Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

ASF: Piețele financiare nebancare s-au dublat în ultimii 7 ani. Războiul ridică acum semne de întrebare.

Dimensiunea cumulată a activelor celor trei piețe financiare non-bancare din România – piața asigurărilor, piața pensiilor private și cea de capital – s-a dublat din 2014 până la finalul lui 2021, se arată în ultimul Raport realizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) asupra stabilității piețelor financiare nebancare.

Astfel, raportat la Produsul Intern Brut (PIB), activele sistemului au reprezentat 14,1%, cel mai înalt nivel de până acum, fapt care certifică revenirea de după criza sanitară generată de pandemie. Declanșarea războiului din Ucraina, la începutul acestui an, a generat, însă, apariția unei noi perioade cu volatilitate ridicată, se arată în raport, în condiţiile în care toate cele șapte riscuri principale luate în calcul de specialiștii ASF se mențin la un nivel ridicat.

Riscul macroeconomic – războiul din Ucraina afectează economia la nivel global, dar și perspectivele de redresare și consolidare a economiilor statelor în 2022, generând o atenuare a ritmului de creștere economică și majorarea rapidă a inflației;

Riscul de piață – cu probabilitate de creștere, pe fondul înrăutățirii perspectivelor macroeconomice, concomitent cu gradul ridicat de incertitudine manifestat în contextul crizei actuale și reducerea încrederii consumatorilor și investitorilor, care pot determina erodarea prețurilor activelor;

Riscul operațional – cu tendință de creștere, pe fondul intensificării atacurilor cibernetice la scară largă, în contextul războiului.

În același context macroeconomic vulnerabil, riscul de credit a fost evaluat în creștere, la un nivel mediu spre ridicat. Mai sunt amintite în raport riscul de lichiditate, cu tendință și probabilitate de materializare în creștere, riscul de solvabilitate și cel de profitabilitate.

În ceea ce privește particularitățile fiecăreia dintre cele trei piețe financiare nebancare, se remarcă faptul că piața de capital a reușit o revenire puternică după criza Covid-19 și, ulterior, o relativă stabilizare după șocul războiului din Ucraina. La nivelul lui aprilie 2022, indicatorii de volatilitate au revenit la nivelul de dinainte de izbucnirea conflictului, însă riscurile rămân ridicate.

Piața pensiilor private a crescut în 2021, însă a înregistrat un regres din punct de vedere al randamentelor în prima parte a acestui an, iar administratorii își vor schimba strategia investițională, având în vedere contextul inflaționist actual și scăderea valorii la care sunt tranzacționate titlurile de stat pe piața secundară.

Gradul ridicat de concentrare pe piața asigurărilor continuă să reprezinte o vulnerabilitate atât din prisma expunerii pe clase de asigurare, cât și din perspectiva cotelor de piață semnificative deținute de un număr relativ mic de societăți de asigurare.

O posibilă sursă de stabilitate pentru toate cele trei piețe financiare nebancare o reprezintă concentrarea în zona finanțelor „verzi”, segment aflat în centrul atenției atât în cadrul PNRR, cât și, în general, la nivel european. „Având în vedere demersurile europene și locale de a încuraja finanțele verzi, în scopul tranziției către o economie reală sustenabilă, ASF a analizat oportunitatea flexibilizării cerințelor prudențiale privind finanțările verzi. În prezent, nu există restricții investiționale legislative sau prudențiale în legătură cu acestea, care să fie aplicabile investitorilor instituționali supravegheați și reglementați de ASF. Astfel, fondurile de investiții, fondurile de pensii private și societățile de asigurare pot contribui la dezvoltarea economiei verzi prin investirea unor părți din portofoliile lor în instrumente financiare specifice. În acest context, cadrul legal referitor la investiții s-a dovedit a fi unul foarte flexibil, pentru fiecare categorie de investitori instituționali, ceea ce permite o alocare eficientă și diversificată a portofoliului pe mai multe clase de active, în funcție de politica individuală de investiții a fiecărui investitor, permițând încurajarea și susținerea dezvoltării economiei verzi, prin mecanisme specifice de piață financiară non-bancară”, se arată în raportul ASF.

Articole similare

Ad