Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Atentie la restrictiile nationale!

Desi am fost asigurati, intr-o prima faza, de reprezentantii Ministerului Transporturilor ca de la 1 ianuarie 2012 cabotajul este liber pentru carausii romani pentru toate tarile Uniunii Europene fara restrictii, se pare ca in anumite state sunt si prevederi speciale care completeaza regulamentul european 1072 si de care transportatorii trebuie sa tina seama daca vor sa nu fie sanctionati de autoritatile locale
 
Chiar daca regulamentele europene privind transportul de marfa sunt „suverane“ in legislatia statelor membre UE, acestea din urma au posibilitatea de a aduce prevederi suplimentare, aplicabile pe teritoriul national. Astfel, chiar daca transportatorii romani au primit „liber la cabotaj“ de la inceputul acestui an, ei trebuie sa se documenteze nu doar cu privire la modul in care se efectueaza cabotajul, ci si in legatura cu legislatia nationala din statele unde doresc sa faca operatiuni de cabotaj.

Este bine de stiut ca operatiunile de cabotaj pot fi desfasurate numai ca parte a unei curse internationale, cu acelasi camion cu care s-a efectuat cursa de transport international sau cu acelasi autotractor pentru o combinatie de autovehicule.

Studiu de caz: Franta
Asa cum am repetat in numeroase randuri, tarile cele mai atractive pentru cabotaj sunt cele cu intindere mare – Franta, Germania, Italia, Polonia etc. – pe care se pot face curse de cateva sute de kilometri intre doua puncte din interior. Pentru a exemplifica situatiile de baza ale cabotajului prevazute in regulamentul european 1072, va prezentam doua schite intocmite de Ministerul Ecologiei, Dezvoltarii Durabile, Transportului si Locuintei din Franta si puse la dispozitia Tranzit de catre UNTRR. Astfel, atunci cand destinatia unei curse internationale este Franta, operatiunile de cabotaj rutier sunt permise odata ce toata incarcatura transportata pe cursa internationala a fost descarcata. Pot fi efectuate maximum trei curse de cabotaj in termen de sapte zile de la descarcarea cursei internationale efectuate (vezi schema 1).
In situatia in care destinatia finala a cursei internationale precedente este o alta tara decat Franta (Spania, de exemplu), se poate efectua o singura operatiune de cabotaj in termen de trei zile de la intrarea autovehiculului descarcat in Franta. Operatiunea de cabotaj trebuie sa fie terminata in termen de sapte zile de la descarcarea incarcaturii de la transportul international (vezi schema 2).
Soferii autovehiculelor care fac cabotaj trebuie sa detina o scrisoare de trasura internationala (CMR) pentru cursa internationala precedenta, care da dreptul vehiculului de a desfasura operatiunea de cabotaj, precum si o scrisoare de trasura pentru fiecare operatiune de cabotaj efectuata. Aceste documente trebuie sa includa obligatoriu data la care marfa a fost descarcata si numarul de inmatriculare al autovehiculului utilizat la cabotaj, iar informatiile trebuie completate de mana.
De precizat ca activitatea de cabotaj este verificata si prin datele inregistrate in tahograful digital si informatiile privind incarcarea marfii. Incheierea unei asigurari de raspundere civila este obligatorie, iar in cazul operatiunilor de cabotaj pot fi aplicate conditii de asigurare diferite. Astfel, pentru transporturile mai mari de 3 t, raspunderea este limitata la maximum 14 euro/kg. Directorul companiei de transport care efectueaza curse de cabotaj este obligat sa tina un registru cu toate documentele justificative timp de doi ani. Cei care nu respecta prevederile legislatiei pot fi amendati cu 15.000 de euro.
In cazul unui control, pentru lipsa documentelor sau documente incomplete se aplica o amenda de pana la 1.500 de euro, iar pana la achitare vehiculul e imobilizat.
Tot in Franta este interzis cabotajul cu vehicule inchiriate cu sofer. Pe durata unui interval de timp in care opereaza o interdictie de circulatie, consecutiv unor operatiuni de cabotaj, un operator de transport strain nu are voie sa se intoarca la sediul companiei sale sau la locatia sa situata in afara Frantei. Controlul operatiunii de cabotaj vizeaza, in afara verificarii documentelor care trebuie sa se afle la bord, si verificarea datelor inregistrate in tahograf, precum si a informatiilor cu privire la incarcatura.

Germania solicita o asigurare minima de 600.000 de euro pentru transporturi pe teritoriul sau
Germania este un caz special la nivelul UE, pentru ca are foarte multe restrictii. Pentru a putea efectua cabotaj in Germania se impune ca operatorul sa detina o asigurare de minimum 600.000 de euro/dauna si o asigurare anuala de minimum 1.200.000 de euro. Dovada asigurarii trebuie sa existe la bordul vehiculului. Amenzile ajung pana la 5.000 de euro.
„In acord cu legislatia CMR privind transporturile internationale, limita de raspundere este stabilita la 8,33 DST (moneda de cont emisa de Fondul Monetar International) per kg. Aceasta se modifica pentru transportul national in Germania la 2-40 DST”, ne-a declarat Alin Dicu, Asko Assekuranz. „Aceasta raspundere se modifica doar in masura in care este stabilita in scris si acceptata de catre parti. Altfel, se revine la limita de 8,33 DST in acord cu transportul international. Dupa informatiile pe care le detinem, mai toate companiile germane solicita plafonul maxim de 40 DST”, a mai spus Alin Dicu.
Potrivit reprezentantului Asko Assekuranz, autoritatea de control germana, BAG, verifica in trafic daca soferii care fac cabotaj (sau transport national pe teritoriul Germaniei, in cazul in care firma este licentiata in Germania) detin polite CMR la care suma asigurata (nu limita de raspundere per kilogram) trebuie sa fie 600.000 de euro. Spre exemplu, chiar daca partile stabilesc in scris o limita per kg de 25 DST, suma asigurata trebuie sa fie obligatoriu de 600.000 de euro, invocandu-se art. 29 din CMR – neglijenta majora, respectiv art. 435 HGB din legea germana.
De asemenea, „pentru intarzieri la livrare, transportatorul este raspunzator, in acord cu legislatia CMR, cu maxim valoarea facturii de transport. In schimb, pe teritoriul Germaniei raspunderea este de trei ori mai mare decat valoarea facturii de transport”, a mai avertizat Alin Dicu.
Daca din scrisoarea de trasura reiese ca transportul cuprinde mai multe locuri de incarcare sau descarcare, acesta este considerat, per ansamblu, ca fiind o singura operatiune de cabotaj. 

Alte exceptii in tarile membre UE
In Belgia cabotajul este considerat operatiunea ce poate consta din mai multe locuri de incarcare si descarcare. De avut in vedere aici ca soferii trebuie sa se inregistreze in prealabil in Belgia. Pentru fiecare operatiune neconforma amenda aplicata este de 1.800 de euro si, dupa caz, poate fi tras la raspundere si beneficiarul. In plus, daca se constata tarife foarte mici la transport, carausul, beneficiarul si/sau intermediarul pot fi trasi la raspundere, dupa caz. La fel, si in Olanda si in Danemarca, pot fi mai multe locuri de incarcare si de descarcare in cazul cabotajului.
In plus, in Danemarca, amenzile pleaca de la 4.000 DKK (coroane daneze), iar in cazul abaterilor repetate amenzile se majoreaza.
In Marea Britanie, o operatiune de cabotaj poate cuprinde fie mai multe locuri de incarcare si un loc de descarcare, fie un singur loc de incarcare si mai multe de descarcare.
In restul tarilor nu sunt alte prevederi speciale privind cabotajul, acesta fiind reglementat exclusiv in conformitate cu regulamentul european 1072. Chiar si asa, trebuie respectate intocmai conditiile de efectuare a cabotajului, pentru ca amenda cea mai mica este de peste 1.000 de euro.  

Articole similare