Comerțul electronic la nivel european a crescut anul trecut cu 13%, la 718 miliarde de euro, iar în 2022 este estimat un avans de 11%, la 797 miliarde de euro. În 2022, piața de e-commerce din România este așteptată să se consolideze și se apropie de valoarea de 7 miliarde de euro.
În contextul acestei consolidări, România a devenit pentru compania bulgară euShipments piața cu cea mai mare creștere din regiune.
„În 2021, am avut mai mult de 820.000 de expedieri efectuate, din care aproape 300.000 au fost doar în România. Intenționăm să dublăm, cel puțin, aceste cifre până la sfârșitul anului 2022. Regiunea noastră în general (România fiind pe primul loc) se extinde foarte rapid și suntem în pas cu tendințele și, desigur, oferim servicii de calitate”, declară Svetlozar Dimitrov, Managing Partner, euShipments.
Poziționarea geografică strategică a principalului depozit de fullfilment al companiei, din Ruse, permite companiei să aibă acces rapid la clienții din patru piețe, respectiv Bulgaria, România, Grecia și Ungaria. Pentru livrările în Bulgaria și România, timpul de livrare este sub 24 de ore, iar proximitatea față de clienți permite companiei să opereze la costuri mai reduse față de competitori.
euShipments oferă opțiunea de ramburs la livrare nu numai în regiune, ci și în 17 țări diferite din UE. Clienții companiei au acces la o interfață all-in-one și/sau integrare API care nu numai că generează AWB-uri, dar oferă și informații complete în timp real despre bunurile lor în depozit, informații de urmărire reală 24/7, indiferent de țara de destinație sau de metoda de livrare utilizată.
Integrarea API dezvoltată de euShipments oferă posibilitate comercianţilor online să îşi automatizeze şi să își optimizeze o serie de procese administrative şi operaţionale, precum şi să reducă riscul erorii umane. Datorită integrării API oferite de euShipments, fiecare eComerciant poate accesa portofoliul de servicii a peste 30 de companii de curierat din toata Europa şi pe plan mondial. Astfel, fiecare magazin electronic care folosește serviciile euShipments își poate livra coletele cu curierii last-mile în toată Europa.
Compania oferă, de asemenea, soluții de livrare și un sistem de automatizare pentru toți partenerii din marketplace-ul eMag, folosind doar curierii last-mile aprobați de eMag. Compania are integrări încorporate și pentru Shopify, WooCommerce, Opencart, Magento, MerchantPro și multe altele. Un alt avantaj îl reprezintă prețurile competitive pentru serviciile de fulfillment, care pornesc de la 0,45 EUR per comandă/colet.
CTP continuă dezvoltarea portofoliului său din România cu un nou parc industrial în Arad. CTPark Arad West este amplasat într-o locație strategică, cu un acces facil în zona de vest a orașului și beneficiază atât de transport în comun, cât și de o conexiune foarte bună cu autostrada A1, aflată la mai puțin de un km distanță.
Cu o suprafață care va totaliza aproximativ 100.000 mp, CTPark Arad West este primul proiect construit de CTP în Arad, la standardele grupului prezent în 10 țări. Compania a intrat pe piața din Arad în 2015 și mai deține parcurile industriale CTPark Arad și CTPark Arad North, care cumulează aproape 60.000 mp.
„Proiectul nostru din Arad are o locație cu adevărat strategică. Sunt sigură că jucătorii activi pe piața din Arad cunosc foarte bine avantajele acestei locații cheie. Ce mai avem să arătăm sunt avantajele clădirilor noastre premium, eficiente energetic, construite la standarde internaționale avansate, care să îi ajute în mod real să atragă forță de muncă și să țină sub control costurile cu utilitățile, care au devenit la fel de importante precum chiria”, a declarat Ana Dumitrache, Country Manager CTP România.
CTPark Arad West este a situat în zona industrială Arad Vest, la mai puțin de 3 km de centrul orașului și la doar 4 minute de Autostrada A1 și de viitorul culoar de transport paneuropean București-Timișoara-Arad-Nădlac, care va lega Europa de Vest de Europa de Sud-Est. Localizarea sa în zona industrială a Aradului contribuie la dezvoltarea businessurilor prin sinergiile pe care le pot dezvolta împreună cu celelalte companii din zonă care oferă servicii conexe.
Accesul direct la autostrada A1 facilitează toate operațiunile logistice, livrări sau transporturi dedicate, indiferent de tipul de gabarit necesar. De asemenea, distanța mică față de centrul orașului asigură viitorilor angajați din Arad sau din localitățile învecinate posibilitatea de a ajunge rapid la viitorul loc de muncă folosind mijloacele de transport în comun, linia de tramvai și autogara aflându-se în imediata vecinătate a CTPark Arad West.
Proiectul noului parc CTPark Arad West va acomoda atât spații CTFlex destinate companiilor mici și mijlocii, cât și spații CTSpace pentru companii care au nevoie de suprafețe generoase. Altfel spus, începând de anul viitor, vor fi disponibile suprafețe de închiriat începând de la 500 mpși până la 15.000 mp.
Lucrările de dezvoltare vor începe în ultimul trimestru al anului 2022, iar în anul 2023 vor fi livrate primele spații din totalul de aproximativ 100.000 mp planificați. În prezent, CTP are în dezvoltare la nivelul mai multor orașe din România, printre care Arad, Oradea, Timișoara și București, o suprafață totală de aproximativ 290.000 mp.
În România, CTP deține o suprafață totală de aproximativ 2,2 milioane mp de depozite de clasa A în 15 orașe: Arad, Brașov, București, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Oradea, Pitești, Sibiu, Timișoara, Turda, Târgu Mureș, Caransebeș, Ineu și Salonta.
02.10.2020
Ultimul număr: Iunie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit