Potrivit avocatului belgian Frederik vanden Bogaerde este de părere că mai multe firme de transport – nu numai belgiene – au ales să-şi mute sediul în Germania, pentru a putea respecta obligaţia întoarcerii camioanelor la 8 săptămâni la centrul operaţional. Într-adevăr, nu este simplu, însă acest lucru poate avea şi alte avantaje. „Numai anul acesta am intermediat mutarea a aproximativ 4.000 de camioane în această ţară, mutate din mai multe state est-europene. De asemenea, multe companii cu acţionariat belgian se întorc în țara de origine. În acest moment, se pune problema dacă atacăm în instanţă controalele cu privire la întoarcerea camioanelor. Avem deja câteva speţe şi încă şi mai multe pentru întoarcerea şoferilor, iar dacă iniţiem contestaţii în instanţă aceasta va trebui să aştepte rezoluţia CJUE sau cel puţin să adreseze întrebări suplimentare în acest sens. Pe de altă parte, cred că ar fi o mare greşeală dacă cineva din transport şi logistică ar crede că întreg Pachetul ar putea să dispară printr-o decizie a instanţei”, a opinat Frederik vanden Bogaerde.
Cea mai importantă parte a Pachetului nu o reprezintă întoarcerea camioanelor sau a şoferilor, ci prevederile privind detaşarea. Iar principalul motiv pentru care firmele sunt interesate de relocare în Germania este nu doar posibilitatea de a respecta mai uşor legea, cât mai ales evitarea acuzelor de dumping social. „Simpla întrebare pusă unui şofer român la controlul în trafic, dacă conduce vreodată în România, poate să incrimineze compania de transport şi să reprezinte startul unui set de investigaţii privind respectarea directivei detaşării. Pe de altă parte, când compania are sediul în Germania, pentru acelaşi şofer român oprit în Germania nu este nicio problemă.”
S-a mai vehiculat ideea că, dacă o companie de transport are prea mulţi şoferi într-o anumită ţară, pentru o perioadă lungă de timp, aceasta va fi obligată la un moment dat să plătească taxele şi impozitele în statul membru respectiv. Opinia avocatului belgian este aceea că, raportat la modificările aduse art. 8 din regulamentul 1071/2009, prin care o companie trebuie să aibă o cifră de afaceri suficient de mare în statul de înmatriculare, situaţia rămâne în continuare vagă. Practic, din perspectiva autorităţilor belgiene, situaţia trebuie analizată invers, în sensul că, dacă un operator desfăşoară o pondere prea mare a activităţii sale pe teritoriul belgian, atunci trebuie să fie înregistrat acolo. Astfel, companiile de transport trebuie să analizeze ce tip de activitate au voie să desfăşoare pentru a fi în regulă. Oricum, Pachetul Mobilitate nu face nicio remarcă privind cifra de afaceri realizată în statul de înmatriculare, ci la sediu, baza de operaţiuni existentă, camioane care să plece în curse de acolo etc. „Trebuie văzute, aşadar, numeroase elemente individuale pentru a aprecia unde îşi desfăşoară compania respectivă cu precădere activitatea. Avem mulţi clienţi din Europa de Est care sunt în aceasta situaţie şi pe care îi putem ajuta. Condiţia este însă să nu aibă în vest un centru de operaţiuni, o parcare închiriată unde să aibă doi mecanici care să lucreze la camioane, să amenajeze un birou etc. Dacă o parte a activităţii este organizată în Occident, chiar şi parţial, este incriminatorie. Legislaţia belgiană privind dumping-ul social nu s-a schimbat, doar a devenit mai clară.”
Interviul integral cu avocatul Frederik vanden Bogaerde poate fi urmărit la linkul de mai jos, abordând subiecte precum nerespectarea Pachetului Mobilitate, sancțiunile care se aplică în prezent în Belgia, Franța și Germania, cazurile de dumping social din Belgia și altele.
După lansarea pe piață a modelului eActros pentru transportul de distribuție de mare tonaj în 2021, Mercedes-Benz Trucks continuă introducerea sistematică a altor modele de camioane electrice, propulsate de baterii. Completarea portofoliului va avea loc în 2022 cu eEconic și va continua în anii următorii. În 2024, pentru segmentul de transport pe distanțe lungi este programată începerea producției de serie a eActros LongHaul, cu o autonomie de aproximativ 500 de kilometri după o singură încărcare a bateriei. Primele prototipuri ale camionului de 40 de tone sunt deja supuse testelor interne, iar inginerii Mercedes-Benz Trucks plănuiesc să înceapă testele camionului electric pe drumurile publice în acest an. eActros LongHaul va permite o încărcare de înaltă performanță, așa-numita “încărcare megawatt”.
Mercedes-Benz Trucks pregătește, de asemenea, variantele complementare ale eActros – mai exact eActros 300 și eActros 400. Din iulie, eEconic pentru aplicații municipale este programat să iasă de pe linia de producție a fabricii din Wörth, ca al doilea vehicul de serie complet electric. Scopul Mercedes-Benz Trucks este de a crește ponderea vehiculelor noi, neutre din punct de vedere al emisiilor locale de CO2, în Europa, la peste 50% până în 2030.

Pentru a prezenta clienților de camioane din toată Europa cât de importantă este mobilitatea electrică, Mercedes-Benz Trucks organizează un eveniment în luna iunie, în aproprierea fabricii din Wörth, care va dura câteva săptămâni. Experții de la Mercedes-Benz Trucks vor informa aproximativ 1.000 de participanți cu privire la aspectele centrale ale mobilității electrice, de la infrastructură și servicii până la arhitectura modelelor de camioane electrice. În plus, clienții vor avea posibilitatea de a conduce eActros 300 pe rute solicitante și cu sarcini utile realiste.
Karin Rådström, CEO Mercedes-Benz Trucks: „Interesul extraordinar pentru evenimentul nostru de testare eActros este încă o dovadă a popularității pe care o câștigă mobilitatea electrică în rândul clienților. Clienții ne trimit astfel un semnal puternic, care ne ajută să ne consolidăm eforturile pentru a pune rapid pe șosele cât mai multe autovehicule comerciale electrice, dar și pentru a extinde infrastructura de încărcare și pentru a crea o paritate a costurilor.”
Colaborarea cu partenerii pentru infrastructura de încărcare
În ceea ce privește încărcarea în depozit, Mercedes-Benz Trucks lucrează împreună cu Siemens Smart Infrastructure, ENGIE și EVBox Group. Pentru încărcarea publică, pe traseu, pentru transportul pe distanțe lungi, Daimler Truck, TRATON GROUP și Volvo Group au semnat un acord pentru înființarea unei societăți mixte. Aceasta va asigura dezvoltarea și funcționarea unei rețele publice de încărcare de înaltă performanță, în Europa, pentru camioanele și autocarele propulsate de baterii electrice. Rețeaua de încărcare a acestor trei părți va fi disponibilă pentru operatorii de flote din Europa, indiferent de marca de autovehicul pe care o folosesc.

Scopul proiectului „Încărcare de înaltă performanță în transportul cu camioane pe distanțe lungi” (High-Performance Charging in Long-Haul Truck Transport – HoLa), cu participarea Daimler Truck și sub egida Asociației Germane a Industriei Auto (VDA) este de a planifica, construi și opera o infrastructură de încărcare de înaltă performanță pentru transportul cu camioane cu baterii electrice pe distanțe lungi. Două puncte de încărcare de înaltă performanță cu sistemul de încărcare Megawatt (MCS) urmează să fie construite și testate în fiecare dintre cele patru locații din Germania. În proiect sunt implicați diverși alți parteneri de consorțiu din industrie, dar și parteneri din cercetare.
Mercedes-Benz eEconic, prezentat la târgul de echipamente pentru municipalități IFAT
Modelul eEconic propulsat de baterii electrice va fi prezentat în premieră pe 30 mai, la IFAT, cel mai important târg mondial pentru managementul apei, canalizării, deșeurilor și materiilor prime, din München. eEconic are rezultate deosebit de bune în aplicațiile urbane, fiind foarte potrivit pentru activitățile ce trebuie intreprinse la primele ore ale dimineții, datorită nivelului scăzut de zgomot. Modelul eEconic are la bază platforma Daimler Truck: sistemul de propulsie al autovehiculului comercial cu podea joasă este similar cu cel al Mercedes-Benz eActros, care este produs în serie la uzina din Wörth din octombrie 2021. Din mai 2022, FES Frankfurter Entsorgung – (Salubrizare) și Service GmbH au folosit deja un eEconic în Frankfurt am Main pentru colectarea deșeurilor municipale.

A doua generație MirrorCam pentru eActros
Începând cu luna aprilie a acestui an, Mercedes-Benz Trucks a echipat eActros cu a doua generație MirrorCam, care prezintă îmbunătățiri în special în ceea ce privește display-ul și siguranța. În exterior, brațele camerei de pe ambele părți ale cabinei au fost scurtate cu 10 cm, ceea ce le conferă șoferilor mai multă flexibilitate în timpul condusului în marșarier. Unul dintre avantajele acestor noi dimensiuni este că șoferilor le este imediat mai ușor să conducă în marșarier, deoarece perspectiva MirrorCam este acum și mai asemănătoare cu cea a oglinzii convenționale.
Scopul final: transport neutru din punct de vedere al emisiilor de CO2 până în 2050
Obiectivul Daimler Truck este să ofere doar vehicule noi neutre din punct de vedere al emisiilor de CO2 (“de la rezervor la roată”) în Europa, Japonia și America de Nord până în 2039. Cele două modele cu baterii electrice Mercedes-Benz eCitaro și Mercedes-Benz eActros au intrat în producția de serie din 2018, respectiv 2021. Mercedes-Benz eEconic, FUSO eCanter și Freightliner eCascadia vor urma mai târziu în acest an și sunt deja planificate vehicule suplimentare, neutre în CO2. În a doua jumătate a acestui deceniu, compania intenționează să-și completeze gama cu autovehicule produse în serie, propulsate cu pile de combustie pe bază de hidrogen. Consolidarea transportului neutru din punct de vedere al emisiilor de CO2 până în 2050 este obiectivul principal al Mercedes-Benz Truck.

02.10.2020
Ultimul număr: Iunie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit