Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Asociatia Europeana a Retelei Feroviare: Apel SOS pentru salvarea transportului intermodal in Germania

Asociatia Europeana a Retelei Feroviare (ERN) atrage atentia ca nivelul scazut al volumelor de marfa in transport rutier si pretul scazut al combustibilului afecteaza transportul feroviar. 
 
ERN critica ceea ce numeste „o politica agresiva de stabilire a preturilor din partea companiilor din transportul rutier de marfuri”, ceea ce pune in pericol transportul de marfa pe caile ferate. Asociatia, care reprezinta concurentii DB Cargo, se teme pentru stabilitatea sectorului si solicita, prin intermediul unei scrisori deschise catre secretarii de stat Michael Güntner si Enak Ferlemann din cadrul Ministerul Federal al Transporturilor, un plan de actiune in trei pasi. Printre altele, CEO-ul ERN, Ludolf Kerkeling, si directorul general al ERN, Peter Westenberger, solicita pentru o perioada temporara instituirea unui „punct de observare a preturilor pentru a evita scaderea preturilor la nivel de dumping”. De altfel, portalul eurotransport.de a raportat mai multe cazuri de licitatii de transport discutabile.

In opinia ERN, criza provocata de COVID-19 poate constitui o bariera in calea obiectivului de a muta traficul de marfa pe cale ferata. „Planul in etape, avantajul prin care capitalul privat este mobilizat pentru investitii de modernizare pe termen lung, dar si prin investitii guvernamentale si ajutor de investitii, este destinat sa stabilizeze transportul feroviar de marfuri in Germania pe perioada pandemiei de COVID 19 si sa il scoata din criza”, spune directorul general al ERN, Peter Westenberger. 
 
Prima etapa a planului realizat de asociatie prevede infiintarea unui fond de stabilitate pentru transportul feroviar de marfa, pe care ERN l-a solicitat alaturi de Allianz pro Schiene, Asociatia Companiilor Germane de Transport (VDV) si Asociatia Proprietarilor de Marfuri (VPI) la sfarsitul lunii aprilie. Un astfel de fond de stabilitate este destinat sa rasplateasca serviciile oferite de caile ferate de marfa in lupta impotriva coronavirus si sa compenseze pierderile din criza economica. 
 
Cel de-al doilea nivel prevede conditii-cadru imbunatatite pentru transportul feroviar de marfa, de exemplu prin cresterea temporara a finantarii caii ferate la un nivel de 100%, care in prezent este de 47%. Finantarea a fost posibila prin decizia luata la mijlocul lui 2018 de a reduce la jumatate taxa feroviara la 350 de milioane de euro anual. 

Si nu in ultimul rand, cea de-a treia etapa include promovarea inovatiilor din industrie dincolo de programele existente si de criza corona. Alianta mentioneaza folosirea locomotivelor electrice, prime de casare pentru locomotive uzate sau prime pentru achizitionarea de vehicule sau vagoane de marfa inovatoare pentru utilizare in transport combinat. Pentru anul in curs, guvernul federal ar trebui sa prevada inca 50 de milioane de euro pentru acest lucru, iar pentru cerintele de finantare din 2021 si din 2022, reteaua estimeaza suplimentarea cu inca 300 si 200 de milioane de euro.
 
„Exista riscul ca transportatorii de marfa sa renunte la transportul combinat si sa transporte marfurile pe camioane alimentate cu gaz. Perdantii ar fi atat caile ferate cat si protectia mediului inconjurator”, a punctat Managing Director Allianz pro Schiene, Dirk Flege. 
 
Cu toate acestea, se mai arata in scrisoarea trimisa de ERN, echitatea nu trebuie sa se aplice numai intre modurile de transport, ci si la nivelul concurentei dintre caile ferate de stat si caile ferate private, la un nivel de 1:1. „Pentru fiecare euro pentru DB Cargo, un alt euro trebuie sa fie disponibil pentru investitii de modernizare”. Potrivit Oficiului Federal de Statistica, caile ferate private au avut o cota de piata de 53% in Germania in 2018. 
 

Articole similare

Ad