Potrivit eJobs, septembrie pare să fie luna cu cei mai mulți candidați care caută să lucreze peste hotare, aplicația înregistrând de la 1 la 20 septembrie peste 10.000 de aplicări. Deși primele opțiuni ale românilor rămân de departe locurile de muncă din România și cele care pot fi făcute remote, ofertele din străinătate se reconfigurează într-o zonă de interes din ce în ce mai clară. „Au fost doi ani în care românii au privit cu reținere ideea de a lucra în altă țară. Fie pentru că, în primă fază, în context pandemic, li s-a părut mai sigur să rămână aici, fie pentru că, ulterior, piața muncii de la noi și-a revenit în mod spectaculos și au avut suficiente opțiuni și în România. Acum, însă, contextul economic incert, inflația, creșterea prețurilor îi fac pe candidați să se uite cu interes crescut către ofertele de muncă din afară”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.
În funcție de nivelul de experiență, categoriile mid level (2-5 ani de experiență) și entry level (maximum 2 ani de experiență) aplică cel mai mult la joburile postate de angajatorii străini. Urmează cei foarte tineri, fără niciun fel de experiență, în timp ce doar 20% dintre aplicări aparțin specialiștilor cu nivel de senioritate și managerilor. „În ceea ce-i privește pe specialiști, vedem tot mai multe situații în care aplică și se angajează într-o companie de peste hotare, însă lucrează remote și rămân, astfel, în România. IT-iștii, spre exemplu, specialiștii în marketing sau în digital marketing sunt, poate, cel mai frecvent întâlnite astfel de cazuri în ultima perioadă”, explică Bogdan Badea.
Germania este țara aleasă de cei mai mulți (o treime) dintre cei care vor să plece la muncă în străinătate. Urmează Olanda, Franța, Belgia și Marea Britanie, în timp ce destinațiile care ani la rând au dominat alegerile românilor atunci când venea vorba de emigrare, respectiv Spania și Italia, sunt detronate de țări precum Irlanda, Austria, Danemarca sau Norvegia. Nou intrate în clasament sunt Emiratele Arabe Unite.
Domeniile către care merge cel mai mare număr de aplicări sunt transport / logistică / import – export, retail, producție, turism, industria alimentară, construcții, servicii și agricultură. Nu există o oglindire fidelă în domeniile pentru care companiile din străinătate caută cei mai mulți candidați, în condițiile în care cele mai multe joburi postate de aceștia pe eJobs.ro sunt în construcții, producție, transport, energie, industria navală și aeronautică, auto, industria alimentară și servicii. „Salariul și condițiile de viață mai bune sunt principalele argumente pe care le au cei care vor să emigreze, fie și pentru o perioadă limitată de timp. Cei care pleacă ajung să câștige și de 3-4 ori mai mult decât în România, pe joburi și în domenii similare”, mai spune Bogdan Badea.
Dincolo de experiența pe care trebuie să o aibă într-un anumit domeniu, angajatorii caută cu precădere absolvenți cu studii superioare și muncitori calificați. În ceea ce privește limbile străine pe care trebuie să le stăpânească, cel mai des menționate în anunțurile de angajare sunt engleza, germana, finlandeza, franceza și spaniola. 32.000 de joburi sunt, în acest moment, active pe eJobs.ro. Dintre acestea, aproape 3.000 se adresează candidaților care vor să lucreze în altă țară decât România.
Ford Trucks a prezentat în premieră la IAA Hanovra primul model de camion electric produs în Turcia – o autogunoieră – care va intra în producţia de serie în 2025. Primele două modele produse vor intra în teste la clienţi, unul dintre acestea fiind destinat clienţilor din România. România este la acest moment, a cincea piaţă europeană din punct de vedere al numărului de unităţi livrate, după Italia, Spania, Polonia şi Franţa.
Ford Trucks şi-a anunţat la IAA Hanovra strategia de viitor, „Generation F”, care include dezvoltarea de tehnologii pentru vehicule 100 % electrice, conectate și autonome.
Vicepreședintele Ford Trucks, Serhan Turfan a declarat că „până în 2030, 50% din camioanele vândute de Ford Trucks în Europa vor fi vehicule cu emisii zero”. Acesta a adăugat că prioritatea Ford Trucks o reprezintă consolidarea poziției sale comerciale în Europa. „Bazându-ne pe succesul nostru pe piețele în care ne aflăm în prezent, avem în plan să fin prezenți în 50 de țări din Europa până în 2024.”

Noul camion Ford Trucks complet electric are un design similar cu cel al F-Max, grila radiatorului fiind dintr-o bucată monobloc, fantele de aer specifice modelului diesel fiind acoperite complet pentru o aerodinamică cât mai bună.
Prima versiune disponibilă cu motor electric are o sarcină utilă de 18-26 de tone şi oferă un cost de proprietate mai bun, datorită consumului mai mic de energie şi costurilor mai mici de întreţinere cu circa două treimi, după cum estimează Ford Trucks, ca urmare a numărului mai mic de piese. De asemenea, subvenţiile oferite de statele europene scad şi mai mult costurile de proprietate.
În cadrul expoziției, echipa Ford Trucks a arătat tehnologiile pe care le-a dezvoltat pentru conducerea conectată și autonomă. Vizitatorii pot experimenta tehnologia de conducere la distanță și să coordoneze de la o distanță de 2.000 km, un F-Max pe pista de testare din Eskişehir (Turcia). De asemenea, echipa prezintă ecosistemul Ford Trucks CARE, care oferă servicii ce țin de software, timpul de funcționare, electromobilitate, soluții financiare și personalizare.
ConnecTruck oferă noi caracteristici care le fac viața mai ușoară șoferilor și managerilor de parcuri auto
Ford Trucks își transformă vehiculele în produse de mobilitate conectată, bazate pe date, dotate cu tehnologii de ultimă generație care le vor oferi clienților beneficii enorme. Noile tehnologii includ funcții precum controlul vitezei de croazieră prin GPS și sistemul multimedia, care le fac viața mai ușoară șoferilor și managerilor de parcuri auto, având ca obiectiv menținerea vehiculelor pe drum și asigurarea funcționării permanente.


Soluții de transport mai sigure, mai rapide și mai eficiente cu ajutorul tehnologiilor sale autonome
Dezvoltată de inginerii din cadrul Ford Trucks, tehnologia de conducere fără șofer „Level 4 Highway Pilot” le permite șoferilor să își lase vehiculele să parcurgă în mod autonom distanța dintre centrele de logistică H2H (hub-to-hub). Fiind cea mai importantă piesă din industria transporturilor, Ford Trucks va putea acum să ofere un transport mult mai sigur, mai rapid, mai favorabil mediului înconjurător și, cel mai important, mult mai fiabil. Tehnologia Ford Trucks de conducere la distanță le permite șoferilor să se conecteze de la distanță la vehiculul autonom și să asiste activitatea de conducere în cazul unor evenimente neașteptate în care este necesară inteligența umană în timpul unei operațiuni autonome. Parcarea autonomă cu spatele este o altă tehnologie dezvoltată de Ford Trucks, care simplifică procedurile de andocare, întrucât funcția îi permite camionului autonom să se parcheze singur în dreptul rampelor de încărcare și descărcare, la fel cum ar face-o și un șofer experimentat.
02.10.2020
Ultimul număr: Aprilie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit