Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

ANAF reface controalele pe diurnă

După ce am prezentat cu satisfacție închiderea favorabilă a câtorva contestații pe diurnă, bucuria a durat mai puțin de două săptămâni, deoarece ANAF a însoțit fiecare soluționare favorabilă a contestației cu începerea unui nou control.

Cu alte cuvinte, ANAF recunoaște că rapoartele de inspecție fiscală au fost întocmite superficial, asumându-și criticile primite în cadrul ședințelor de la grupul de lucru pe diurnă întocmit din reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice, ANAF, Ministerului Muncii și ai Inspecției Muncii.

Am spus în mai multe rânduri că ANAF și-a întocmit RIF-urile pe premise false. Dacă contractele de transport sunt întocmite numai cu beneficiari străini, asa nu înseamnă că șoferii lucrează EXCLUSIV în afara României, cum au susținut inspectorii fiscali în RIF-uri. Astfel că, pentru a arăta că totuși au avut dreptate, ANAF a reînceput controalele la aceleași firme cu Rif-uri pe diurnă, fiind cerute la control, de această dată, cardurile tahograf ale șoferilor. Cum va motiva ANAF situația detașării pe baza înregistrărilor de pe cardurile tahograf nu este încă clar, cum nu este clar nici cum poate reîncadra diurna sau indemnizația de detașare – neimpozabile în limita a de 2,5 ori veniturile funcționarilor publici – ca venituri de natură salarială. Poate doar dacă administratorii firmei declară cu subiect și predicat că le-au acordat diurnele șoferilor în funcție de kilometrii parcurși sau alte criterii care pot fi considerate “de performanta” (de ex. In functie de tipul de autovehicul condus, in functie de vechime etc.), aceste tipuri de sporuri fiind de regula legate de performanta muncii si, ca atare, fiind posibil sa fie reincadrate ca venituri de natura salarială).

Între timp, grupul de lucru pe diurnă este într-un impas, întâlnirea de pe 10 iunie nefiind ținută, fără ca reprezentanții Ministerului de Finanțe să explice în vreun fel amânarea întâlnirii.

Dacă trebuie să așteptăm până când ANAF finalizează controalele cardurilor tahograf ale șoferilor abia începute, probabil că va trece ceva timp până să se mai întrunească grupul de lucru. Iar transportatorii cu RIF-urile în curs de finalizare nu mai au răbdare și amenință cu proteste.

Amenințări vin și din partea altor transportatori care văd în propunerea Ministerului de Finanțe de reducere a nivelului diurnei neimpozitate de la 87,5 EUR la circa 50 EUR/zi o problemă de competitivitate pe plan internațional.

Este interesant ce au de spus și celelalte industrii despre reducerea diurnei neimpozitate, deoarece este greu de motivat o astfel de măsură doar pentru șoferii care fac transport internațional. Ori se face la nivel general, ori deloc.

Articole similare

Ad