Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Aquila Part Prod Com, cel mai eficient distribuitor

Trofeul pentru cel mai eficient distribuitor a mers anul acesta la Aquila, care a avut un 2020 de excepție, după înglobarea businessului Seca Distribution și integrarea cu succes a activității Agrirom.

Aquila deține o poziție privilegiată pe piața distribuției bunurilor de larg consum, având 14 centre de distribuție, 4 centre logistice, o flotă auto de distribuție alcătuită din 1.647 de autovehicule, o reţea de 67.000 de puncte de vânzare, o infrastructură de depozitare de 120.000 m2 şi o echipă de 3.000 de angajați.

Compania oferă servicii de distribuție atât în zona retailului tradițional (en-gross, comerț local, farmacii și rețele de farmacii), cât și pentru lanțurile de hypermarketuri și benzinării, precum și HORECA. Aquila asigură și servicii de logistică și transport internațional de mărfuri cu acoperire la nivel european. Compania a dezvoltat și comercializează o serie de produse proprii precum legume și carne congelate, semi-preparate și produse din pește.

Din 2021 Aquila Part Prod Com s-a listat la bursă, evenimentul fiind pregătit cu ceva timp înainte, astfel că la sfârșitul lui 2020 compania figura cu o creștere a cifrei de afaceri istorică (+6% față de 2019, ajungând la 1,8 miliarde de lei) și cu un profit la fel de impunător: 58,4 milioane de lei, în creștere cu 171% față de anul 2019.

În urma ofertei publice, doi dintre acționari dețin calitatea de acționar semnificativ, respectiv Constantin-Cătălin Vasile și Alin-Adrian Dociu cu 33,3% din capitalul social fiecare.

Iar rezultatele bune au continuat și în 2021. Potrivit datelor comunicate de companie,Aquila a înregistrat, la 30 septembrie 2021, un profit net de 43,8 milioane lei, în creștere cu 21% față de aceeași perioadă a anului 2020. Profitul net anunțat este cel mai mare de la înființarea companiei (https://www.aquila.ro/relatii-cu-investitorii).

Veniturile au crescut de asemenea, în 2021, cu 19%, ajungând la 1.376 milioane lei în perioada de raportare, în principal din creșterea organică a zonei de distribuție și achiziția companiei Trigor AVD, unul din primii jucători de pe piața de distribuție de bunuri de larg consum din Republica Moldova.

Evoluția pozitivă a vânzărilor pe canalul de convenience (benzinării și magazine de proximitate), s-a transpus printr-o creștere de 25% a vânzărilor, în contextul creșterii mobilității în 2021 față de 2020 când au fost mai multe restricții anti Covid-19.

Sigur, achiziția de firme și diferite active plasează Aquila și în topul datoriilor, la final de 2020 apărând cu 71,8 milioane de euro datorii, din care 29 de milioane la instituții de credit (dar și cu peste 30 de milioane de euro creanțe de recuperat).

Din analiza datelor financiare reiese că Aquila avea la finalul lui 2020 cele mai mari active în domeniul logisticii și distribuției, în valoare de 31,5 milioane de euro, din care 4,2 milioane de euro în terenuri și construcții.

Și cu un EBITDA record în 2020 – 18,43 de milioane de euro – Aquila arată o dimensiune a business-ului pe care puține companii din România se pot lăuda că o ating.

Articole similare

Ad