Separarea companiilor care fac contract logistics de cele care fac doar servicii de intermediere de transport este evidentă şi din salariul mediu brut per angajat care variază în cazul firmelor analizate între 1000 şi 2800 de euro pe lună. La acest capitol ies din tipare cele câteva companii care au flotă proprie şi care au şi mulţi şoferi angajaţi. Salariul mediu brut al şoferilor, plăţiţi şi cu indemnizaţii zilnice, trage în jos media salarială per companie.

Dacă ne uităm la indicatorul cash flow raportat la datorii pe termen scurt acesta scade de la 100% până la 4%, fiind chiar negativ (până la -40%) în cazul mai multor firme, în special cele care au şi activităţi de de distribuţie.

Uitându-ne la active totale, avem câteva firme cu depozite şi autovehicule în proprietate (Schenker Logistics România, Gebruder Weiss, Transmec) care depăşesc 40-60 milioane de euro până la circa 3 milioane de euro, în cazul companiilor ale căror depozite şi autovehicule sunt deţinute în cadrul grupului de firme specializate de investiţii. Firme light-asset apar cu active de circa 15-18 milioane de euro în sisteme IT, echipamente. Dacă ne uităm la total active minus datorii curente clasamentul este similar cu valori de 30-40 milioane de euro (2 cazuri) şi până la 1,2 milioane de euro.

Lichiditatea curentă pentru grupul de firme analizate de la 0,86 până la 6. Majoritatea au lichiditate curentă între 1 şi 2, ceea ce înseamnă că depind foarte mult de încasarea facturilor pentru a-şi plăti intermediarii.

La categoria Air&Sea pe primul loc se situează Kuehne+Nagel cu un punctaj aproape dublu faţă de următorul clasat, Cargo-Partner Expediţii. Pe locul al treilea vine DSV Air&Sea cu un punctaj foarte apropiat de cel al Schenker Logistics România urmate de IB Cargo şi Gebruder Weiss. Următoarele patru locuri sunt ocupate de Yusen Logistics, Orient, Elvada Company şi Rhenus Logistics.

La categoria contract logistics pentru primele două locuri s-au luptat Gebruder Weiss şi Quehenberger Logistics ROU, cu un avans serios faţă de următoarele trei clasate Yusen Logistics, IDL Bucharest şi DSV Solutions. Compania câştigătoare Quehenberger Logistics ROU, opereză şi cea mai mare suprafaaţă de depozitare din România 305500 m2. Suprafeţe mari opereză şi Yusen Logistics (220000 m2). IDL Bucharest (200000 m2) şi DSV Solutions (118500m2). Gebruder Weiss, cu 60000 m2, din o mare parte investiţie proprie reuşeşte să realizeze indicatori financiari foarte buni, asta şi datorită activităţii de distribuţie ce o realizează pentru clinţii săi de distribuţie.

Ambele companii care s-au luptat pentru locul întâi au aceeaşi rată a profitului net (0,04%), profitul din exploatare fiind mai mare în cazul Quehenberger Logistics ROU. De menţionat că acest indicator s-a situat în cazul celor 45 de companii analizate între 1 şi 15%.