Daca la inceputul anului ne luptam sa demontam imaginea negativa a transportatorilor romani in presa germana, care ii acuza ca folosesc mijloace nelegale pentru a-si reduce costurile de operare (emulatoare de AdBlue, magneti etc.), incheiem anul cu noi scandaluri in care sunt implicati soferi romani. In Germania, presa de transport dezbate subiectul soferilor est-europeni, care stau cu saptamanile in camioane in parcari, departe de familii, dupa ce un sofer roman a fost identificat ca fiind autorul unei crime precedate de viol in apropierea orasului Freiburg. Iar in Belgia, soferii romani angajati de o firma de transport belgiana pentru filiala sa din Slovacia au denuntat autoritatilor belgiene faptul ca sunt platiti sub conditiile din Belgia, desi lucreaza preponderent acolo, si ca „sunt nevoiti sa doarma in cabinele camioanelor in care muncesc zi de zi”. Dupa cum este formulat „denuntul” este clar ca un rol important in scurgerea de informatii si in trimiterea denuntului catre autoritati l-a avut sindicatul soferilor belgieni, care cel mai probabil a reusit sa atraga ca membru un sofer roman dintre cei angajati ai firmei East Transport Leasing (ETL), firma care s-a confruntat cu un control masiv la sediul sau din Zeebrugge, incheiat cu sechestrarea a 112 camioane.
In presa belgiana a mai aparut si stirea ca soferii au fost informati prin echipamentele de bord sa nu vina la sediul firmei din Zeebrugge, deoarece avea loc acolo un control de mari proportii. Stirea a fost insotita si de o fotografie a echipamentului de bord pe care aparea anuntul in limba romana, ceea ce dovedeste fara echivoc ca denuntul a fost facut de (cel putin) un sofer roman.
Daca despre crima odioasa din Germania nu are sens sa comentam, decat ca, din pacate, am mai dat, astfel, inca o ocazie de a ponegri industria de transport din Romania, despre situatia din Belgia trebuie punctat faptul ca autoritatile de aici par hotarate sa adune cat se poate de multe taxe la buget de la firmele de transport belgiene sau straine care lucreaza pentru clienti belgieni sau in relatie cu porturile belgiene. Autoritatile locale sustin ca au colectat anul trecut 190 de milioane de euro din amenzile date firmelor de transport pentru acuzatii de dumping social, iar 2017 se va termina cu circa 230 de milioane de euro „contributii” la buget de la firmele cercetate si amendate in acest an tot pentru „frauda sociala”. Trebuie mentionat ca o parte din acesti bani provin de la firme din Romania, vizate de autoritatile belgiene, chiar daca asociatia transportatorilor belgieni sustine ca „tirul” este indreptat numai inspre firmele de transport locale care si-au deschis filiale in tarile est-europene tocmai pentru a evita plata unor impozite si asigurari sociale atat de ridicate cum sunt cele din Belgia.
Autoritatile lucreaza mana in mana cu sindicatele soferilor la atacurile asupra firmelor de transport, cu atat mai mult cu cat criza de soferi si reglementarile europene care impiedica angajarea de soferi non-europeni fac ca soferii de transport international sa fie astazi platiti mai bine decat medicii sau alte meserii ce presupun ani de studiu.
Daca unii transportatori sunt aproape gata sa renunte la „lupta” cu autoritatile vest-europene, cererea crescuta de transport din ultimul an si cresterea tarifelor cu circa 7% fata de ultimul trimestru al lui 2016 (asa cum apare in ultimul raport Transport Market Monitor) ii fac pe multi sa continue dezvoltarea, in ciuda tuturor semnelor „negre” aparute pe parcursul lui 2017 in ceea ce priveste schimbarea legislatiei europene din domeniu.
Este deja o certitudine ca piata vest-europeana (vorbim aici de clientii mari sau mici de transport) are nevoie de transportatorii est-europeni. Ramane de rezolvat insa problema soferilor, care au devenit mai putini, mai scumpi si, dintr-odata, foarte pretentiosi. Brexitul ar putea aduce acasa cateva mii de soferi romani, iar o flexibilizare a legislatiei nationale ne-ar putea ajuta sa avem acces la soferii moldoveni si ucraineni, cati au mai ramas dupa ce firmele poloneze au luat cam tot ce se putea lua.
La 11 ani dupa cucerirea celui mai ravnit titlu din industria camioanelor cu seria XF, DAF da din nou lovitura anul acesta cu noua generatie de motoare in combinatie cu transmisia excelenta de la ZF Traxon si alte cateva imbunatatiri la aerodinamica si sistemele auxiliare si de asistenta pentru sofer. Seriile XF/CF au acumulat 104 puncte, castigand „la mustata” trofeul in fata noului Iveco Stralis NP, cu propulsie pe gaz si cutie de viteze ZF (aceeasi Traxon). Cu performante similare modelului diesel, dar cu emisii mult diminuate, Stralis NP de 460 CP a adunat 96 de puncte de la cei 23 de membri ai juriului international International Truck of the Year, din care face parte si revista Tranzit din 2006, adica exact de cand DAF a luat ultimul titlu. Pe locul al treilea s-a situat Scania XT, castigatorul editiei de anul trecut propunand anul acesta o gama extinsa de motorizari, dintre care noul V8 SCR-only ar fi meritat singur o nominalizare, precum si un nou model, XT, dedicat sarcinilor dificile.
Potrivit regulamentului International Truck of the Year, titlul anual este oferit camionului sau gamei, introduse in ultimele 12 luni, care si-a adus cea mai mare contributie la eficienta in transporturile rutiere, tinand cont de urmatoarele criterii: inovatie tehnologica, confort al soferului, siguranta, manevrabilitate si usurinta in condus, economie de combustibil, grija fata de mediu si cost total de proprietate.
Noile linii cinematice XF/CF, bazate pe motoarele optimizate in sase cilindri in linie, MX-11 si MX-13, bine integrate cu cutia de viteze automatizata ZF Traxon cu 12 trepte de viteza si noile axe spate DAF, au sporit manevrabilitatea, eficienta in ceea ce priveste consumul de combustibil si schimbul rapid si lin al treptelor de viteza.
Membrii juriului au apreciat in mod special eficienta atinsa de noile linii cinematice, care includ o combustie mai buna, o reducere in ceea ce priveste pierderile interne cauzate de frictiune, functionarea motorului silentioasa, la o turatie redusa, sistemele auxiliare inteligente, integrarea componentelor grupului motopropulsor, diferitele strategii de schimb al treptelor de viteza, sistemul imbunatatit de schimb predictiv al treptelor de viteza in functie de relief datorita unei noi arhitecturi electronice, care permite prelungirea perioadelor de utilizare a Eco-roll-ului, si reducerile de greutate in cazul anumitor componente, cum ar fi sistemul de reducere catalitica selectiva, devenit mult mai compact.”
Prestigiosul trofeu a fost inmanat lui Preston Feight, presedintele DAF Trucks, de catre Gianenrico Griffini, presedintele IToY, cu ocazia cinei de gala desfasurate pe 22 noiembrie la Solutrans (Lyon, Franta).
02.10.2020
Ultimul număr: Iunie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit