Pe 1 decembrie Comisia Europeană a publicat setul de întrebări și răspunsuri menite să clarifice primul dosar parte a Pachetului Mobilitate, cel de modificare a Regulamentului 561, concretizat prin noul Regulament 1054 care a intrat în vigoare pe 20 august 2020. Comisia Europeană s-a pronunțat în legătură cu problema întoarcerii șoferului la reședință la 3-4 săptămâni: șoferul nu este obligat de angajator să revină la sediul companiei sau la el acasă, împotriva voinței lui. Dacă șoferul vrea să dispună de week-end-ul respectiv pentru a se întâlni cu niște prieteni sau pentru a merge într-o vacanță este liber să o facă. Însă angajatorul trebuie să demonstreze că i-a oferit posibilitatea de a reveni acasă: i-a comunicat că în week-end-ul respectiv se poate întoarce la reședință și în acest sens îi pune la dispoziție un bilet de avion sau un microbuz/autocar etc. Șoferul care refuză întoarcerea trebuie să îi trimită angajatorului în scris pe email, SMS sau pe comunicatorul din camion un răspuns în acest sens. Sigur, refuzul întoarcerii nu poate fi o regulă pentru fiecare repaus de 45 de ore de la 3-4 săptămâni, caz în care se poate considera că șoferul locuiește în țara în care își termină periodic activitatea, ceea ce poate aduce după sine decizia impunerii plății impozitelor pe muncă în țara respectivă. De asemenea, dacă mai mulți șoferi ai firmei refuză să se întoarcă acasă se poate considera ca o presiune a conducerii firmei asupra șoferilor de a nu se întoarce acasă.
O altă clarificare importantă vine în ceea ce îi privește pe șoferii est-europeni care lucrează la firme din vestul Europei. Dacă în textul de lege se precizează că angajatorul trebuie să le asigure șoferilor întoarcerea la reședința firmei sau la reședința șoferului, ceea ce mulți angajatori vest-europeni au interpretat că e suficient ca șoferii să revină la baza companiei și, dacă vor să se întoarcă în țara de origine, la famile, trebuie să o facă pe banii lor, în concediu, clarificările Comisiei arată că șoferii pot alege unde să se întoarcă – la reședința firmei sau la reședința lor. Și doar dacă nu își exprimă opțiunea, în scris, angajatorul alege în locul lor.
CE mai arată că autoritățile de control nu au dreptul de a solicita dovezi privind locul unde șoferul își face odihna de 45 de ore, eliminând astfel amenzile abuzive care se dau în Franța sau Belgia pentru că șoferii nu pot prezenta factura de la hotel sau nu furnizează numărul de telefon al persoanei care le-a găzduit. Atenție, însă! Directiva detașării transnaționale prevede obligația ca angajatorii să acopere cheltuielile generate de detașare – cele de transport, cazare și masă – ale angajaților detașați. Astfel, angajatorul trebuie să facă dovada că i-a plătit șoferului hotelul și transportul de la camion până la hotel sau, dacă șoferul a stat la niște prieteni, angajatorul trebuie să îi acorde șoferului o indemnizație care să acopere cel puțin transportul de la locul unde lasă camionul până la locul unde începe odihna propriu-zisă. De asemenea, până ajunge la locul de odihnă, șoferul trebuie să își treacă pe cardul tahograf timpul respectiv la „alte activități“ pentru ca să nu se interpreteze că șoferul și-a început odihna lângă camion.
Cu o astfel de problemă s-a confruntat deja un transportator român în Franța, astfel că e nevoie de multă atenție în pregătirea și documentarea fiecărei curse. Prezentarea cazului și toate clarificările publicate de Comisia Europeană sunt publicate în această ediție a revistei Tranzit pe care vă invităm să o citiți cu atenție și să vă însușiți toate recomandările specialiștilor invitați să comenteze prevederile Pachetului Mobilitate și actualele acțiuni de control ale inspectorilor ANAF pe reconsiderarea diurnelor ca venituri de natură salarială. Din păcate, Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, ignoră solicitarea transportatorilor de a oferi explicații cu privire la acțiunea de control a ANAF, deși a promis de mai bine de două luni că va reveni. Vom continua să urmărim subiectul până la rezolvarea situației.
Internațional Alexander, Transpeco Logistics & Distribution și Skiptrans au fost desemnați cei mai eficienți operatori de transport din România. Bogdan Dragomir, fondatorul Step One, este cel mai eficient manager de transport.
Gala Tranzit s-a desfășurat pe 12 noiembrie, în mediu virtual, adunând, timp de 6 ore și jumătate, aproape 3.000 de participanți care au vizualizat transmisia live a evenimentului pe pagina de FaceBook a revistei Tranzit și pe contul de youtube al Trafic Media. Alți 4.000 au vizionat în următoarele zile ceremonia de premiere și conferințele despre dificultățile privind aplicarea Pachetului Mobilitate, respectiv detașarea transnațională în transporturile internaționale de mărfuri și reconsiderarea, ca atare, a diurnelor ca venituri de natură salarială.
Internațional Alexander și-a adjudecat pentru a patra oară consecutiv Premiul I la categoria „Cel mai eficient operator de transport cu capital românesc”, datorită ritmului continuu de dezvoltare și creșterii importante a cifrei de afaceri și profitului și în 2019 față de 2018. Anul acesta compania arădeană a adunat și cele mai multe voturi de popularitate, fiind singurul premiant care a câștigat și premiul de eficiență, și pe cel de popularitate.
Pe locurile al II-lea și al III-lea s-au clasat trei companii din Argeș – Dolo Trans Olimp (Premiul al II-lea) și Dianthus Company și Internațional Lazăr Company, la egalitate pe locul al III-lea. O mențiune specială a mers către Vio Transgrup din Dâmbovița, cu un punctaj foarte apropiat de ocupantele locului al III-lea.
Felicitări au primit și celelalte cinci companii finaliste din acest an – Agexim, Dumagas, Fartud, Filip, Ravitex și Step One – care reprezintă o prezență constantă în topul de eficiență realizat de revista Tranzit.
La categoria „operatori de transport cu capital străin”, premiul I i-a revenit companiei clujene Skiptrans, după ce anul trecut s-a clasat a doua. Duvenbeck Logistic a ocupat locul al II-lea, iar H.Essers, locul al III-lea. Printre finaliștii din acest an s-au mai numărat Arcese, Logistic E. Van Wijk și Vos Logistics Cargo, câștigătorul premiului de anul trecut.
La această categorie premiul de popularitate a mers, la egalitate, la Arcese și Duvenbeck Logistic.
În 2020 revista Tranzit a nominalizat cinci companii pentru premiul de „Cel mai eficient operator de transport specializat”, câștigat de Transpeco Logistics & Distribution, o companie aflată permanent pe primul loc în topul celor mai profitabile companii de transport din România. Printre nominalizați s-au mai numărat Hoedlmayr Lazăr România, Holleman Special Transport & Project Cargo și Romstyl Impex. Premiul de popularitate la această categorie a revenit, în urma voturilor cititorilor revistei Tranzit, Romstyl Impex.
Pentru „Cel mai eficient manager de transport din România” s-au confruntat patru manageri cu mare popularitate, drept dovadă și voturile destul de echilibrate primite din partea publicului. Premiul I oferit de revista Tranzit a mers la Bogdan Dragomir, directorul general al companiei Step One Spedition, care s-a focusat de mai mulți ani pe transport national, demonstrând că se poate face performanță și la intern dacă ai bazele necesare asigurării unui grad de încărcare cât mai bun pe camioane.
Premiul de popularitate a fost câștigat de Filip Miuțescu, de la Filip SRL, în condițiile în care și ceilalți doi manageri nominalizați – Mihai Baciu (Anasped) și Ovidiu Plăcintă (Express Euroscan) – au primit un număr consistent de voturi din partea publicului cititor al revistei Tranzit.
În luarea deciziei finale, revista Tranzit a fost susținută și în acest an de rapoartele specializate furnizate de Coface, partenerul Galei Tranzit de doi ani. Astfel, pe lângă indicatorii financiari consacrați – cifră de afaceri, profit, active, creanțe, datorii, număr angajați – au contat foarte mult și rezultatele obținute din exploatarea directă a propriilor resurse, fiind eliminați eventualii factori perturbatori precum profiturile altor firme, la care candidații erau asociați, veniturile provenite din chirii sau din vânzări de active, veniturile financiare etc.
Cei care doresc să urmărească înregistrarea video a întregului eveniment o pot face pe canalul de youtube al Trafic Media, editorul revistei Tranzit.
02.10.2020
Ultimul număr: Iunie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit