Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad

Aplicarea detașării la transporturile comunitare nu vor aduce probleme românilor dacă se menține legislația actuală

Directiva detașării transnaționale – atât în forma inițială, care vorbea despre obligativitatea plății salariului minim din țara în care lucrătorii erau detașați, cât și în forma actuală, transpusă la noi în Legea 172/august 2020, care vorbește despre remunerație minimă – nu impune obligații fiscale pentru suma de bani acordată salariaților detașați transnațional. 

Directiva detașării este o reglementare care are caracter social, rolul său fiind de a stabili egalitate în ceea ce privește veniturile lucrătorilor angajați într-un stat membru UE și detașați într-o țară terță și veniturile lucrătorilor din respectivul stat membru unde se face detașarea. Intenția legiuitorului nu a fost să se pună semnul egal între taxele și impozitele plătite pe salarii – lucru care de altfel nici nu se poate face dacă nu se instituie și o “uniune fiscală” europeană, nu numai una politică.

Fiecare țară își stabilește singură politica fiscală, iar Codul fiscal al României prevede că indemnizația de delegare/detașare este neimpozabilă în limita a de 2,5 ori venitul garantat funcționarilor publici.

Pe de altă parte, Legea 16/2017, respectiv Legea 172/2020 – care aduce schimbări la Legea 16 – prevăd că lucrătorii detașați au dreptul la o remunerație minimă egală cu cea a lucrătorilor similari din țara în care sunt detașați și că remunerația este definită ca fiind suma tuturor veniturilor șoferului – salariul de încadrare, indemnizația de detașare și toate primele și sporurile prevăzute de convențiile colective de muncă.

În aceste condiții, dacă salariul de încadrare în România plus indemnizația de detașare/delegare/diurnă pentru șoferi sunt cel puțin egale sau depășesc salariul minim plus indemnizațiile și sporurile prevăzute de reglementările și contractele colective de muncă pe ramura transporturi din țara în care se detașează, atunci firmele de transport din România nu vor avea nicio problemă nici în a respecta noile norme legate de detașarea transnațională a șoferilor incluse în Pachetul Mobilitate.

O parte a transportatorilor din România bănuiesc că acesta este și motivul pentru care Ministerul Finanțelor împreună cu ANAF au început campania de control pe diurne și poate chiar miza înființării grupului de lucru interministerial F

inanțe-Muncă. Reprezentații Finanțelor au ca scop modificarea Codului fiscal astfel încât remunerația minimă introdusă de Legea 172/2020 să își modifice definiția și conceptul de “salariu minim” să aibă și conotații fiscale, nu numai sociale, așa cum prevede legislația actuală.

Așteptăm cu interes concluziile grupului de lucru pe diurnă, care vor fi comunicate reprezentanților transportatorilor astăzi, 3 iunie, la orele 13:00. La 15:00, în cadrul videoconferinței Tranzit transmisă live pe canalul Trafic Media de youtube și pe paginile de FaceBook si de LinkedIn ale revistei Tranzit, vom comunica rezultatele acestui grup de lucru și ce urmează a se face mai departe pentru a menține neimpozitarea diurnei șoferilor, cum se practică în transporturile europene și cele românești de peste 30 de ani.

Articole similare

Ad