Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Asociaţiile membre BGL şi-au stabilit un centru de consultanţă juridică

Opt asociaţii regionale membre ale Asociaţiei Federale de Transport Marfă din Germania (BGL) vor oferi pe viitor consultanţă digitală pe probleme legislative, ca parte a unei iniţiative comune de sprijinire a membrilor săi. Astfel, prin intermediul centrului de competenţe KomRe, firmele de transport vor putea intra în contact cu avocaţi specializaţi, care să le poată oferi consiliere rapidă.

„Prin intermediul platformei digitale de consultanţă creăm servicii cu valoare adăugată pentru membrii asociaţiei, graţie acestei iniţiative comune”, a declarat Horst Kottmeyer, preşedintele Asociaţiei de Transport, Logistică şi Managementul Deşeurilor din regiunea Rinul de Nord-Westphalia (VVWL). De altfel, la conducerea KomRe este avocatul Frank Huelmann, din partea VVWL.

Domeniile juridice ce urmează să fie mediatizate de avocați includ dreptul transporturilor, dreptul de expediere și dreptul afacerilor (precum dreptul comercial, dreptul societăților comerciale, dreptul muncii, dreptul social, dreptul contractual, gestionarea accidentelor).

Informațiile juridice și serviciile de consultanță, precum și competențele asociațiilor regionale BGL participante sunt disponibile membrilor lor peste granițe prin intermediul platformei de comunicare digitală KomRe. Informațiile și consultanţa verbală cu durată de până la

20 de minute, precum și răspunsurile prin e-mail sunt gratuite pentru membrii asociațiilor participante.

La inițiativă participă 8 asociaţii din diferite landuri din Germania.

Alte asociații regionale BGL sunt invitate să li se alăture.

Articole similare

Ad