Pro Natur SRL operează 4.000 m2 de depozitare în parcul logistic Logicor din Mogoşoaia, din care oferă spre subînchiriere 500 sau 1000 m2 unor firme care au nevoie de depozitare şi servicii de logistică şi distribuţie în judeţele din jurul Bucureştiului. Pro Natur operează cu personal şi utilajele proprii (electrostivuitoare, lize electrice sau manuale) suprafaţa de depozitare subînchiriată, clientul plasându-şi în locaţie doar o persoană care să asiste operaţiunile de încărcare/descărcare şi manipulare, precum şi pentru a verifica integritatea produselor.
Pro Natur are aici un depozit de mobilier, iar în zona care se poate subînchiria nu există momentan rafturi, aşteptându-se găsirea clienţilor şi apoi utilarea spaţiului corespunzător nevoilor acestuia. Depozitul are o înălţime interioară de 10 m, pretându-se pentru mărfuri non-alimentare.


„Este o constructie clasa A, cu toate autorizatiile si facilitatile necesare. Efectuam servicii de livrare la domiciliu produse de mobilier si electrocasnice pentru IKEA, Flanco, Vivre, The Home, Leroy Merlin, Mainfreight ş.a. şi intenţionăm să ne extindem serviciile către zona de logistică 3pl”, a declarat Viorel Rotaru, director general Pro Natur.
Depozitul oferă operaţiuni logistice cu consum redus de energie, sistemul de iluminare fiind optimizat în acest sens. Pentru clienţii interesaţi de un impact cât mai redus asupra mediului se oferă manipulare exclusivă cu echipamente electrice şi staţie de încărcare cu energie electrică a autoturismelor electrice.
Pro Natur deţine furgoane de 3.5 tone pentru transport dar poate oferi şi transporturi de partide mai grele, cu camioane de 20 t.


Avantaje oferite:
Preţ de dezvoltator: 5 euro/mp + 1 euro/mp cheltuieli operationale
Mai multe detalii pe www.pronatur.ro
Contact: Viorel Rotaru (tel. 0722 214 793)


IVECO eDaily – în versiunea sa de furgon de 3,5 tone – și-a adjudecat titlul oficial GUINNESS WORLD RECORDS™ pentru “Cea mai mare greutate tractată de o furgonetă electrică”, după ce a reuşit să tracteze o remorcă încărcată cu un buldoexcavator uriaș, care cântărea peste 50 de tone, la care s-au adăugat încă 7t de balast. O autobasculantă IVECO X-Way 8×4 complet încărcat a fost apoi atașată la remorca unui IVECO X-Way Strator (special conceput pentru a face față la deplasarea încărcăturilor de mari dimensiuni de până la 150 de tone), înainte ca un camion de pompieri de aeroport, cu tracțiune integrală, să completeze trenul rutier de 153 de tone.
Odată ce a început să se deplaseze, eDaily a făcut un progres constant pe cei 30 m de pistă și a trecut linia de sosire în fața supraveghetorilor GUINNESS WORLD RECORDS™ pentru a-și revendica impresionanta distincție. Actualul cel mai puternic om din Marea Britanie, Adam Bishop, a condus eDaily și a doborât recordul mondial.

IVECO eDaily este cunoscut pentru robusteţea sa graţie construcţiei cu cadru şasiu fiind lider în ceea ce priveşte capacitatea de tractare. Performanţa, realizată cu un furgon de producţie standard, depășește recordurile stabilite de mașinile electrice cu tracțiune integrală, o performanță impresionantă realizată de trenul rutier cu o putere de tracțiune spate de 140 kW, cu un cuplu de 400 Nm. Modul “hi-power” – disponibil standard pe fiecare eDaily – a fost utilizat în timpul cursei, care oferă putere suplimentară în condiții de tracţiune dificile pentru furgoneta complet electrică.
Fabio Santiago, șeful departamentului de marketing și management al produselor din cadrul IVECO Truck Business Unit, a declarat: “IVECO eDaily a intrat în istorie cu acest record impresionant, dând o dovadă în plus a rezistenței, durabilității și caracterului său exceptional în ceea ce priveşte capacitatea de încărcare. Suntem mândri de această realizare, deoarece demonstrează capacitatea eDaily de a depăși limitele, depășind performanțele vehiculelor electrice tradiționale și permițând clienților să urmărească tranziția energetică fără compromisuri.” IVECO eDaily a intrat în istoria vehiculelor electrice și evidențiază beneficiile conceptului său constructiv pe şasiu și cuplu mare disponibil imediat de motorul său electric. Operatorii care își asumă misiuni de tractare solicitante pot fi siguri că eDaily este mai mai mult decât capabil de capacitatea sa oficială de tractare de până la 3,5 tone.

02.10.2020
Ultimul număr: Aprilie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit