Atunci cand se refera la transport international, curse gen Romania-Germania-Danemarca-Germania-Franta-Spania… (sirul poate fi oricat de lung si durata unui astfel de circuit ajunge la 2-3 luni), ITM a afirmat intotdeauna, in adrese trimise in scris sau in cadrul conferintelor Tranzit, ca soferii care fac transport international sunt platiti, conform Codului Muncii, cu salariu si diurna.
Ne-am bucurat de aceasta asigurare si, sincer, ne-am temut sa cerem un raspuns referitor la situatia in care un transportator roman are un parteneriat sau mai multe cu expeditori din vestul Europei, camioanele stau mai multe luni, ca sa nu zicem un an, in UE, dar soferii revin in tara dupa un numar de saptamani, desi acesta este in realitate modul de lucru al poate 80% dintre „tractionistii” romani si nu numai.
 

Totusi, un transportator ardelean a trimis si la ITM si la ANAF solicitari in care ruga cele doua institutii sa ii confirme daca in situatia in care lucreaza el, pentru un expeditor italian, efectuand curse de transport pe teritoriul Uniunii Europene, soferii sai se afla in delegare (definita de dispozitiile art. 43 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii) sau in detasare (asa cum prevede Legea nr. 344/2006). Raspunsul ITM a fost ferm si total diferit de ceea ce stiam noi sau ne placea sa credem ca stim: in astfel de operatiuni, soferii „se incadreaza la art. 4 alin. (2) lit. a) din Legea 344/2006 privind detasarea salariatilor in cadrul prestarii de servicii transnationale modificata si completata prin OUG nr. 28/2015”. In aceasta situatie, soferii nu pot primi diurna, ci trebuie sa fie platiti cu salariul minim prevazut pentru acelasi gen de munca din tara in care sunt detasati.
Pentru ca stim ca o asemenea afirmatie inseamna sfarsitul pentru o buna parte dintre firmele romanesti de transport, nu am fi facut referire la acest document pana cand nu am mai fi verificat inca o data (a cata oara?) cu ITM aceasta speta, daca nu am fi primit, la inceput de an, vestea proasta de la un transportator care lucreaza intr-un mod similar in Franta, caruia Jandarmeria i-a pus sechestru pe patru autotractoare, fara nicio explicatie.
La solicitarea avocatului, Jandarmeria a transmis un document oficial prin care il anunta pe proprietarul camioanelor sechestrate ca este cercetat pentru „munca fara forme legale” („travail dissimule”), un capat de acuzare chiar mai grav decat nerespectarea Legii Macron.
Ce a facut mai exact acest transportator? Curse pentru un partener francez cu incarcare si descarcare in Franta, cu camioane inmatriculate in Romania si soferi romani. Un caz aproape banal de transport intracomunitar, tractionism, dar Politia Judiciara din Franta sustine ca acest tip de activitate trebuie facut doar de o firma inregistrata fiscal in Franta.
Partenerului i-au fost confiscate calculatoarele pentru a putea cerceta natura relatiei cu transportatorul roman (daca nu cumva este o firma „fantoma”, infiintata pentru a lucra ilegal in Franta platind taxe si salarii intr-o tara cu taxare fiscala mai avantajoasa), ce fel de curse i-a dat, cum l-a platit pentru ele, verificand, in acest mod, practic toata activitatea derulata de transportatorul roman pentru acest beneficiar exclusiv.
Situatia este alarmanta si prin mentionarea ei ne dorim nu numai sa avertizam transportatorii care lucreaza in acelasi mod sa se gandeasca si la o alta solutie – fie sa incerce sa lucreze cu mai multi beneficiari (si care, daca s-ar putea sa aiba sediul in Romania, ar fi perfect!), ci si sa ii rugam pe toti cititorii care mai au cunostinta de asemenea situatii sa ne anunte pentru a-l ajuta cu informatii pe transportator – care a avut doar ghinionul ca i s-a intamplat lui si nu oricarui altuia din miile de transportatori romania care fac cam acelasi lucru – sa-si pregateasca o aparare solida.
Desi cu siguranta ca astfel de situatii vor fi clarificate curand prin noile pachete rutiere si sociale pe care le pregateste Comisia Europeana, pana atunci poate ar fi bine ca fiecare sa se gandeasca la niste solutii imediate, cum ar fi sa sugereze expeditorului exclusiv cu care colaboreaza sa isi deschida un punct de lucru in Romania prin care sa se deruleze comenzile de transport sau, de ce nu, sa incheie un contract de detasare de soferi catre astfel de expeditori parteneri exclusivi.
Vom reveni pe aceasta tema si in editia urmatoare.

Un film in care un smecheras roman vinde o piata intreaga de transport pentru mirajul castigului a pana in 3.000 de euro, prin montajul a 30 de emulatoare de AdBlue in Germania pe cele 30 de presupuse camioane ale unui pretins transportator german, a declansat un scandal imens in Germania, unde oricum, dupa introducerea MiLoG, se cauta noi metode de stavilire a accesului est-europenilor la piata de transport international. Reactia transportatorilor romani este prompta: pentru o economie de circa 375 de euro la un rulaj de 100.000 km (calculata la un consum de AdBlue de 1,5 l/100 km si un pret mediu de AdBlue de 0,25 EUR/l), nicio companie profesionista nu ar risca sa intre in bucluc.
 

Totusi, opinia generala printre transportatorii germani este ca romanii folosesc la scara larga emulatoare de AdBlue, chiar si in randul firmelor cu sute de camioane! BAG a anuntat ca va incepe controalele foarte curand, pentru ca, daca economia utilizatorilor de emulatoare nu e prea mare ca sa fie vorba de concurenta neloiala, fara AdBlue camioanele Euro 5/EEV polueaza ca unele Euro 1, caz in care sistemul de taxare a autostrazilor din Germania este fraudat cu cateva sute de milioane de euro anual, dupa estimarile unor experti germani citati de publicatiile care au si difuzat filmuletul preluat si de site-ul www.traficmedia.ro.

Totul a pornit de la o asociatie non-profit din Germania, Capital Pro, al carei reprezentant, Andreas Mossyrich, a venit in Romania manat de dorinta de a dezvalui „crima organizata din transporturi din Romania”.
Mossyrich a inchiriat un birou la Bucuresti si a inceput sa posteze anunturi de angajare de soferi si dispeceri pentru pretinsa sa firma de transport, Transgloria Forwarding. Astfel a filmat cu camera ascunsa mai multe discutii referitoare la modul de lucru in Romania, pretinzand ulterior ca i s-a oferit o multime de interventii ilegale, de la fraudarea tahografului pana la montajul de emulatoare AdBlue. Ultima i s-a parut interesanta si a incercat sa afle mai multe. A contactat pe internet un vanzator de emulatoare AdBlue, care a si fost filmat cand i-a livrat kitul de montaj, dupa care s-a deplasat la un service (care in imaginile video apare mai degraba ca un depozit vechi, cu o semiremorca frigorifica la poarta pe post de ghereta paznicului). Aici a fost filmat un individ care a afirmat ca ii poate monta in Germania 30 de emulatoare de AdBlue la un pret de circa 90 de euro/bucata, montajul durand cel mult trei ore.
Mossyrich, insotit de un traducator, a cerut sa ii fie demonstrata procedura de montaj, insa amatorul de venituri nu avea un camion disponibil, cand „tocmai” a aparut un camion MAN TGX nou care avea un emulator deja montat, dar nu functiona.

Film real sau trucat?
Astfel a inceput demonstratia. Initial se vorbeste despre o filmare cu camera ascunsa, insa detaliile care pun in prim plan martorii din bord sau modul in care se intervine la sistemul electronic al camionului pentru a monta emulatorul AdBlue indica mai degraba …