De la 1 ianuarie 2015, Chevron comercializeaza Techron HD, un aditiv menit sa dizolve depunerile de pe injectoare cauzate de utilizarea de biodiesel. Curatarea chimica a injectoarelor se poate face prin utilizarea zilnica a unei doze de aditiv amestecate cu motorina sau printr-o doza soc, aplicata o data pe an intr-un atelier de service. Techron HD este raspunsul Chevron la nevoile motoarelor moderne, din ce in ce mai sofisticate pentru a indeplini noile conditii de poluare si emisii de CO2, impuse de Uniunea Europeana. Acesta ajuta ca motoarele sa aiba sisteme de injectie cu o durata de viata cat mai lunga si sa isi scada consumul de combustibil.
Dave Spence, Channel Marketing Manager Chevron Lubricants Europe, a citat un studiu realizat in Marea Britanie, in care au fost incluse raspunsuri de la 500 de companii locale de transport, care au fost intrebate ce aspecte conteaza mai mult atunci cand cumpara un camion. Cele mai importante s-au dovedit a fi fiabilitatea (37%), pretul (31%), dar si economia de combustibil promisa (32%). 27% dintre cei chestionati au raspuns ca singurul factor important la achizitia unui vehicul este consumul. Intrebati fiind ce masuri iau pentru pentru a reduce consumul, cei mai multi au spus ca au programe de instruire a soferilor (circa 70%), circa 50% au zis ca investesc in telematica, iar peste 40%, in monitorizarea presiunii pneurilor. Pe langa acestea, transportatorii sunt atenti la aerodinamica, software de planificare/rutare, stimularea soferului, reconfigurarea masinilor si echipamentelor, folosesc lubrifianti cu vascozitate mai redusa, aditivi pentru combustibili sau folosesc pneuri cu rezistenta la rulare scazuta.
Practic, un numar foarte mic se orienteaza catre lubrifianti pentru motor cu vascozitate mai redusa (9%) si doar 5% au introdus un aditiv de combustibil, care este de fapt un sistem de curatare a combustibilului, astfel ca reprezentantii Chevron vad un potential mare de scadere a costurilor de operare prin folosirea produselor pe care le propun transportatorilor.
Dave Spence crede ca, „in ceea ce priveste lubrifiantii cu vascozitate redusa, discutia s-a mutat in aceasta zona de cand aproape toate transmisiile moderne au fost «umplute» cu lubrifianti sintetici cu vascozitate redusa pentru angrenaje si cu fluide pentru axe. Insa accentul s-a mutat acum catre uleiurile de motor pentru aplicatii grele. Multi producatori incearca sa recomande lubrifianti cu coeficient 30, 5W-30 sau 10 W-30, sub presiunea faptului ca in legislatia viitoare se va pune accent pe reducerea emisiilor de CO2.“
Reprezentantul Chevron Texaco asigura ca acest tip de produse nu este usor de testat, dar ca nu exista compromis in termeni de performanta a motorului. Toate testele de motor sunt gestionate atfel incat sa se asigure ca aceste uleiuri mai usoare nu afecteaza rezistenta motorului. „In prezent ne focusam foarte mult pe curatarea sistemelor, pe depunerile din injector. Atentia acordata protectiei mediului pune presiune …
Actiunile din aceasta vara ale ANAF, care a amendat mai multi agenti de munca temporara pentru acordarea, ilegala, de diurne salariatilor detasati sa lucreze in strainatate si recalcularea obligatiilor de plata catre bugetul de Stat ca impozit pe venit, CAS, CASS etc. – rezultate in urma considerarii diurnei acordate drept venit de natura salariala – au dat fiori reci si transportatorilor. Si asta ca urmare a unor declaratii ale oamenilor fiscului, care au facut referiri si la „alte categorii sociale aflate in situatii similare, precum soferii de la firmele de transport”.
Plecand de la inchiderea efectiva a multor asemenea firme autorizate ca agenti de munca temporara, unii inspectori teritoriali au trecut la amenintari mai mult sau mai putin voalate la adresa unor administratori ai firmelor de transport ca ar putea fi controlate la modul in care acorda diurnele pentru soferi si ca asemenea controale se pot lasa cu amenzi si obligatii de plata consistente.
Asemenea „apropo-uri” i-au facut pe unii transportatori sa verifice inca o data legalitatea acordarii de diurne pentru soferi, mai ales in cazul celor care lucreaza la intracomunitar si primesc diurne de cateva ori mai mari decat salariul de baza, adesea cel minim pe economie.
Rasfoind Codul fiscal in paralel cu Codul muncii, gasim absolut legala acordarea de diurne soferilor pe perioade in care isi desfasoara activitatea in alte locuri decat locul de desfasurare a activitatii mentionat in contractul de munca (adesea adresa autobazei). Pentru soferii care lucreaza la intracomunitar, firmele pot plati diurne fara teama de a gresi pe o perioada de 60 de zile, prevazuta in legislatie ca perioada maxima pe care angajatorul isi poate delega un angajat sa lucreze intr-un alt loc de munca decat cel prevazut in contract. In aceste conditii, diurna nu se considera venit salarial si este scutita de plata oricarui impozit sau asigurari sociale, in limita a de 2,5 ori valoarea diurnei prevazute pentru functionarii de Stat pentru tarile in care sunt delegati.
Daca soferii stau mai mult de 60 de zile la intracomunitar, firmele trebuie sa probeze, la un eventual control al Inspectiei Muncii, ca au obtinut in scris consimtamantul soferului pentru a prelungi perioada de delegare cu inca 30 sau 60 de zile. Deci, trebuie sa existe un acord semnat de sofer pentru fiecare depasire a perioadei de delegare de 60 de zile. In cazul inexistentei acesteia firma de transport poate fi amendata de ITM.
Sunt companii de transport, care, la indemnul unor inspectori ITM sau al altor consilieri, ajung sa treaca in contractul individual de munca al soferului, la locul de munca al acestuia, faptul ca acesta poate sa munceasca in diverse locuri, nefiind precizat un loc de munca fix. In asemenea situatii, inspectorul fiscal poate considera ca soferul nu poate primi diurna atunci cand este plecat in cursa, ci, in baza art. 25 alin. (2) din Codul muncii, orice prestatie in bani sau in natura reprezinta din punct de vedere fiscal venituri din salarii ce intra in baza de calcul al impozitului pe venit si al contributiilor sociale obligatorii.
Astfel, se pot isca interpretari referitoare la impozitarea diurnei atunci cand in contractul de munca, la locul desfasurarii activitatii, se trec alte locuri in afara adresei autobazei sau se trece ca nu exista un loc fix, desi soferii, ca si marinarii sau pilotii isi petrec aproape tot timpul, prin natura muncii lor, in diferite locuri, dar de fiecare data intr-un anumit camion, avion, nava etc.
Pana la lamuriri din partea ANAF, este de recomandat sa revizuiti contractele de munca ale soferilor unde sa fie trecut ca loc de desfasurare a activitatii chiar sediul firmei. Si, pentru a evita orice suspiciune din partea ITM, dar si a Fiscului, este ideal ca soferii care lucreaza la intracomunitar sa ajunga in tara sau sa treaca pe la un punct de lucru mentionat in contract o data la 60 de zile. Adica sa existe o zi de munca la sediu intre doua perioade de delegare de 60 de zile. In aceste conditii, acordarea diurnei nu are cum sa fie pusa absolut deloc sub semnul ilegalitatii.
Oricum, dupa mai multe sesizari facute la nivelul Parlamentului European, este foarte posibil ca legislatia din domeniul muncii sa se schimbe in toata Europa, deci este posibil ca si noi sa avem noi reglementari (speram mai clare si care sa faca referire directa la retribuirea soferilor de transport transnational).
02.10.2020
Ultimul număr: Iunie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit