Acesta este sloganul preluat pe multe camioane care protestează încă de dimineață pe șoselele de centură din București, Bacău, Buzău, Cluj, Suceava, Oradea, Constanța și alte câteva orașe.

Transportatorii s-au strâns încă de dimineață prin parcările din jurul marilor orașe unde se anunțaseră proteste, așteptați de echipaje de Poliție și Jandarmi. În unele orașe Poliția a făcut exces de zel și a amendat șoferii care au claxonat (la Timișoara), iar la Suceava camioanele au fost împiedicate să intre în parcări.

La București, primele camioane s-au încolonat de pe la 09.00 în Chiajna la început în liniște, intimidați de echipajele de Poliție și Jandarmi, care îi așteptau încă de la primele ore ale dimineții. Pe măsură ce s-au strâns primele 50 de camioane și au răsunat și primele goarne, oamenii au început să prindă curaj. Mesajele care au venit din mai multe orașe le-a dat tuturor un imbold. De data asta, nu erau singuri. Cei care au promis că vor ieși pe drum să își strige nemulțumirea s-au ținut de cuvânt.

Este surprinzător cât de mulți oameni s-au adunat în atâtea orașe, fără să existe un lider asumat al întregii mișcări de protest și fără ca asociațiile patronale ale transportatorilor să se implice. Chiar dacă a suferit puțin la capitolul comunicare, neexistând un lider care să coordoneze acțiunile din toată țara și în discuțiile cu presa fiecare și-a exprimat timid un punct de vedere, cele câteva afișe de pe camioane și aglomerația mare din trafic a spus mai mult decât orice altă declarație. Oamenii sunt disperați de tarifele necontrolate la RCA, care nu pot fi acoperite cu tarifele de transport actuale.

Cei care suferă cel mai mult la acest capitol sunt transportatorii mici – adică exact cei care au și ieșit să protesteze – firmele cu flote mai mari reușind să beneficieze de discounturi mai mari la asigurări. Unul dintre transportatorii mai mari care anunțase că protestează a primit ieri o ofertă RCA foarte avantajoasă, de parcă s-ar fi încercat împiedicarea protestului.

Transportatorii se plâng însă și de timpii extrem de lungi de așteptare la frontiere, care au tot crescut în ultimii ani, de drepturile și privilegiile suplimentare oferite funcționarilor de stat în raport cu angajații din sistemul privat în privința alocației de cazare, de pildă, dar și de amendarea fără drept de apel în frontieră pentru supragreutăți și depășiri de înălțime minore, statul neacordând nicio toleranță așa cum se practică în orice țară din UE. Deși s-a cerut ieșirea cântarelor CNAIR din frontiere, pentru a nu mai îngreuna în plus controlul pașapoartelor și al documentelor mărfii, care oricum durează câteva zeci de minute, transportatorii reclamă și corectitudinea cântarelor din frontiere, câtă vreme alte cântare din alte vămi sau de la furnizori indică alte greutăți, iar oamenii nici nu au posibilitatea de a cere recântărire sau reverificare, ci orice contestație este anulată de obligația de a cere verificarea la Biroul de Metrologie a cântarului incriminat, pe cheltuiala reclamantului.

Mișcarea de protest continuă în jurul Bucureștiului, coloanele blocate pe Șoseaua de Centură fiind în curând extinse de șirurile de camioane care au ajuns în București din Buzău, Vâlcea și Constanța. Oamenii par hotărâți să nu plece din București până când Guvernul nu se interesează de soarta lor.

Urmăriți protestul pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Tranzit.revista

După un an dezastruos pentru cele mai multe domenii de transport, firmele de transport din România se pregătesc din nou de grevă pentru a atrage atenția guvernanților asupra multiplelor biruri care le scot din competiția pe transporturile europene, piața internațională de transport fiind cea care a contribuit decisiv la dezvoltarea acestui sector economic.

Creșterea necontrolată a tarifelor la RCA, proasta gestiune a ASF a sistemului de asigurări RCA, timpii extrem de lungi de așteptare în frontiere, care aduc zilnic pierderi de câteva sute de euro/camion transportatorilor români (și care nu sunt influențați doar de neaderarea la Schengen, ci și de controlul greoi al autorităților române în frontiere și mai ales al CNAIR), nereguli privind acuratețea cântăririlor din frontiere, scumpirea vinietei din următorii ani și valoarea mare a accizei la motorină, care nu se poate recupera, ca în alte țări, sunt doar câteva din nemulțumirile din lista lungă pe care transportatorii le au de reproșat Guvernului României.

Introducerea, de la 1 ianuarie, a obligației echipării camioanelor cu sisteme de geolocalizare conectate la sistemul Ministerului Finanțelor, pentru a controla traseul mărfurilor și a ușura, astfel, controlul ANAF asupra taxării mărfurilor care intră pe teritoriul României, au încins și mai tare spiritele, cu atât mai mult cu cât autoritățile fiscale nu au făcut nimic pentru a pregăti aplicarea acestei legi, ci au impus mai întâi obligația și apoi încep să se gândească dacă și cum s-ar putea aplica. Însă transportatorii onești, singurii care vor suporta, până la urmă, rigorile legii, au început deja să se frământe cum să facă să respecte legea.

Considerând acest comportament neprofesionist și chiar o bătaie de joc la adresa contribuabililor din transporturi, companiile din industrie au decis să iasă în stradă și să ceară respect pentru sectorul economic care aduce cele mai mari venituri din exporturi la bugetul de stat și soluții pentru a putea concura în continuare pe piața internațională de transport a Europei și pentru a reuși să mențină în țară forța de muncă din transporturi. Șoferii sunt tot mai rari pe piața europeană, iar România pierde anual câteva mii de șoferi nu numai pentru că operatorii din alte țări oferă venituri mai ridicate, ci și pentru că țările din vestul Europei sunt capabile să le ofere condiții civilizate de trai și să le asigure un sistem medical competent, educație de bună calitate și un viitor mai sustenabil al sistemului de pensii și nu numai. Fără ca vreo asociație a transportatorilor să își asume responsabilitatea organizării protestului național, pe rețelele de socializare au apărut mai multe anunțuri pentru organizarea de proteste miercuri, 10 ianuarie, pe drumurile din apropierea orașelor București, Bacău, Suceava, Oradea, Sibiu, Alba, Arad și Timișoara.