Pentru Aurelia Jilăveanu, transporturile nu sunt doar un domeniu de activitate, ci o parte importantă din propria poveste. A intrat în această lume la aproape 15 ani, în 1998, odată cu înființarea Jilăveanu Transcom de către tatăl său.
A început cu sarcini aparent mărunte, precum întocmirea facturilor în MS-DOS, la o imprimantă matricială. Își amintește și astăzi cât de mult o enerva când facturile ieșeau strâmbe și tatăl său o punea să le refacă: „Cred că imprimanta aceea a fost primul meu test de răbdare”, spune Aurelia, cu umor.
Acei primi pași aveau să fie începutul unui parcurs profesional construit prin muncă, curiozitate și dorința de a înțelege în profunzime mecanismele unei industrii aflate într-o continuă schimbare.
De atunci, Aurelia a crescut odată cu afacerea familiei, traversând crize economice, schimbări legislative, creșteri de costuri și provocări operaționale. În tot acest timp, și-a consolidat pregătirea profesională prin studii economice, studii de inginerie, un MBA și numeroase cursuri de specializare.
Pentru ea, formarea continuă nu a fost niciodată doar o colecție de diplome. Deși compania are angajați specializați și colaborează cu prestatori externi, Aurelia a ales, din proprie inițiativă, să urmeze cursuri de manager transport, conducător de service auto, responsabil de mediu, managementul deșeurilor și alte specializări.
Explicația este simplă: consideră că un manager trebuie să înțeleagă activitățile pentru care își asumă responsabilitatea: „Nu am făcut aceste cursuri pentru diplome. Le-am făcut pentru că vreau să știu despre ce vorbesc atunci când apare un control sau o problemă. Nu pot să spun doar că avem o firmă care se ocupă de asta și să consider că responsabilitatea mea s-a încheiat.”
În prezent, în calitate de director financiar al Jilăveanu Transcom, responsabilitățile sale depășesc cu mult sfera cifrelor. Analiza financiară, negocierea tarifelor, relațiile comerciale, contractele, aspectele administrative și schimbările legislative fac parte din activitatea sa de zi cu zi.
Deși programul oficial la birou începe la ora 8:00, pentru Aurelia ziua de muncă pornește mult mai devreme, de multe ori cu primele telefoane și probleme apărute încă de acasă.
Aurelia nu este doar un om al cifrelor, ci un profesionist care înțelege că, în spatele fiecărui camion, contract și rezultat financiar, se află oameni, decizii și responsabilități.
Deși se ocupă de numeroase responsabilități manageriale, mărturisește că găsește o formă aparte de relaxare chiar în contabilitate. Îi place să înregistreze documente, să urmărească anumite conturi și să verifice modul în care operațiunile influențează rezultatele financiare ale companiei. Este atrasă de lucrurile care se leagă, de informațiile care capătă sens și de deciziile fundamentate pe date concrete. Atenția la detalii, răbdarea și perseverența sunt, în acest context, mai mult decât trăsături de personalitate: sunt instrumente de lucru.
Aceeași rigoare se regăsește în modul în care privește performanța companiei. Pentru Aurelia, nu este suficient ca o flotă să fie ocupată sau ca facturarea să crească. Activitatea trebuie să fie rentabilă, obligațiile trebuie respectate, iar lichiditatea trebuie gestionată cu atenție.
Rezultatele Jilăveanu Transcom înregistrate în 2025, cu o cifră de afaceri de aproximativ 17,5 milioane de lei și un profit net de aproape 592.000 de lei, reflectă efortul unei echipe într-un context dificil. Comparativ cu anul precedent, cifra de afaceri a scăzut cu aproximativ 4,4%, însă profitul net a înregistrat o ușoară creștere.
În spatele acestor rezultate se află o disciplină financiară pe care Aurelia o urmărește îndeaproape: analiza costurilor, negocierea tarifelor și monitorizarea săptămânală a fluxurilor de numerar, pentru a anticipa eventualele probleme de lichiditate.
Compania nu înregistrează datorii restante la bugetul de stat și nu are contracte de leasing în derulare: „Pentru mine, o companie sănătoasă nu este cea care facturează cel mai mult, ci cea care își poate susține activitatea și obligațiile pe termen lung.”
Aurelia își recunoaște contribuția la rezultatele financiare, dar nu și le atribuie singură. În spatele lor vede munca întregii echipe. Oamenii ocupă un loc important în această poveste. Jilăveanu Transcom este o afacere de familie în sensul cel mai concret al expresiei: Aurelia lucrează alături de tatăl său, de sora sa și de soțul său, care se ocupă de dispeceratul firmei. Alături de ei sunt colegi cu care împarte zeci de ani de experiență, dar și colaboratori externi cu care compania lucrează încă din perioada 2006–2010.
Pentru Aurelia, continuitatea acestor relații vorbește despre încredere, seriozitate și respect reciproc. Consideră că autoritatea nu vine doar dintr-o funcție de conducere sau din apartenența la familia fondatoare, ci se câștigă prin cunoașterea muncii celorlalți și prin capacitatea de a lua decizii argumentate împreună.
„Nu trebuie să le știu eu pe toate mai bine decât colegii mei. De aceea sunt specialiști. Dar vreau să înțeleg suficient de bine ceea ce fac, încât să pot pune întrebările potrivite, să le apreciez munca și să luăm împreună deciziile corecte.”
Într-un domeniu asociat adesea cu provocări tehnice și operaționale, Aurelia și-a construit propriul mod de a conduce: calm, atent și bine documentat. Recunoaște însă că este și încăpățânată atunci când este convinsă că are dreptate.
Nu simte nevoia să demonstreze că poate face mai mult decât bărbații din industrie. Preferă să arate că își cunoaște meseria, că poate fi de încredere și că își susține punctul de vedere prin argumente.
O realizare de suflet pentru Aurelia în ultimul an o reprezintă transformarea paginii de social media a companiei într-o comunitate de informare și dialog pentru transportatori.
Cu aproximativ 7.500 de urmăritori și postări care au atins chiar și 600.000 de vizualizări, folosește spațiul online nu doar pentru promovarea companiei, ci și pentru a explica pe înțelesul tuturor aspecte legislative și operaționale.
De la documentele obligatorii la bordul camioanelor și completarea corectă a unui CMR până la schimbări legislative și dificultăți administrative, Aurelia încearcă să transforme experiența practică în informații utile pentru ceilalți.
Implementarea TollRo a reprezentat un exemplu recent. Confruntată cu problemele noului sistem, a urmărit modificările legislative, a semnalat autorităților disfuncționalitățile întâlnite și a împărtășit informațiile documentate cu alți transportatori.
Pentru ea, experiența acumulată într-o companie poate fi utilă și dincolo de granițele acesteia. Această activitate i-a redeschis o pasiune mai veche: scrisul.
Aurelia este autor și coautor a două cărți de specialitate dedicate studenților și profesioniștilor din domeniul transporturilor. Volumele includ inclusiv studii de caz reale din activitatea firmei și o procedură elaborată pentru certificarea ISO 9001.
Deși în trecut a fost nevoită să refuze un post de seminaristă la facultate din cauza programului încărcat, dorința de a preda rămâne activă. Consideră că are datoria de a transmite mai departe ceea ce a învățat, continuând în același timp să acumuleze cunoștințe de la ceilalți, inclusiv de la propriii șoferi.
Stabilitatea relațiilor comerciale reprezintă un alt aspect important pentru Jilăveanu Transcom. Compania păstrează clienți încă de la înființare, demonstrând că în transporturi relațiile solide se construiesc pe încredere, seriozitate și respectarea promisiunilor, nu doar pe tarife competitive.
Ultimii ani au adus însă provocări majore: lipsa acută de șoferi, presiunea pe costuri și implementarea dificilă a sistemului TollRo. „În ultimii ani, în transporturi n-am prea avut timp să ne plictisim. Când rezolvam o problemă, apăreau alte două”, spune Aurelia cu umor.
Soluțiile nu au fost întotdeauna simple. Echipa Jilăveanu a fost nevoită să negocieze permanent tarifele, să reorganizeze activitatea și chiar să renunțe la curse care nu mai erau rentabile. În paralel, compania a continuat să investească în digitalizarea și eficientizarea proceselor. Jilăveanu Transcom folosește sistemul WindNet încă din 2004, integrând comenzile de transport, facturarea, contabilitatea, raportările financiare și, mai recent, preluarea facturilor din SPV.
Din 2019, compania a pus accent pe arhivarea electronică a documentelor, reducând timpul necesar identificării și verificării acestora.
Pe partea operațională, monitorizarea flotei și controlul temperaturii în camioanele frigorifice sunt asigurate prin soluțiile T.E.L.L. Security, partener tehnologic al companiei din 2010. Pentru Aurelia, digitalizarea nu este un scop în sine, ci un instrument care trebuie să simplifice activitatea și să ofere informații rapide și corecte.
După aproape trei decenii în transporturi, Aurelia Jilăveanu privește spre viitor cu realismul omului trecut prin multe încercări, dar și cu satisfacția lucrurilor construite în timp:
„Am învățat că nu există perioade fără probleme, ci doar perioade în care reușim să le gestionăm mai bine. Cel mai frumos lucru este că, dincolo de camioane și cifre, am reușit să păstrăm lângă noi oameni cu care împărțim o mare parte din povestea acestei firme.”
Nu uitați că voturile multiple de pe aceeași adresă de mail, vor fi numărate o singura data.Votează-ți favorita la linkul următor:



