Cu cateva saptamani inainte de IAA Hanovra, Ford a finalizat programul de reinnoire totala a gamei de utilitare usoare prin extinderea productiei noului Transit cu versiunile de autosasiu cu cabina dubla si „Super Jumbo” (de 5 m lungime), precum si modelele furgon cu cabina dubla, Kombi si Kombi Van, pe care am avut ocazia sa le conducem pe circuitul Ford de la Lommel, unul dintre cele mai mari din Europa. Cu doua modele castigatoare ale trofeului Van of the Year 2013 si 2014 (Transit Custom de o tona si micutul Transit Connect) si alte doua candidate la titlul pentru 2015 (Transit de 2 t si Courier), Ford a reusit sa-si creasca anul acesta cota de piata la 10,7%, cel mai ridicat nivel din 1997.
 

Desi un van cu calitati deosebite de caraus, Transit de 2 t nu a reusit „hat-trick”-ul pentru Ford, al treilea trofeu la rand, ca urmare a concurentei puternice din acest an. Conducerea companiei are insa asteptari mari de la „greul” gamei sale de utilitare, extins acum la 4,4 t greutate maxima autorizata si disponibil intr-o multime de versiuni, inclusiv 4×4, cu performante foarte bune.

Prima faza a productiei noului Transit a fost lansata la mijlocul primaverii lui 2014 si a cuprins versiunile standard furgon, sasiu-cabina si minibus, urmate, din septembrie, de un „al doilea val” de variante suplimentare, care include noi tipuri de caroserie, lungimi de sasiu si gama 4×4.
Am avut posibilitatea de a conduce pe circuitul de la Lommel patru versiuni: autosasiul Transit L5, cu o lungime de incarcare de peste 5 m, furgonul cu cabina dubla L4, cu sapte locuri (in echipare standard cu a doua bancheta cu patru locuri si un volum de incarcare de 10,5 m3, minibusul M2 cu 18 locuri, produs in serie in fabrica Ford din Kocaeli (Turcia), precum si un furgon standard Transit L2 H2. In afara acestor modele cu tractiune pe fata, in zona off-road am putut testa si calitatile unui autosasiu cu cabina dubla cu noul sistem de tractiune integrala.
Gama completa de autosasiuri Transit include acum o versiune cu cabina dubla, care ofera spatiu pentru pana la sapte persoane, datorita banchetei standard de patru persoane de pe randul al doilea, precum si versiunea L5 „Super Jumbo”, care reprezinta cele mai lungi modele Transit construite vreodata. Cu o cabina cu un singur rand de locuri, modelele L5 ofera o lungime de incarcare de peste 5,2 m si o suprafata de incarcare de 11,5 m2 atunci cand sunt din fabrica echipate cu o caroserie cu panouri laterale rabatabile. Cu lungime totala de 7.797 mm inclusiv caroseria, vehiculele beneficiaza totusi de un diametru de bracaj redus, de doar 15,8 m, mentinand manevrabilitatea deosebita disponibila pe noul Transit, gratie directiei electrice.
Gama completa Transit autosasiu ofera cinci lungimi diferite pentru versiunea cu cabina cu un singur rand de locuri (L2-L5) si patru lungimi diferite pentru versiunea cu cabina dubla (L2-L5), masa maxima autorizata a vehiculului variind de la 3,1 la 4,7 t. Pe langa optiunile de caroserie cu panouri …

Fiat Ducato s-a mentinut mereu in topul celor mai vandute vehicule comerciale usoare de pana in 3,5 t, desi ultimul model cocheteaza tot mai mult cu carausii mai „grei”, care prefera autovehicule cu greutati maxime autorizate de peste 4 t. Incurajat de succesul deosebit de care se bucura Ducato pe segmentul caravanelor, Fiat promoveaza mai intens versiunea de 4,25 t, pe care Ducato este singurul van oferit in varianta cu roti single. Ramas in competitia Vanul Anului 2015, Ducato nu a reusit sa castige marele premiu, adunand numai 35 de puncte. Acest rezultat a fost influentat de faptul ca nu are un design mult innoit fata de modelul precedent, fiind mai degraba un face-lift.
 

Ceea ce l-a mentinut pe lista primilor cinci candidati au fost insa schimbarile de strategie, productia a doua motorizari independente pentru Euro 6 si inovatiile in planul suspensiei, caroseriei si echiparilor inteligente, care cresc confortul si functionalitatea. Am testat calitatile noului Ducato pe o versiune de 3,5 t L2H2, echipata cu motorul economic 2,3 MultiJet de 130 CP.

Ducato a castigat in istoria sa de 33 de ani doar un trofeu International Van of the Year, in 1994, insa Fiat are in portofoliu alte patru trofee, doua pentru Doblo Cargo, in 2006 si 2011, si alte doua pentru Scudo si Fiorino, dezvoltate impreuna cu Grupul PSA Peugeot Citroën, in 2008 si 2009.

Confort de autoturism, elemente de caraus traditional
Designul exterior se caracterizeaza prin linii indulcite, specifice autoturismelor, avand insa si „parfum” de caraus traditional: grila radiatorului in doua culori, treapta ajutatoare pentru ca soferul sa poata curata parbrizul, farurile noi cu lumini de zi integrate (care sunt disponibile si cu tehnologie LED), oglinzile retrovizoare mari, fractionate si cu semnalizatoarele incorporate etc.
Pentru a mentine costurile de intretinere si reparatii cat mai mici, farurile sunt pozitionate foarte sus, astfel ca lovirea acestora este evitata pe cat posibil, bara de protectie este din patru sectiuni, iar bandourile laterale din cauciuc sunt inalte si suficient de „carnoase” pentru a face fata zgarieturilor inevitabile la manevrele din parcari sau spatii inguste. In plus, vehiculul este echipat, optional, cu camera de luat vederi pentru mersul cu spatele, completata de senzorii de parcare, acestea usurand la maximum manevrele de pozitionare la rampele de incarcare, ceea ce am facut si noi la depozitul DSV din parcul logistic Bucharest West.
Pentru a lasa spatiul de incarcare „netulburat”, Fiat a pozitionat toate angrenajele mecanice, inclusiv cutia de viteze, sub capota. Chiar si rezervorul de motorina este plasat sub cabina – avand ca rezultat cabina mai inalta – pentru a lasa loc liber pentru o capacitate mai mare de incarcare. Astfel, Ducato are cea mai buna eficienta de incarcare, un indicator care se calculeaza prin raportul dintre lungimea de incarcare utila si lungimea totala a vehiculului.
In schimb, soferul trebuie sa se intinda putin la urcare-coborare, …