EAU este ȚARA de ONOARE la Târgul Internațional din Salonic TIF 86, prima țară arabă care a primit vreodată o asemenea onoare la târg. Există peste 60 de entități participante și care vizitează pavilionul EAU, cu peste 300 de persoane care reprezintă aceste entități, pe lângă formațiile folclorice care participă în pavilion. Delegația oficială de stat a EAU cuprinde mai multe entități federale și la nivel de emirate, împreună cu mai multe companii publice și entități din sectorul privat de pionierat care reprezintă sectoarele alimentar, industrial, energetic, aviatic, portuar și logistic, precum și mai multe entități din zonele libere, sectorul sănătății, industria de apărare și mai multe întreprinderi mici și mijlocii. 

La deschiderea oficială a pavilionului țării la Târgul Internațional TIF 86 din Salonic, ministrul economiei din E.A.U., Abdulla bin Touq Al Marri, a declarat: „Ca parte a noii politici comerciale externe a EAU, menită să ne re-modeleze economia pentru următorii 50 de ani, am lansat o serie de acorduri de parteneriat economic cuprinzătoare (APCE) cu parteneri comerciali cheie, care vor oferi oricărei companii cu sediul în EAU acces gratuit sau cu tarif redus la opt economii de 2 miliarde de oameni, reprezentând 10% din PIB-ul mondial”.

Referindu-se la succesul EAU în implementarea unor modificări legislative remarcabile și a unor programe de dezvoltare, ministrul EAU a adăugat: „Am introdus sau modificat peste 40 de legi care reglementează direct sau indirect modul în care se desfășoară activitatea. Am revizuit legea privind societățile comerciale și am eliminat cerința ca societățile onshore să aibă un acționar din Emirate, permițând 100% gratuit proprietate străină în majoritatea sectoarelor economice. Am stabilit o nouă legislație privind registrele comerciale și mărcile comerciale. Am redus drastic restricțiile cu care se confruntă mobilitatea forței de muncă și am actualizat normele privind rezidența, pentru a facilita atragerea, formarea și păstrarea talentelor cu înaltă educație din întreaga lume. De asemenea, am modernizat legea falimentului și am adoptat un nou cod penal care să reflecte nevoile economice și sociale în schimbare ale rezidenților și pentru a ne asigura că sistemul nostru juridic este aliniat la cele mai bune practici internaționale ”.

În timpul ceremoniei de deschidere, E.S. ministrul economiei din EAU a reiterat importanța valorificării rezultatelor fructuoase ale recentei vizite efectuate de A.S. șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, președintele EAU, în Grecia la sfârșitul lunii august 2022, unde a fost primit de prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, și de președintele Greciei, Katerina Sakellaropoulou — o vizită care a avut ca scop dezvoltarea și consolidarea relațiilor economice dintre cele două țări în contextul relațiilor bilaterale strategice dintre EAU și Grecia.

Ministrul EAU a asistat la deschiderea oficială a expoziției și a fost însoțit de E.S. prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis. Ministrul EAU a participat la un scurt seminar privind strategia economică a EAU, alături de alte oficialități din această țară.

După câteva luni de criză a containerelor și microcipurilor, Europa a vorbit insistent de nevoia de a produce componente cât mai aproape de casă. S-a discutat mult, iar după doi ani au început să curgă și banii: producătorii auto au făcut alianțe și au investit în fabrici de componente.

Din 2020 vorbim de „near-shoring”, cu speranța că acum este șansa României de a atrage capital străin și de a juca un rol important în diverse industrii, cu beneficii extrem de importante pentru industria logistică și de transport. Producătorii europeni consacrați au ales, însă, să facă extinderi sau investiții noi în celelalte țări central și est-europene, cu precădere în Polonia și Ungaria. Chiar și Serbia a devenit foarte atractivă pentru industria auto. România, din păcate, a rămas mult în urmă în ceea ce privește investițiile în capacități de producție, în ciuda eforturilor făcute de autoritățile locale din vestul țării. Și asta pentru că nu e de ajuns să ai parcuri industriale, ieșire la mare și la Dunăre și o populație încă numeroasă. Facilitățile fiscale pe care le acordă autoritățile locale nu se pot ridica la nivelul promisiunilor unui guvern.

Și așa se face că ne uităm cu invidie peste gard la unguri, care au atras în ultimii ani investiții record nu numai în Europa Centrală și de Est, ci chiar la nivel mondial. După anunțarea extinderii investiției Samsung cu 1,2 miliarde de euro pentru construcția de la zero a unei fabrici de baterii pentru vehicule electrice, Budapesta a uimit cu investiția Contemporary Amperex Technology Ltd (CATL), cel mai mare producător chinez de baterii pentru vehicule electrice, care va veni cu nu mai puțin de 7,34 de miliarde de euro în construcția, în Ungaria, a celei mai mari fabrici de baterii din Europa.

Astfel, înainte ca producătorii europeni de autovehicule să-și rodeze propriile fabrici de baterii, chinezii deja anunță că debarcă în Europa, pentru a ține industria europeană captivă în continuare în privința aprovizionării cu componente vitale pentru a trece la „marea decarbonizare”, anunțată de câțiva ani, și la care nu vrea să renunțe indiferent de prețul pe care va trebui să îl plătească pentru această decizie istorică.

Investiția chineză record nu vine întâmplător în Ungaria, care s-a declarat de mulți ani partenerul Chinei în Europa, prin care produsele chinezești pot intra mult mai facil în zonă.

Ungaria construiește legături de cale ferată cu Serbia și Italia (unele cu finanțare chineză) pentru a facilita legăturile de transport cu China, care deține în Ungaria și o importantă infrastructură logistică.

Cu toate amenințările celorlalte partide politice și ale primarului Budapestei, Ungaria lucrează la construcția unei Universități private chinezești – Universitatea Fudan – care presupune o investiție de 1,5 miliarde de euro, din care 1,3 miliarde sunt acoperite de un împrumut de la statul chinez. Lucrările de construcții ar urma să fie realizate de o firmă chinezească și se vor folosi muncitori chinezi, cum probabil se va întâmpla și în unele fabrici auto deschise de producători chinezi în Ungaria. Cel mai nou este NIO, un producător de vehicule electrice, care a anunțat că se va extinde în Ungaria. Și Lenovo a inaugurat în iunie o fabrică europeană în Ungaria, astfel că legăturile de afaceri dintre cele două țări depășesc cu mult ceea ce face România cu orice țară non-europeană.

Pe de altă parte, România nu ar avea curajul să închidă gura Comisiei Europene când acordă ajutoare de stat în valoare de sute de milioane de euro unor producători din afara UE.

Și uite așa se face că Ungaria are multe investiții noi în fabrici deschise cumva aproape de granița cu România pentru a folosi forță de muncă românească, în timp ce politicienii noștri se gândesc să ofere câteva mii de euro ca ajutor de stat pentru a atrage înapoi cetățenii români plecați să lucreze peste hotare.

România nu e Ungaria și nici nu îi invidiem pe unguri că au un prim-ministru care îndatorează țara periculos în favoarea Chinei, dar constatăm încă o data că încă o oportunitate se duce, la fel cum e pe cale să se ducă și posibilitatea de a tranzita mai multe mărfuri ucrainene prin Constanța, pentru că avem politicieni care preferă să se îndatoreze pentru a plăti milioane de vaccinuri pe care le aruncă sau pentru a plăti orice, inclusiv energie, la prețuri supraevaluate, mai degrabă decât să acorde ajutoare de stat celor care ar putea ajuta la o minimă reconstrucție economică.