Piața locală a spațiilor logistice și industriale a accelerat expanisunea în 2020 atât prin prisma cererii, care s-a apropiat de pragul de 1 milion de metri pătrați, cât și în ceea ce privește livrările de noi spații, care au atins suprafața de 649.000 m2, ambii indicatori atingând noi recorduri, potrivit datelor companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Spre deosebire de alte segmente ale pieței imobiliare, sectorul logistic a beneficiat de contextul creat de situația globală printr-o creștere semnificativă a nevoii de spații de depozitare. Această cerere a fost generată în prinicipal de sectoarele de retail, e-commerce și FMCG, companiile căutând să își maximizeze eficienţa operațională și volumul vânzărilor prin scurtarea lanțurilor de aprovizionare și a timpului de livrare către consumatorii finali. 

Profi, Carrefour, Selgros, IKEA, Brico Depot, XXXLutz, Mobexpert, Decathlon, LPP sau Bebe Tei sunt doar o parte dintre retailerii care au semnat contracte relevante de închiriere în 2020, alături de alți jucători importanți din online, precum Notino, Boutique Mall, epantofi.ro, elefant.ro sau mobilier1.ro. De altfel, companiile de retail și e-commerce au închiriat spații cu o suprafață cumulată de 454.000 m2, având o cotă de piață de 46% în volumul tranzacționat. Alte sectoare active au fost cel al operatorilor logistici (14%), automotive (11%) și industria farmaceutică (8%).

Bucureștiul a atras anul trecut 65% din volumul tranzacționat, în timp ce Timișoara și-a reconfirmat poziția de cea mai activă piață regională, cu aproape 100.000 m2 tranzacționați.  

Rodica Târcavu, Partner, Industrial Agency, Cushman & Wakefield Echinox: „În această conjunctură dinamică, în continuă schimbare și cu multe provocări, am reușit să construim un portofoliu important de chiriași, precum: Mega Image, TNT/ Fedex, AD Pharma / Dr. Max, Notino, Fildas, Danfoss, Bebe Tei, Nunner Logistics, cărora le mulțumim pentru încredere și colaborarea excelentă. Din perspectiva dezvoltatorilor, am consolidat relațiile cu partenerii noștri, nume marcante în piața de profil, precum CTP, WDP, VGP, Logicor și Global Vision, care ne-au susținut în procesul de tranzacționare.”

Andrei Brinzea, Partner, Land & Industrial Agency, Cushman & Wakefield Echinox: „2021 se anunță un an la fel de dinamic și consistent din perspectiva cererii și a proiectelor logistice noi, în condițiile în care dezvoltatorii au deja în construcție spații cu o suprafață cumulată de aproximativ 450.000 m2. Bucureștiul rămâne cea mai activă piață, în jurul Capitalei fiind concentrate circa 60% din noile livrări. Dezvoltările continuă și în orașele cheie, cu potențial economic și logistic consacrat, cum ar fi Cluj, Timișoara, Brașov, Ploiești, Craiova sau Sibiu.”

România are cel mai mare excedent al balanţei comerciale cu UK: peste un miliard de euro. Marea Britanie este a 5-a țară între piețele de destinație a exporturilor românești, iar în topul țărilor partenere la import ocupă locul 13 în cadrul statelor UE. Principalele grupe de bunuri exportate: maşini,  aparate, echipamente electrice şi părţi ale acestora; vehicule, aeronave, vase şi echipamente auxiliare de transport; materiale textile și îmbrăcăminte; metale comune; materiale plastice și articole din material plastic, cauciuc și articole din cauciuc; produse alimentare; mobilă.

Cel mai mult, România importă din Marea Britanie medicamente, haine, autoturisme, băuturi aloolice, dar şi de carne de pasăre.

In aceste conditii, Brexit afecteaza major economia romaneasca, cat si fluxurile de transport intre Romania si UK.

Camioanele cu numar de inmatriculare romanesc sunt cele mai numeroase dintre cele care trec granite UE-UK, dupa cele poloneze si cele locale, din UK.

In acest context, va invitam sa urmariti live de la 14:30 o discutie cu reprezentanti ai Autoritatii Nationale a Vamilor din Romania – Cristina Ionescu (sef serviciu Serviciul Tranzit) si Constyantin Trimbez (sef serviciu Serviciul Destinatia Marfurilor, Regimuri si Taxe Vamale), care sunt disponibili oentru intrebarile Dvs. puse direct pe pagina de FaceBook a revistei Tranzit, pe contul de Linked In al revistei, cat si pe canalul de youtube al Trafic Media, editorul revistei Tranzit, unde puteti urmari live discutiile.

Ii vom mai avea ca invitati pe Cosmin Dincă (Senior Consultant Global Trade Advisory Ernst & Young SRL), care va trece în revistă principalele dificultati pe care le-au reclamat firmele care exporta sau importa bunuri din/în Romania pe relatia UK din punct de vedere al formalitatilor vamale/garantii etc., precum si care sunt implicatiile aduse de Brexit in volumele comerciale dintre UE si UK.

Ștefania Nicoară (director general Sty Trans), Mihai Teodorescu (DSV Solutions) și Emil Ion (director general Mainfreight) vor împărtași experiența firmelor pe care le reprezintă în ceea ce privește derularea operațiunilor de transport și a operațiunilor vamale implicate de la începutul anului.

Iar Cătălin Papuc (DSV Solutions) își va oferi perspectiva asupra Brexitului trăită ca rezident al Marii Britanii.

Fiți alături de noi între 14:30 și 16:00!

Urmariti-ne LIVE pe conturile noastre de social media: