ANAF Sector 4 transmite câteva precizări, ca urmare a solicitării UNTRR de asistență în domeniul fiscal, cu privire la tratamentul fiscal aplicabil diurnei acordate de agenții economici din România care activează în transport internațional persoanelor angajate pentru efectuarea de operațiuni de transport internațional.
De aici reiese că la stabilirea regimului fiscal aplicabil indemnizațiilor și oricăror altor sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, primite de salariați potrivit legii, pe perioada delegării/detașării, Codul fiscal nu face diferența între detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale reglementată de Legea 16/2017 și instituția reglementată de Codul Muncii, fiind deopotrivă aplicabile, iar dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului 28/20 iunie 2015 pentru modificarea și completarea Legii 344/2006 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale nu modifică tratamentul fiscal al sumelor acordate cu titlu de indemnizație de delegare/detașare în țară și străinătate a personalului angajat cu contract individual de muncă.
Tratamentul fiscal al indemnizației acordate pe perioada detașării, în altă localitate, în țară sau în străinătate, în interesul serviciului, este reglementată de art. 76 alin. (2) lit. k) și alin. (4) lit. H din Codul Fiscal, aceasta fiind neimpozabilă în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă prin hotărâre de guvern pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar.
Partea care depășește plafonul neimpozabil reprezintă din punct de vedere fiscal venituri impozabile asimilate salariilor, fiind supusă impozitului pe venit, și se include în baza lunară de calcul al contribuțiilor speciale obligatorii în luna în care este acordată.
Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde aspecte referitoare la modul de acordare a acestor indemnizații.
Situațiile în care angajații pot beneficia de aceste indemnizații sau orice alte sume pe perioada delegării/detașării în țară și în străinătate, în interesul serviciului, precum și condițiile în care sunt ele acordate reprezintă aspecte ce cad sub incidența legislației muncii din România și a directivelor Uniunii Europene.
În ceea ce privește aplicarea prevederilor HG 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru misiuni cu caracter temporar, cu modificările și completările ulterioare, norma juridică nu este imperativă, ci are numai caracter de recomandare, așa cum rezultă din prevederile art. 17 alin. (1), unde se spune că se recomandă agenților economici, precum și fundațiilor, asociațiilor ș.a., să aplice corespunzător prevederile prezentei hotărâri.
Pe de altă parte, Codul Fiscal reglementează numai modalitatea de calcul al limitei în care indemnizația acordată salariaților nu generează venit impozabil prin raportare la nivelul diurnelor stabilit pentru fiecare țară, potrivit prevederilor HG 518/1995, anexa 1.
Drepturile de care pot beneficia salariații în cazul prezentat sunt reglementate de Legea 53/2003, Codul Muncii și alte prevederi din legislația în materie. Astfel, Codul Muncii definește delegarea ca exercitarea temporară, din dispoziția angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuțiilor de serviciu în afara locului de muncă. Locul de muncă, și în lipsa unui loc de muncă fix posibilitatea ca salariatul să muncească în diverse locuri, reprezintă un element obligatoriu al contractului individual de muncă.
În funcție de situația concretă a fiecărui salariat, care trebuie reflectată prin elementele contractului individual de muncă, salariatul are dreptul la plata unei indemnizații de delegare sau beneficiază de prestații suplimentare în bani sau în natură, după caz.
În conformitate cu prevederile Directivei 96/71/CEE privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii, fiecare stat membru are obligația să desemneze o autoritate cu atribuții de birou de legătură, care să furnizeze informații prestatorilor de servicii cu privire la regulile pe care trebuie să le respecte când detașează lucrători pe teritoriul acelui stat. În România Inspecția Muncii este autoritatea publică având atribuții de birou de legătură, care efectuează schimbul de informații cu instituțiile competente din statele membre ale UE, ale Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană.
Sumele acordate cui titlu de cheltuieli de transport, cazare și masă nu fac parte din salariul minim și nu afectează cuantumul acestuia. Sumele acordate pentru aceste tipuri de cheltuieli, inclusiv cele care privesc alte facilități, se adaugă la salariul minim, constituind totalitatea drepturilor de natură salarială de care beneficiază temporar salariatul. Sumele acordate cu titlu de cheltuieli de transport, cazare și masă, precum și alte facilități, nu se consideră drepturi de natură salarială în situația în care sunt vărsate cu titlu de rambursare, și sunt sume care nu reprezintă prestații pentru munca depusă de salariat. Ele au destinație precisă, fără a putea fi folosite liber de salariat, ci doar pentru scopul pentru care au fost acordate. Astfel, pentru situațiile în care, în cadrul unei prestări de servicii transnaționale, angajatorii stabiliți în România își trimit lucrătorii pe teritoriul unui alt stat membru, pentru a face lucrări cu caracter temporar, noțiunea de salariu minim la care aceștia au dreptul pe durata executării lucrărilor pe teritoriul unui stat membru, altul decât România, este cea stabilită de legislația și practica națională a acelui stat. Statul membru pe teritoriul căruia sunt executate lucrările stabilește care sunt elementele constitutive ale salariului minim, directiva menționând doar faptul că alocațiile specifice detașării sunt considerate parte a salariului minim, în măsura în care nu sunt vărsate cu titlu de rambursare a cheltuielilor suportate efectiv pentru detașare, cum ar fi cheltuielile de transport, cazare și masă.
În formularea acestui răspuns s-au avut în vedere opiniile Ministerului Finanțelor Publice – Direcția Generală de Legislație Cod Fiscal și reglementari vamale referitoare la regimul fiscal aplicabil diurnei în România.
