Presa italiană relatează despre o companie de transport mărfuri din Ravenna acuzată de evitarea plăţii la bugetul de contribuții sociale a statului italian a unei sume de 2.140.000 de euro, ca urmare a unei acţiuni de dumping social şi detaşare falsă a unor şoferi români.

Inspectoratul Teritorial de Muncă din Ravenna, împreună cu poliţiştii de la Guardia di Finanza și cu Poliția taliană, au încheiat de curând o investigație complexă care a implicat o societate de transport din zona Ravenna, activă atât în sectorul transportului de mărfuri internațional, cât și naționa, ai cărei administratori înființaseră societăți în alte țări europene (România, Belgia și Slovacia), cu scopul de a se sustrage de la obligațiile fiscale prevăzute de legislația italiană, pentru a profita, în special, de sistemul de asigurări sociale românesc, considerat mai favorabil, prin utilizarea ilicită a detașării transnaționale.

Evaluarea, dispusă și coordonată de Inspectoratul Național al Muncii, a vizat sediul din Ravenna al societății de transport rutier de mărfuri, în calitate de societate-mamă (autorităţile italiene nu au divulgat şi numele companiei în cauză), fiind implicate şi inspectoratele de muncă din România, Belgia și Slovaca (unde se află filialele), cu suportul European Labor Association.

Concluziile investigației au arătat că toate activitățile de management al companiilor, de organizare și de gestionare a personalului angajat de companiile românești au fost planificate de la sediul din Ravenna, cu o reducere semnificativă a contribuțiilor sociale. Verificările, care au vizat o sută de locuri de muncă pe parcursul anului 2021, au permis constatarea unei evaziuni fiscale de 2.140.000 de euro. Semnificativ a fost și numărul de încălcări ale Codului Rutier constatate de poliția rutieră.

Activitățile de poliție judiciară s-au desfășurat simultan atât la sediul din Ravenna al companiei de transport, cât și în sediile filialelor din România, Belgia și Slovacia, prin intermediul inspectoratelor de muncă respective.

Investigațiile ulterioare au arătat că iniţial şoferii au fost angajaţi iniţial de societatea din Ravenna, după care erau concediați şi reangajați de una dintre societățile controlate din România și, printr-o simulare de detașare în străinătate, erau apoi folosiţi de societatea din Ravenna, cu care se convenea și salariul, cu o reducere nejustificată a contribuțiilor sociale. În unele cazuri, s-a constatat că unii dintre șoferii concediați au fost apoi angajați de către agenții de muncă temporară din România, unii dintre ei cu autorizații expirate, și ulterior detașați la societatea Ravenna.

MAN va primi o subvenție în valoare de aproape 25 de milioane de euro din partea autorităților în cadrul unui proiect tehnologic mai larg pentru dezvoltarea în continuare a bateriilor de înaltă tensiune pentru camioane și autobuze electrice. Acest lucru înseamnă că patru din cele cinci proiecte de finanțare înaintate de MAN au fost aprobate de guvernul landului Bavaria, restul proiectului fiind încă în faza de solicitare.

Dr. Markus Söder, ministru-președinte al landului Bavaria a declarat cu ocazia înmânării simbolice a documentului privind finanțarea: „Vești bune pentru Nürnberg în cadrul ședinței de lucru de astăzi: MAN se îndreaptă spre viitor și o face cu sprijinul puternic al statului liber Bavaria. Promis – respectat: Investim 30 de milioane de euro în finanțare pentru dezvoltarea și cercetarea tehnologiei bateriilor la MAN. Acesta este semnalul de start pentru o adevărată gigafabrică de tehnologie a bateriilor la Nürnberg. Continuăm politica industrială în Bavaria prin investiții în cercetare. MAN este una dintre companiile mari și de succes care au făcut ca Bavaria și Nürnberg să fie mari și puternice din punct de vedere economic. Pentru a ne asigura că rămâne așa, viitorul începe acum.”

În urmă cu aproximativ un an, MAN Truck & Bus și-a anunțat decizia de a construi baterii pentru vehicule comerciale în producție la scară largă la sediul din Nürnberg începând cu 2025. Pachetele de baterii vor fi utilizate pentru a echipa camioanele și autobuzele MAN cu propulsie electrică. În timp ce autobuzul urban electric MAN Lion’s City E a fost deja produs în serie din 2020 și se bucură de o cerere puternică, livrarea noilor MAN eTrucks va începe în 2024. MAN va investi aproximativ 100 de milioane de euro pentru dezvoltarea și producția pachetelor de baterii la Nürnberg. În plus, se vor face investiții în logistică, infrastructură, clădiri și facilități de producție.

Decizia în favoarea orașului Nürnberg ca locație pentru producția de baterii MAN este rezultatul unei cooperări strânse între reprezentanții angajatorilor și angajaților, precum și politicieni.

„MAN are un viitor – asta a scris ministrul-președinte Söder pe primul pachet de baterii de la Nürnberg în urmă cu un an. Acest lucru este valabil și pentru locația noastră din Nürnberg, pe care o transformăm într-un centru de inovare și producție pentru acționări alternative. Sunt foarte mulțumit că primim sprijinul necesar pe această cale. Aș dori să mulțumesc guvernului landului Bavaria, orașului Nürnberg, dar și părții angajaților și tuturor celorlalte organisme implicate pentru cooperarea pragmatică și constructivă, pentru atmosfera de încredere din cadrul discuțiilor și pentru procesele decizionale rapide. Germania poate avea un viitor – dacă, așa cum se întâmplă aici, politica și mediul de afaceri urmăresc un obiectiv comun.”,

a declarat Alexander Vlaskamp, președintele Consiliului de Administrație al MAN Truck & Bus SE.