În condițiile actualelor reglementări, producătorii de camioane fac pași rând pe rând pentru trecerea la producția de masă a autovehiculelor electrice și, după 2030, cu pile de combustie pe hidrogen pentru vehiculele grele. Iveco nu face excepție, astfel că recenta inaugurare a noii linii de fabricație de sisteme de propulsie electrică a FPT Industrial, producătorul de casă al grupului Iveco, a marcat orientarea clară a italienilor către producția in-house a celor mai multe elemente de propusie electrică: punți electrice, transmisii centrale electrice și pachete de baterii.
Pe 18 octombrie, FPT Industrial, marca globală de sisteme de propulsie a grupului Iveco, a inaugurat noua sa unitate ePowertrain, complet neutră din punct de vedere al emisiilor de CO2, care își atinge obiectivele prin compensarea emisiilor de CO2 cu achiziționarea de energie din surse regenerabile și credite de carbon. Iar consumul de energie este gestionat în conformitate cu standardul ISO 50001.
Uzina generează energie cu ajutorul unor panouri solare instalate pe fațadă și cu ajutorul unui „mini‑ turn eolian” și al unei „flori inteligente”. O grădină de sustenabilitate de 6.000 m2 în spațiul intern al instalației, care include 100 de plante rezistente la secetă cu „o mare capacitate de absorbție a CO2”, întărește accentul pus de companie pe sustenabilitate.
De asemenea, a fost creată o alee pietonală cu paleți reciclați. De-a lungul acesteia, patru panouri, realizate tot cu paleți reciclați, ilustrează prioritățile de sustenabilitate ale Grupului și obiectivele aferente.
La ceremonie au participat primarul orașului Torino, Stefano Lo Russo, și consilierul pentru buget, patrimoniu și dezvoltarea activităților de producție din regiunea Piemonte, Andrea Tronzano, alături de o delegație de profesori și studenți de la Universitatea din Torino.
Caracteristicile noii uzine FPT Industrial, împreună cu viziunea de afaceri a Grupului Iveco, au fost punctate în cadrul unei discuții moderate la care au participat președinții diviziilor Motoare, Bus și Camioane din cadrul Iveco – Sylvain Blaise, Domenico Nucera, Luca Sra – și Annalisa Stupenengo, director de operațiuni, Grupul Iveco.
„Iveco Group și-a stabilit un obiectiv ambițios de a ajunge la emisii zero până în 2040, cu zece ani înainte de termenul limită al Acordului de la Paris”, a declarat Annalisa Stupenengo, COO la Iveco Group, la evenimentul de inaugurare. „Acest lucru este valabil atât pentru produsele noastre, cât și pentru unitățile de producție.” Obiectivele intermediare până în 2030 includ reducerea cu 50% a emisiilor absolute de CO2 față de 2019, a spus ea, și obținerea a 100% din consumul total de energie electrică din surse regenerabile.
Noua uzină dedicată producției de sisteme de propulsie electrice este integrată în zona FPT Industrial Stura, alături de uzina de testare și de cea de producție pentru motoare cu combustie internă, transmisii și punți, cu avantaje evidente în ceea ce privește sinergiile industriale.
Cu o suprafață totală de 15.000 m2, uzina ePowertrain dispune de trei linii de producție paralele dedicate asamblării pachetelor de baterii, respectiv producției de unități centrale electrice și de punți electrice pentru vehicule grele.
La capacitate maximă, în 2024, uzina va produce peste 20.000 de punți electrice pentru vehicule comerciale grele, 20.000 de unități centrale pentru integrarea cu vehiculele comerciale convenționale existente de până la 8.000 kg greutate maximă autorizată, precum și peste 20.000 de pachete de baterii pe an pentru vehicule comerciale ușoare, microbuze și autobuze, în timp ce noua fabrică ePowertrain generează deja locuri de muncă suplimentare.
Noua uzină lucrează la un nivel ridicat de automatizare, de la depozite pentru gestionarea componentelor la stații de asamblare controlate electronic.
O secțiune Tech Academy a fabricii explorează și predă noi competențe legate de un mediu Industry 4.0, care, printre alte beneficii, permite colectarea și analiza automată a tuturor datelor esențiale pentru monitorizarea și îmbunătățirea siguranței, calității și productivității.
„La Tech Academy, ne pregătim oamenii pentru un proces complet nou, în care este fundamental să gestionăm fluxurile de informații furnizate de roboți și de instrumentele automatizate”, a spus Alessandro Sezza, directorul fabricii FPT din Torino, care a condus un tur al acesteia.
Printre tehnologiile de ultimă generație adoptate se numără realitatea augmentată și virtuală (care reduce timpul de proiectare a liniilor de producție prin simularea rezultatelor operaționale înainte de instalarea fizică), imprimarea 3D și sistemele „Smart Observer” bazate pe senzori inteligenți, scanere 3D pentru măsurători de calitate metrologică, simulatoare de realitate 3D și roboți cooperanți.

Acești roboți, împreună cu vehiculele cu ghidare automată, îmbunătățesc considerabil ergonomia și siguranța și fac munca operatorilor mai ușoară și mai puțin stresantă. Verificările de calitate în cloud permit detectarea instantanee a problemelor, în timp ce verificările la sfârșitul liniei de producție atestă conformitatea produsului atât în ceea ce privește configurația, cât și performanța și siguranța.
Imprimarea 3D este utilizată pentru a realiza piese de schimb pentru echipamentele de producție, a spus Sezza, menționând că în prezent sunt utilizate doar materiale plastice. „În viitor, vom folosi și materiale metalice.” Fabricarea aditivă este, de asemenea, utilizată pentru a produce componente prototip pentru motoarele cu combustie, a spus el, pentru a ajuta lucrătorii în timpul procesului de asamblare. „De exemplu, dacă se schimbă ceva la produse, se pot imprima în 3D într-o zi, uneori chiar trei ore, în funcție de complexitate, și se poate folosi această nouă componentă pentru a realiza prototipul modificării stației de asamblare.”
Pe linia de producție de axe electrice pentru vehicule grele, o stație cu semnale luminoase vine în sprijinul operatorului, indicând în mod clar ce componentă trebuie selectată și unde trebuie montată, contribuind astfel la atingerea obiectivului de zero erori.
Pe linia de asamblare a bateriilor, covoarele dielectrice protejează operatorii împotriva posibilelor dispersii electrice, în timp ce camerele de termoviziune măsoară automat temperaturile bateriilor, raportând imediat orice abatere de la normă.
„De la această uzină vom furniza aplicații e-powertrain care vor completa o gamă deja extinsă de motoare, confirmând astfel voința noastră de a oferi clienților produsele și serviciile potrivite pentru a răspunde nevoilor lor în schimbare rapidă și ambiția noastră credibilă de a conduce cursa electromobilității”, a declarat Gerrit Marx, CEO, Iveco Group.
Noua uzină este dedicată în totalitate producției de axe electrice pentru vehicule comerciale grele, transmisii centrale electrice și asamblării pachetelor de baterii pentru vehicule comerciale ușoare și autobuze.
Instalată pentru prima dată pe Nikola Tre BEV, eAX 840-R este o punte cu două motoare electrice pentru vehicule de până la 44 de tone greutate maximă autorizată, care garantează performanțe și eficiență ridicate, fiabilitate și un TCO redus, cu intervale lungi de schimb de ulei și o durată de viață de până la 1.200.000 km.
Echipa de ingineri de la FPT Industrial a proiectat un sistem de acționare centrală integrat și suplu pentru vehicule comerciale ușoare și microbuze, inclusiv noul eDaily, pentru a garanta o integrare ușoară în platformele existente. Pentru aplicațiile cu tracțiune spate, la fel ca în cazul tuturor produselor, eCD 140 este extrem de durabil, eficient și fiabil (până la 350.000 km, cu umplere cu ulei pe viață).
Datorită know-how-ului companiei și a parteneriatului cu Microvast, lider de piață în domeniul sistemelor de alimentare cu baterii cu încărcare ultra-rapidă și durată de viață lungă, FPT Industrial a început dezvoltarea și producția de pachete de baterii pentru aplicații pentru vehicule comerciale, microbuze și autobuze, oferind opțiuni multipack pentru misiuni de transport de mărfuri și persoane.

Atât pachetul de baterii FPT de 37 kWh pentru vanuri și microbuze (eBS 37), cât și cel de 69 kWh (eBS 69) pentru autobuze sunt modulare și încorporează celule și module Microvast cu tehnologie unică litiu-ion, ce oferă o densitate energetică și o capacitate de utilizare (95%) impresionante, cu avantaje în ceea ce privește greutatea redusă a bateriei.
De asemenea, datorită tehnologiei NMC (litiu nichel‑cobalt-mangan), cea mai performantă soluție de până acum (pentru aplicații pentru vehicule comerciale), eBS 37 și e BS 69 oferă timpi de încărcare/descărcare rapizi.
Flexibilitatea ridicată datorată softului intern de management al bateriei și soluțiilor modulare face ca pachetele de baterii FPT să poată fi adaptate la diferite aplicații, de la autobuzele urbane la cele interurbane.
Axa electrificată proiectată pentru sarcini grele, potrivită pentru Nikola Tre BEV, este montată pe versiunea europeană 4×2 Artic disponibilă deja spre comandă după lansarea din septembrie la IAA Transportation din Hanovra, Germania. Tre BEV dispune de nouă baterii cu o capacitate totală de stocare a energiei de până la 738 kWh, oferind o autonomie de până la 530 km. Cu o putere continuă de 480 kW, eAxle permite autocamionului să efectueze aplicații precum livrări de la un hub la altul și transport regional. De asemenea, această axă electrificată este utilizată și pe varianta cu pile de combustie a modelului Tre.
Până în 2030, jumătate din autovehiculele comerciale vândute de producătorii europeni trebuie să fie electrice, astfel că Renault Trucks face eforturi pentru a pregăti și instrui atât rețeaua de dealeri, vânzători și reparatori, cât și partenerii de carosare, pentru trecerea la autoșasiuri propulsate electric. În acest scop, luna trecută Renault Trucks România a organizat un eveniment de prezentare a gamei sale de vehicule electrice, eveniment dedicat carosierilor, presei și clienților. Două modele – un Renault Trucks D E-Tech 4×2, cu greutate totală de 16 t, și un Master E-Tech de 3,5 t – au fost disponibile pentru test drive, pentru a arăta ușurința în operare și autonomia suficientă – aproximativ 250 km în cazul modelului D electric – pentru aplicații de distribuție urbană. În versiunea șasiu 4×2 cu ampatament de 4.400 mm și caroserie de tip dubă închisă, modelul D E-Tech cu greutate totală de 16 t a consumat, într-un test-drive în jurul Bucureștiului (Bolintin-Deal, Șoseaua de Centură, Chitila, Otopeni și retur) 65,11 kWh/100 km. Condusul cu multe opriri și reporniri a oferit multiple posibilități de recuperare a energiei, spre deosebire de versiunea diesel, pentru care un asemenea regim de utilizare este cel mai ineficient.

Renault Trucks deține 23% din piața europeană de autocamioane electrice, procent care nu înseamnă mult ca volum pentru moment, când sunt puține unități livrate, însă pentru viitor, dacă se păstrează tendința, va fi altceva. În regiunea de est a Europei, care încorporează piețele din Ungaria, România, Bulgaria și Ucraina, Renault Trucks a reușit să vândă trei camioane D E-Tech în Ungaria (integrate în flota Waberers) și alte patru Renault Master electrice în România, printr-un parteneriat cu Grădinariu. Aceste unități sunt foarte importante pentru zona noastră, care nu beneficiază de nicio schemă de ajutor din partea statului la achiziția de vehicule comerciale electrice, așa cum se practică în unele țări din vestul Europei.
Potrivit reprezentanților producătorului francez, vehiculele electrice sunt mai aproape decât credem, astfel că piața trebuie să se pregătească pentru folosirea lor, de îndată ce și infrastructura va fi pusă în uz, sau poate chiar mai devreme, producătorii de autovehicule, transportatorii și clienții transportatorilor fiind gata să investească pe cont propriu în stații de alimentare cu energie electrică.
În 2022 la uzina din Blainville au fost produse 1.000 de șasiuri electrice, din care 600 sunt D și D Wide. În total, vehiculele electrice produse de Renault Trucks și date clienților au depășit un milion de kilometri, constructorul francez fiind implicat în producția de vehicule electrice din 2010.
Oferta de vehicule electrice acoperă o gamă foarte largă de segmente, de la 3,1-3,5 t masa maximă autorizată (Renault Master) până la RT D și D Wide (de 16 t, respectiv 19 până la 26 t, cu diferite tipuri de ampatamente și suprastructuri disponibile). În ceea ce privește utilitarele ușoare, momentan, până la apariția noului Master, vehiculul electric actual oferă o autonomie de 204 km (WLTP) cu baterii de 52 kWh, în timp ce D Wide ajunge la o autonomie de 400 km.
Renault Trucks a adus pentru testare în România (inclusiv la Gala Tranzit din 4 noiembrie) un model E-Tech D Wide de 16 t, care oferă o sarcină utilă de până la 8.743 kg cu caroserie de tip box (cu care vehiculul are o greutate proprie de 7.257 kg). Acest model poate fi configurat cu două ampatamente, de 4.400 mm și 5.300 mm. Modelul testat în România a avut 4.400 mm, fiind echipat cu patru pachete de baterii dispuse de o parte și de alta a șasiului, în timp ce motorul electric și cutia de viteze cu două rapoarte au fost montate pe șasiu între cele două baterii. În spatele motorului și cutiei se găsesc compresorul de aer și pompa de direcție, comandate de circuitul de 24 V.
Motorul electric dezvoltă o putere maximă de 185 kW (putere continuă de 130 kW) și un cuplu maxim de 425 Nm, care oferă posibilități de pornire de pe loc cu răspuns imediat, indiferent dacă vehiculul este încărcat sau nu. Accelerația este avantajată și de configurația cu o cutie de viteze cu două rapoarte, care permit optimizarea atât a cuplului – chiar și la viteze mici – cât și a vitezei.
Bateriile NMC (Nichel Mangan Cobalt), cu o capacitate de 200 kWh, pot fi încărcate cu curent continuu până la 150 kW, cu care vehiculul poate atinge autonomie de până la 300 km.
Toate modelele Renault Trucks D și D Wide E-Tech permit adaptarea șasiului conform nevoilor clientului în materie de lungime de carosare și sarcină utilă. Sunt disponibile două prize de putere electrice – una de 69 kW (putere continuă de 47 kW) și cea de-a doua de 99 kW (69 kW putere continuă), cu un moment maxim de 240 Nm, respectiv 530 Nm.
Axa spate este mecanică, având reducție simplă, Renault Trucks anunțând pentru 2024 câte o axă electrificată pentru fiecare aplicație.
Pentru configurația cu 4 baterii de 66 kWh (265 kWh), energia utilizabilă cu o singură încărcare de peste 168 kWh este garantată de Renault Trucks până la 300 MWh energie totală livrată.
Ca orice model electric, plecarea de pe loc se face în forță, grație unui cuplu maxim de 425 Nm disponibil imediat. Dacă există condiții, vehiculul se lansează imediat la viteza de croazieră, însă pentru o bună autonomie și pentru a circula în condiții legale și de siguranță modelul a fost limitat la 90 km/h.
În afară de faptul că este foarte silențios, vehiculul electric se comportă în mare parte la fel ca unul diesel, ceea ce arată că tehnologia este deja stabilă și ușor de implementat, dacă nu ar exista problema costului mai mare de achiziție și lipsa infrastructurii de alimentare.

Cabina oferă același mediu prietenos, cu un panou de bord ușor de accesat și de navigat prin meniuri. Informațiile disponibile pentru camioanele convenționale sunt transformate pentru vehicule electrice, indicând în permanență autonomia rămasă, nivelul de încărcare a bateriei, consumul total de energie pe cursă și consumul mediu.
Pe consola centrală se găsește un suport pentru tabletă (cu două porturi USB) și două prize de 12 și 24 V, plecând de la premisa că șoferii de astfel de autovehicule de distribuție au nevoie de dispozitive electronice de navigație, pentru primirea informațiilor despre fiecare comandă sau poate chiar pentru eliberarea la livrare a diferitelor documente de predare/recepție sau chiar facturi.


Șoferul poate folosi și pilotul automat sau limitatorul de viteză prin intermediul butoanelor dispuse pe volan, beneficiind și de funcții de asistență precum cea de pornire în rampă (Hill Start Aid) sau asistență la frânarea de urgență (EBA), care cresc nivelul de confort și siguranță la bord.
Condusul unui astfel de vehicul se face ușor, consumul nefiind prea mare, chiar dacă șoferul nu face eforturi prea mari ca să recupereze energie. Am consumat 46,7 kWh pentru a parcurge 72 km, deci un consum de 65,11 kWh/100 km, în condițiile în care 16,7% din energia consumată a fost de la sistemul de 24 V.

Pe 16,8% din traseu am putut folosi Cruise-Controlul. Durata circuitului de 72 km a fost de două ore și 42 de minute. Viteza medie de deplasare a fost de 41 km/h, pe care am putut recupera circa 21,22 kWh, adică circa 29,59 kWh/100 km, și asta în condițiile în care posibilitățile de anticipare au fost diminuate ca urmare a faptului că nu am cunoscut traseul, astfel că am mai folosit, cel puțin la retur, și frâna de serviciu.
Frânarea regenerativă se activează de la o manetă similară cu cea cu care se activează la vehiculele diesel, retarderul sau frâna de motor, doar că la modelul electric această manetă este dispusă pe partea stângă a volanului. În același timp, ridicarea piciorului de pe pedala de accelerație încetinește ușor autovehiculul, creându-se o forță de frânare similară cu cea a motorului diesel. Practic, motorul electric poate fi folosit ca retarder pentru recuperarea energiei.

Și frânarea propriu-zisă a vehiculului, de la pedala de frână, ajută la recuperarea energiei, motorul electric fiind utilizat ca generator înainte de utilizarea plăcuțelor de frână pe roți, însă cel mai bine se recuperează de la maneta de retarder: până la 7% eficiență.

De menționat că recuperarea începe după ce bateria se golește puțin, astfel că pe primii kilometri până când autonomia nu a scăzut sub 97% nu am putut recupera nimic, în ciuda condusului economic. Singurul avantaj în această situație este uzura mai mică a discurilor de frână, care sunt mult mai puțin utilizate la vehiculele electrice.
Renault Trucks lansează în 2023 noile D și D Wide cu baterii de 94 kWh, cu elemente noi de diferențiere vizuală a vehiculelor electrice față de cele diesel: sticker albastru în față, sub parbriz, cu logo E-Tech, jante vopsite în albastru, noul logo Renault Trucks etc. Până atunci însă, compania încearcă să pregătească terenul pentru vânzarea de autovehicule electrice prin testarea cât mai extinsă a modelelor actuale și analiza costurilor de exploatare comparativ cu autovehiculele convenționale.

02.10.2020
Ultimul număr: Aprilie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit