. Iar un alt transportator a primit in Ungaria pentru depasiri de greutate, amenzi cuprinse intre 530 si 993 de lei. „In Ungaria, daca depasirea pe axa sau totala este pana la 5%, se plateste numai autorizatia de extra tonaj (calculatorul este asemanator celui din Romania inaintea abrogarii – este un tarif fix pe tona/km calculat automat de sistemul informatic). Daca depasirea pe axa este mai mare de 5% se plateste o amenda fixa de 300.000 HFT (aproximativ 1.200 Euro) la posta, in contul politiei, iar autorizatia de extratonaj urmeaza procedura de mai sus. Masina nu pleaca pana la efectuarea platilor. In frontiera sunt firme de expeditii care, in schimbul unui comision, te ajuta sa pleci garantand plata“, a explicat Nelu Marele, reprezentantul Groep H.Essers.

Cine e vinovat pentru depasire?
O suprasarcina de cateva sute de kilograme este imposibil de verificat de sofer vizual la incarcare. Potrivit conventiei CMR, expeditorul este cel care raspunde pentru toate cheltuielile si daunele pricinuite transportatorului din cauza inexactitatii greutatii sau cantitatii de marfa trecute in acte. Sunt si cazuri in care transportatorii au castigat procese intentate clientilor, care, in final, au fost nevoiti sa achite amenzile acestora. Practic, insa, acest lucru inseamna, pe de o parte, contestarea PV intocmit, si pe de alta parte, chemarea in instanta a clientului, care poate oricand sa spuna ca el nu stie daca supraincarcarea nu s-a produs dupa ce camionul a plecat din curtea sa. Oricum, este clar ca, dupa un astfel de procedeu, clientul este pierdut.
Pe de alta parte, transportatorul nu are dreptul nici sa isi sfatuiasca clientul cum sa isi divida marfa si nici sa umble la paleti, altfel riscand ca acesta sa apeleze la penalizarile contractuale. Cu alte cuvinte, CNADNR spune transportatorului sa divida marfa ca sa scape de amenda, operatiune pentru care, daca o face, risca sa isi piarda clientul si sa achite penalizarile din contractul cu acesta. Pe de alta parte, sunt nenumarate situatiile in care clientii incarca mai mult decat spun, iar soferului ii este imposibil sa observe „din ochi“ depasiri de cateva sute de kilograme. Asa ca nu putini au fost cei care au spus ca aici ar trebui sa fie raspunderea expeditorului, pentru ca el ar trebui sa stie exact cata marfa incarca. Si sa fie penalizat pentru diferentele ce apar intre CMR si rezultatele de la control. Dar, daca amendati sunt, prin absurd, clientii, atunci vor fi afectati numai clientii romani, deoarece legile noastre nu pot avea efect asupra celor din afara tarii. „Nu pot sa fiu de acord cu transportatorii care doreau amendarea incarcatorului pentru depasire de tonaj. Firma noastra comercializeaza o gama de 7.000 de produse, deci nu am cum sa cunosc tonajul fiecaruia. Eu, ca beneficiar al transportului, nu sunt specializat in transport marfa, deci eu stiu doar ca am de transportat o marfa, mai departe este datoria transportatorului sa stie cat si cum sa incarce. In plus, un transportator la o cursa la care incarca mai multe partiale la un control prezinta doar CMR cu cel mai mare volum si tonaj de marfa, deci nu e corect ca autoritatile sa vina si sa amendeze incarcatorul“, a spus Daniel Dominte, reprezentantul Ambient. Pe de alta parte, mai exista si „micile intelegeri“ ale soferilor cu beneficiarii, prin care incarca mai mult, deoarece cea amendata va fi oricum compania de transport, nu el personal.

Cantarul de la Nadlac arata cu 1.000 kg mai mult
Nu de putine ori, cantarele de la noi au aratat alte valori decat cele din alte state. Un exemplu este cel al firmei Logistic E van Wijk, al carei camion a fost amendat de trei ori pana sa ajunga acasa, de fiecare data fiind gasit cu alte depasiri la cantar.
Camionul se intorcea din Italia si a fost prima data cantarit la frontiera sloveno-ungara Redics, unde a fost gasit cu greutatea de 41.240 kg si a platit autorizatia de drum. Apoi soferul si-a continuat drumul, fiind cantarit inca o data de autoritatile ungare de la Nagylak. Aici greutatea totala a fost de 41.080 kg, desi marfa nu a fost descarcata, insa avea depasire pe axa tractoare si a trebuit sa plateasca suma de 44.585 HUF (693,79 lei). Evident, de cantar a avut parte si la intrarea in Romania de la Nadlac, unde greutatea totala a camionului era de 42,10 t, deci cu 1.000 kg mai mult decat la cantarul anterior din Ungaria. Reprezentantii CNADNR nu au permis intrarea in tara a camionului pana cand firma nu a trimis un alt vehicul care sa preia surplusul de marfa. Iar firma a fost obligata sa achite taxa de recantarire. Intr-o adresa trimisa ministerului transporturilor, reprezentantii companiei au solicitat avizul metrologic al cantarului din Nadlac al CNADNR. „Cum este posibil ca acelasi camion cu acelasi sofer, aceeasi marfa, sa fie cantarit in trei locuri si sa aiba tonaje diferite. Mai mult, la doua dintre ele, Nagylak si Nadlac, care au o distanta intre ele de 50-100 m, diferenta sa fie de 1.000 kg? In plus, masura de a nu lasa sa intre in tara camioanele cu depasire este neprofesionista si nu se intalneste in nicio tara din Europa. Ni se pare corect ca, in cazul depasirii tonajului admis, sa fie platita penalizare, masura de blocare a camionului in frontiera ne impiedica pe noi, transportatorii, sa ne onoram termenele de livrare si, in final, ne face sa pierdem contractele in favoarea transportatorilor straini“, se arata in adresa catre minister.
Sorin Sirbu i-a sfatuit pe cei prezenti la intalnire sa se organizeze mai bine si sa fie mai „insistenti“ si mai „zgomotosi“ daca vor sa-si impuna punctele de vedere, dupa modelul patronatelor si confederatiilor prezente la toate intalnirile comisiei de dialog social pe care ministerul le organizeaza, potrivit legii, inainte de fiecare modificare legislativa.
Iar sfatul nostru este sa fie atenti la orice modificare legislativa si sa nu astepte sa primeasca amenda pentru a-si apara interesele. Pentru ca o amenda, mai ales cum este cea pentru depasire, o pot primi oricand, chiar si din greseala, dar modificarea unei legi prost facute poate sa dureze destul de mult, timp in care PV sau, dupa caz, spagile, curg si pot afecta major situatia financiara a companiei.

Articole similare