Primele camioane electrice Tesla din comanda PepsiCo vor fi în sfârșit livrate pe 1 decembrie în California, potrivit mai multor surse. PepsiCo a comandat 100 de autotractoare încă din 2017, din dorința de a-și reduce costurile și emisiile, însă livrarea acestora a întârziat foarte mult.
PepsiCo va folosi camioanele Tesla la fabrica din California a filialei mexicane Frito-Lay a PepsiCo, specializată în producția de snacks-uri, precum și la fabrica de băuturi PepsiCo din Sacramento.
Potrivit unui oficial PepsiCo citat de Reuters, transportul reprezintă aproape 10% din emisiile cu efect de seră ale Mountain Dew, astfel că compania este foarte interesată să treacă la un transport fără emisii.
Despre Semi nu se mai auzise nimic din noiembrie anul trecut (când trebuiau să aibă loc primele livrări), când Elon Musk a arătat un exemplar în timpul unei vizite a directorilor PepsiCo la sediul său.
Competitorul Nikola a livrat deja primele exemplare ale autocamionului său Tre, alimentat cu baterii, la sfârșitul anului 2021, dar producția sa a fost limitată până acum la câteva zeci de exemplare. La rândul său, start-up-ul suedezo-britanic Vola Trucks vizează producția de serie începând cu sfârșitul anului 2022.
Din cauza grevelor la rafinăriile Esso-ExxonMobil și TotalEnergies din Franța, unele stații de alimentare cu combustibili au rămas fără combustibili și au fost nevoite să aplice limite la alimentare pentru șoferi. Șoferii de autoturisme pot alimenta doar de 50 de euro, iar pentru camionagii limita este de 200 de litri.
Deoarece mulți transportatori le-au interzis șoferilor lor să facă plinul în ajunul weekendului în propria cisternă, pentru a nu se expune la furtul din rezervor, din ce în ce mai întâlnit în Franța de când motorina s-a scumpit, șoferii au fost nevoiți să plece cu provizii doar pentru o zi sau două. Acest lucru îi obligă să piardă una sau două ore pentru a se realimenta zilnic și îi face să încalce perioada de odihnă de 11 ore. Chiar dacă e un caz excepțional, nu este prevăzut în legislație astfel că ofițerii DREAL ar putea profita de situație și să amendeze șoferii.
În urma semnării acordurilor dintre sindicatele personalului rafinăriilor Esso-ExxonMobil și conducerea rafinăriei, care au convenit asupra unei creșteri salariale de 5%, guvernul francez intervine și cere prefecților să inițieze o procedură de rechiziție pentru personalul esențial pentru funcționarea acestor depozite. Și asta pentru că, în ciuda semnării acestui acord, greva de la Esso a fost reluată, la fel ca și la TotalEnergies, unde sindicatele cer continuarea mobilizării pentru a obține creșteri salariale suplimentare.
Guvernul consideră că conflictul de muncă nu ar trebui să afecteze toți francezii. Ca atare, a dat această dispoziție care ar trebui să permită furnizarea unui serviciu minim, în anumite condiții. Cele două rafinării (ale grupului Esso-ExxonMobil) sunt în grevă de zece zile, iar sindicatele de la TotalEnergies au propus sâmbătă să își limiteze revendicările la chestiunea creșterilor salariale (și să renunțe astfel la cererile sale privind angajările și investițiile în Franța) pentru a începe negocierile. La rândul său, sub rezerva încheierii blocajelor din depozite și a acordului tuturor partenerilor sociali, Total propune devansarea pentru luna octombrie a negocierii anuale obligatorii prevăzute pentru luna noiembrie. Sindicatele lucrătorilor de la Grupul Total cere o creștere de 10% a salariilor pentru 2022.
02.10.2020
Ultimul număr: Iunie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit