Fostul șef al diviziei de motoare Opel va prelua funcția de director general de la predecesorul său Mark Russell la începutul anului 2023, după cum a anunțat compania pe 10 august la sediul său din Phoenix, Arizona.
Michael Lohscheller, în vârstă de 53 de ani, s-a alăturat în februarie companiei americane, care vrea să lanseze pe scară largă camioane cu propulsie electrică, ca un concurent al Tesla. Cea mai importantă sarcină a lui Lohscheller rămâne creșterea producției de serie.
Potrivit propriului anunț, Nikola a livrat 48 de camioane cu baterii în al doilea trimestru al anului, deși au existat probleme de livrare cu furnizorul de baterii Romeo Power. Aceasta a fost preluată de producătorul de camioane în urmă cu câteva zile.
Până în prezent, Nikola a înregistrat doar pierderi, dar spune că dispune de fonduri suficiente. Înființată în 2015, compania se concentrează în întregime pe vehiculele comerciale electrice alimentate cu baterii și, în viitor, cu pile de combustie. Pe lângă fabrica din Arizona, Nikola urmează să producă camioane și la Ulm, în parteneriat cu Iveco.
Compania listată la bursă a intrat în vizorul Comisiei americane pentru valori mobiliare și burse din cauza declarațiilor înșelătoare și a trebuit să accepte reduceri semnificative ale prețului acțiunilor după acuzațiile de fraudă împotriva fondatorului Trevor Milton.
Lohscheller are experiență globală în domeniul auto și a fost, printre altele, director financiar al VW în SUA. Din 2017, el este CEO al constructorului auto Opel în cadrul noii companii-mamă PSA. Aceasta, la rândul său, a fuzionat cu Fiat Chrysler în noul grup Stellantis la începutul anului 2021. În 2021 Lohscheller a fost implicat, timp de numai 4 luni, în managementul primului producător auto din Vietnam, Vinfast.
Rail Hub Transylvania a fost dezvoltat în urmă cu patru ani, în plină sinergie cu transportul de cereale, terminalul în sine fiind o extensie a infrastructurii pe care compania Transylvania Invest o construia la momentul respectiv ca alternativă la logistica clasică pentru cereale. Rail Hub Transylvania, în calitate de terminal intermodal în județul Arad și de prestator de servicii logistice cu predilecţie, manipuleaza volume considerabile de cereale prin doua coridoare create la granita cu Ucraina.
Astfel, volumele tranzactionate de compania Transylvania Invest, traderul de cereale, sunt transportate spre terminalul din Arad si mai apoi livrate spre diferite destinatii in Europa cat si in Portul Constanta, pe cale ferata si rutier. Pentru acest trafic se folosesc multiple mijloace de transport, printre care si containere, iar pentru a face fata cererii în creştere de servicii de transport pe acest segment se lucreaza la noi proiecte care implica si trafic intermodal.
„Există un interes tot mai mare pentru România şi pentru Europa de Est în ceea ce priveşte transportul intermodal, astfel că această extindere a terminalului dedicat pe segmentul de cereale este foarte oportună. Încercăm să ne folosim de experienţa dobândită în transportul feroviar şi rutier pentru a ne dezvolta, iar de curând am început să organizăm şi transporturi pe barje, pentru a avea soluţii logistice cât mai diverse”, a declarat Louisa Gorban, director Rail Hub Transylvania, în cadrul conferinţei “Constanta – grains & intermodal hub”, organizată de revista Tranzit pe 7 iulie, la Bucureşti.
În contextul actual, al războiului din Ucraina, Rail Hub Transylvania a atins în doar primele şase luni ale anului volumele totale realizate în 2021, iar acesta reprezintă unul dintre cele mai bune momente inclusiv pentru dezvoltarea portului Constanţa ca terminal multimodal important, pentru că se primesc foarte multe şi variate solicitări, către toate direcţiile. „Astăzi, cu aceeaşi infrastructură, avem ocazia nu doar să învăţăm, ci şi să dezvoltăm şi să creştem traficul. Este o situaţie cu care nu ne-am mai întâlnit. Trebuie doar să găsim soluţii, pentru că, pe lângă deficienţele înregistrate de transportul containerizat maritim, se caută hub-uri care să găzduiască trafic nou. Plus că Uniunea Europeană face presiuni pentru a muta cât mai mult trafic de mărfuri de pe rutier pe feroviar. Cerealele pot completa lipsa de mărfuri la export pentru traficul ntermodal. Am reuşit să organizăm concomitent, pe terminalul Rail Hub Transylania, 3 trenuri cu marfă venita din Ucraina si livrata spre trei destinatii diferite; Portul Constanta, Portul Roterdam si Germania. Avem in plan sa organizam, în scurt timp, un tren de containere dedicat permanent, pe care, dacă nu îl vom putea trimite în Constanţa datorita aglomeratiei, îl vom direcţiona spre Vest. Cert este că potenţial există”.
Louisa Gorban a mai atras atenţia asupra faptului că toată lumea caută soluţii pentru tranzitarea României, dar ar fi şi mai bine dacă măcar o parte dintre mărfuri s-ar opri aici, pentru ca distribuţia lor să revină firmelor româneşti. Rail Hub Transylvania încearcă să exploateze la maximum oportunităţile oferite de rerutarea mărfurilor din Ucraina, însă nu trebuie omise provocările care vin la pachet cu operarea acestor relaţii noi.
02.10.2020
Ultimul număr: Iunie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit