În această săptămână MAN Truck & Bus derulează ]n Alpi, între Salzburg şi Innsbruck, teste de condus cu noua generaţie de camioane electrice şi pe hidrogen, precum şi cu noua generaţie de camioane diesel cu motor şi transmisie optimizate pentru un consum redus.
Pornind de la credinţa că, până în 2030, unul din două camioane MAN înmatriculate în Europa ar trebui să fie electric, producătorul german a pus la punct o gamă largă de camioane electrice optimizate pentru multe aplicaţii specializate care necesită configuraţii variate ale axelor şi prize de putere electrice sau electromecanice pentru macarale, containere, bene basculabile etc.
Potrivit conducerii MAN, producătorul german va livra primele camioane electrice înainte şi după IAA, multe dintre acestea făcând obiectul unor dosare aprobate pentru subvenţia acordată de statul german între 2021 şi 2023. În total sunt peste 2.000 de camioane MAN eTGX și eTGS comandate sau pentru care s-au solicitat oferte de configurare cu sau fără servicii de consultanţă şi posibilităţi de alimentare cu energie electrică, de când s-a dat startul vânzărilor la sfârșitul anului trecut.
Cu până la nouă ampatamente diferite, șase versiuni de cabină, diferite clase de putere a motorului, combinații de baterii, poziții de conectare pentru alimentare, suspensii pneumatice sau cu foi de arc, precum și programe de conducere special adaptate la aplicația respectivă, MAN eTGX și eTGS pot fi configurate la un atât pe site, după un Configurator similar celui pentru vehicule diesel, cât şi împreună cu consultanţii MAN care propun soluţii personalizate în funcţie de rutele actuale, consumurile înregistrate, sarcinile utile etc.
MAN a conceput o arhitectură specială a tracţiunii electrice cu motor electric dispus central, care are avantajul oferirii tracţiunii electrice pentru o mulţime de camioane specializate 4×2, 6×2, 4×4, 6×4 ş.a., ceea ce este mai greu momentan pentru producătorii de camioane care au ales soluţia e-axle. Şi asta pentru că MAN este un producător care vinde foarte mult configuraţii de autoşasiuri carosate. Cu toate acestea, pentru viitor, MAN dezvoltă şi soluţie de axă electrică, considerată foarte eficientă pentru autotractoarele pentru distanţe lungi, care se deplasează cu precădere pe autostradă.
MAN foloseşte baterii cu tehnologie NMC, care au o densitate energetică mai bună şi o durată de viață efectivă preconizată de până la 1,6 milioane de kilometri sau până la 15 ani, după cum au arătat reprezentanţii producătorului bavarez.
Specială este şi modularitatea arhitecturii bateriilor, fiind posibile configuraţii cu trei, patru, cinci sau șase baterii combinabile modular și poziționabile variabil. Astfel șasiurile cu o greutate de la 18 până la 28 de tone ale MAN eTGX și MAN eTGS pot fi oferite cu 333, 449 sau 544 kW în configuraţii pentru colectare a deșeurilor, încărcătoare laterale sau din spate, încărcătoare de containere, basculante, vehicule cu platformă, basculante cu macara pentru transportul materialelor de construcții, precum și vehicule de curățare a zăpezii sau platforme de lucru de ridicare.
Camionul electric MAN se poate lăuda cu cel mai scurt ampatament – 3,75 m – fiind disponibil în versiunea autotractor cu o capacitate maximă de 480 kWh (400 kWh pentru configuraţiile cu cinci baterii).
Noile camioane electrice MAN permit alimentarea la staţii de 1 Megawatt (MCS) – 750 kW – începând cu modelele livrate după mai 2025. Mai multe informaţii despr enoile camioane electrice MAN veţi putea citi în ediţia de iulie a revistei Tranzit.
Ministerul Finanţelor se joacă cu comunicatele de presă prin care anunţa amânarea aplicării sancţiunilor pentru e-Transport şi e-TVA, cu numai o zi înainte să fi intrat în vigoare. Deşi toată lumea se aştepta ca Finanţele să îşi recunoască neputinţa în aplicarea unei asemenea legi extensive şi ambiţioase şi să amâne aplicarea sancţiunilor, anunţul a venit în ultima zi înainte de aplicarea sancțiunilor și a oferit satisfacție doar unui număr extrem mic de operatori economici: cele aproape 300 de companii care dețin statut de operator economic autorizat (AEO). Sau cel puțin așa se înțelege din textul publicat în M.O., deși nu e specificat clar cine sunt acești operatori economici autorizați.
Deşi s-au trimis mii de adrese către Ministerul de Finanţe şi ANAF privind oferirea de lămuriri şi noutăţi despre cum se vor transmite datele telematice către portalul ANAF ale transporturilor rutiere, răspunsurile au întârziat până cu o zi înainte ca sancţiunile să intre în vigoare.
Era logic ca aplicarea sancțiunilor pe e-Transport să se amâne cel puțin încă 6 luni, pentru că Finanțele nu și-au îndeplinit obligațiile legale anunțate în lege: nu există aplicația gratuită prin care firmele de transport să poată transmite coordonatele GPS ale transporturilor efectuate și nici toți cei care au propria aplicație telematică nu pot transmite datele din GPS-ul propriu.
Din declarațiile strânse de la câțiva furnizori de servicii telematice foarte puțini au reușit să transmită locații GPS deja în portalul ANAF. Și atunci, dacă lucrurile abia încep timid să se miște, cum își pot îndeplini déjà obligațiile legale cei 41.000 de operatori de transport?
Inexplicabilă este și scutirea operatorilor economici autorizați de la această obligație legală. Cele câteva sute de operatori AEO autorizați sunt majoritatea case de expediții care nu dețin flote proprii și atunci cum se aplică această derogare, doar pentru AEO care dețin și camioane proprii sau nici transportatorii care lucrează pentru AEO nu trebuie să comunice poziția camioanelor?
În principiu se înțelege că transportatorii care lucrează pentru marii producători care dețin statut de AEO nu vor fi impactați de sancțiuni până la 1 ianuarie, legea urmând să se aplice doar pentru retailerii mai mari sau mai mici, micii producătorii români și restul pieței, însă abordarea extrem de heirupistă și care-i favorizează pe unii sau alții care au mai multă intrare la birourile șefilor de Finanțe este rușinoasă și ar trebui sancționată cu demisia ministrului Boloș.
În ceea ce privește sistemul e-TVA:
• se amână de la trei luni la șase luni, până la 1 ianuarie 2025, termenul de justificare a diferențelor de TVA, în raport cu datele din decontul precompletat de TVA;
• se prelungește termenul de cinci zile pentru verificarea informațiilor și datelor din decontul precompletat de TVA la 20 de zile și abrogarea notelor justificative, care implicau un efort suplimentar din partea experților contabili;
• se înființează Comitetul e-TVA format din reprezentanții MF și ai mediului de afaceri pentru monitorizarea mecanismului sistemului RO-eTVA și realizarea de îmbunătățiri constante într-un mediu partenerial, care să asigure combaterea evaziunii fiscale și reducerea gap-ului de TVA, cât și o digitalizare care să vină în sprijinul contribuabililor, în relație cu organele fiscale. Comitetul are rol consultativ, iar membrii lui nu vor fi remunerați;
• notificările de conformare nu vor produce efecte cu privire la indicatorii de risc fiscal, până la 1 ianuarie 2025;
• revizuirea cuantumului sistemului de amenzi, diferențiat pe categorii de persoane impozabile.
În ceea ce privește sistemul e-Factura:
Se stabilește o perioadă de 1 an, respectiv până la 1 iulie 2025, în care să nu fie obligatorie utilizarea RO e-Factura de către institutele/centrele culturale ale altor state care activează pe teritoriul României în baza unor acorduri interguvernamentale, precum și de către furnizorii/prestatorii acestora, având în vedere restricțiile tehnice actuale ale sistemului.
Clarificări pentru acordarea facilității fiscale în ceea ce privește salariul minim
Pentru acordarea facilității fiscale referitoare la neimpozitarea și neincluderea în baza de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii a sumei de 300 lei/lună se ajustează plafonul lunar de 4.000 lei, reprezentând venit brut realizat din salarii și asimilate salariilor, în sensul excluderii de la calculul acestuia a contravalorii tichetelor de masă, respectiv a indemnizației de hrană, după caz, acordate potrivit legii, pentru perioada iulie-decembrie 2024.
Astfel, angajații care, prin cumulul noului salariul minim cu bonurile de masă ar fi depășit pragul de 4.000 lei, beneficiază în continuare de neimpozitarea celor 300 lei.
02.10.2020
Ultimul număr: Aprilie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit