Shell Commercial Road Transport va începe să opereze direct în România începând cu 1 aprilie 2021, preluând treptat activitatea de administrare a cardurilor de combustibil Shell de la agentul local, TSG EuroShell. Noua entitate legală, Shell România, în curs de înfiinţare, va oferi suport clienților B2B români, din biroul situat în București. O echipă de 57 de persoane este pregătită să preia managementul clienților Shell din România, oferind  aceleași servicii, care au fost furnizate în ultimii 15 ani printr-un agent local, fără niciun impact asupra operațiunilor zilnice pentru clienții existenți.

Atât clienții noștri globali, cât și cei din România caută să se adapteze la schimbările din piață și apelează tot mai des la noile tehnologii și soluții digitale. Pentru a-i sprijini cât mai eficient în acest demers, Shell valorifică în folosul lor capacitățile sale și know-how-ul global, astfel încât să le poată oferi soluțiile de energie și serviciile de care au nevoie. Ne-am angajat să consolidăm constant relația noastră cu clienții și să răspundem adaptat nevoilor lor”, a spus Patrick Carre, Vice-Președinte Global Commercial Road Transport al Shell.

Operațiunile Shell Commercial Road Transport din România fac parte dintr-o entitate globală a Shell, care se va concentra pe tranziția energetică în segmentul transportatorilor de mare tonaj. Shell și-a asumat un obiectiv ambițios, vizând să devină un lider al furnizării de energie curată. Pentru transportul comercial rutier, această viziune va însemna că Shell își propune să conducă tranziția către utilizarea unor combustibili noi, mai curaţi,inclusiv LNG și hidrogen. Compania intenționează să demareze în cel mai scurt timp această tranziție, atât cu clienții săi români, cât și cu alți jucători din piață și vizează atât modul în care această tranziție poate fi gestionată eficient dar și, de asemenea, accelerată. O altă oportunitate cheie identificată de Shell este folosirea tehnologiilor digitale prin care să își ajute clienții să crească eficiența operațiunilor lor.

Tranziția către operațiunile directe Shell Commercial Road Transport este gestionată de o echipă dedicată, care s-a angajat să menţină clienţii informaţi în fiecare etapă a acestui proces. Un call center ce asigură răspunsul la orice întrebare privind noile operațiuni comerciale ale companiei Shell este deja disponibil pentru aceştia.

Consiliul Federal Elveţian a aprobat creşterea taxelor de drum pentru camioanele mai vechi, inclusiv pentru cele Euro 4 şi Euro 5, de la 1 iulie 2021. Comitetul mixt de transport terestru Elveţia-UE a dat undă verde încă din decembrie 2020 pentru modificarea ordonanței privind taxa pentru vehicule grele bazată pe performanță (HVF).

Această majorare are ca scop consolidarea politicii de relocare şi de protecţie a Munţilor Alpi. Prin raportul de relocare din 2019, Consiliul Federal a decis asupra unui pachet de măsuri menite să încurajeze mutarea transportului de marfă, pe cât se poate, de pe şosea pe calea ferată. În acest sens, s-a decis, printre altele, încadrarea camioanelor Euro 4 şi Euro 5 la cea mai scumpă categorie tarifară HVF (faţă de categoria medie din prezent). În plus, se va elimina discount-ul de 10% din valoarea taxei, care se oferea camioanelor Euro 2 şi Euro 3 cu filtru de particule.