Revista Tranzit începe seria conferinţelor din acest an cu un eveniment complex, de două zile, care va avea loc la Oradea pe 10 şi 11 aprilie.

Prima zi de conferinţă este dedicată reflectării asupra costurilor crescute în 2025 la taxe de drum, salarii, echipamente/anvelope, cu ochii şi pe ce urmează în 2026 privind noua taxă de drum din România.

Discutăm despre noile propuneri de transport intermodal, disponibile deja sau aflate în pregătire, cu costuri comparative cu rutierul pe întreg traseul, de la expeditor la destinatarul final.

Tot despre costuri discutăm şi în contextul forţei de muncă, un element cu potenţial de creştere a costurilor şi în perioada următoare, după creşteri repetate în ultimul an.

Punctăm noutăţile şi, mai ales, punctele fierbinţi generatoare de amenzi în ceea ce priveşte tahografele, întoarcerea şoferului în ţara de origine şi RO e-Transport şi prezentăm câteva soluţii selectate de reducere a costurilor cu investiţii mici folosind Inteligenţa Artificială pentru a reduce kilometrii pe gol şi staţionarea camioanelor. Eficienţa în utilizarea flotei rămâne principala metodă de reducere a costurilor alături de urmărirea atentă a tuturor cheltuielilor şi negocierea cât mai avantajoasă a contractelor nu atât în privinţa tarifelor de transport, cât mai ale al condiţiilor de plată, terminării contractelor, dislocări/staţionări ş.a.

Seara se încheie cu Gala de premiere a celor mai eficienţi operatori de logistică şi expediţii din România, cei mai eficienţi distribuitori şi curieri – pe baza rezultatelor financiare obţinute în 2023/2024.

Vom premia separat expeditorii rutieri, expeditorii maritimi şi pe cei din segmentul feroviar/intermodal, cât şi operatorii de logistică contractuală (se vor acorda premii separat pentru firmele cu capital românesc şi cele cu capital străin).

De asemenea, premiul Managerul Anului în Logistică va fi acordat pe baza votului publicului. Înscrierea în competiție se va face pe baza nominalizării din partea unui membru al companiei care va trebuie să ne și argumenteze alegerea făcută.

Înscrierile în competiţie se fac până pe 15 februarie 2025. Aşteptăm sugestiile dumneavoastră pentru primele nominalizări ale acestei competiţii importante pentru lumea logisticii și a transporturilor.

A doua zi, pe 11 aprilie, ne adresăm pieţei de transport şi depozitare cu temperatură controlată: o piaţă cu potenţial de dezvoltare pentru România.

Mai pe larg despre temele discutate:

  1. COST/KM 2025: În ce măsură beneficiile aduse în planul costurilor de către intrarea în Schengen compensează celelalte creșteri de cost cu taxele de drum în toată Europa, cu combustibilul, cu forța de muncă (după creşterea, din nou, a salariului minim pe economie şi a actualizării la nivelul pieţei a indemnizaţiilor) și cu scumpirea mijloacelor de transport?

Cum ne pregătim pentru implementarea taxei de drum calculate în funcţie de rulaj din 2026 în România? Ce impact va avea această creştere de 6 ori a taxei de drum din România în costul/km a transportatorului român? Ce planuri are CNAIR pentru aplicarea noii taxe si in ce măsură va ţine cont de nivelul de emisii al autovehiculelor?

  1. INTERMODAL: ŞAH LA TRANSPORTUL RUTIER

Soluţiile intermodale cu îmbarcare din România sau Ungaria se deschid şi pentru transportatorii cu parcuri mai mici de camioane.Rute diferite, cu îmbarcare de containere, cutii mobile sau semiremorci (standard sau Huckepack) – soluţiile disponibile aduc avantaje şi dezavantaje, în funcţie de greutatea care trebuie transportată, disponibilitatea şoferilor sau posibilitatea operării ca tracţionist la celălalt capăt al rutei intermodale. Vă propunem o „lecţie” despre intermodal, pentru a fi informaţi despre o soluţie care ar putea deveni foarte solicitată de clienţi în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat.

  1. SUSTENABILITATE: VEHICULE ELECTRICE, DEPOZITE ALIMENTATE CU PANOURI FOTOVOLTAICE

În primul an de depunere a declarațiilor de ESG pentru companiile mari, vom relua discuția legată de sustenabilitatea lanțurilor de aprovizionare, cu atât mai mult cu cât Uniunea Europeană finanţează achiziţia de camioanel electrice, iar programul de finanţare ca ajutor de stat acordat companiilor româneşti de transport se aşteaptă să devină operabil începând cu iulie 2025.

  1. FORŢĂ DE MUNCĂ

Noua creştere a salariului minim din ianuarie are impact asupra costurilor cu forţa de muncă în orice industrie, însă cu atât mai mult în cea de logistică şi transport. Pe lângă calcularea creşterii reale a costurilor cu forţa de muncă, vom aborda la Oradea din nou subiectul disponibilității forței de muncă în România, surse pentru aducerea de lucrători calificați, recrutare, training și urmărirea performanțelor angajaților din transporturi, logistică și producție.

Nu va lipsi un panel cu prezentarea a 3 soluţii automatizate care oferă soluţii eficiente de înlocuire a forţei de muncă umane, la un nivel de cost chiar mai redus. Şi pentru că e un subiect la modă, vom prezenta şi un mod de implementare a Inteligenţei Artificiale pentru planificarea eficientă a transporturilor şi alocarea curselor.

  1. RO E-TRANSPORT ADUCE CONTROLUL ABSOLUT AL IMPORTURILOR ŞI EXPORTURILOR

Cum se fac controalele la nivelul lui 2025, după desfiinţarea controalelor în punctele de frontiere din Vest şi ce trebuie făcut pentru evitarea amenzilor foarte mari – de la proprietarii mărfurilor până la şoferii care le transportă

Va puteti inscrie pe adresa de email: andreea.matei@traficmedia.ro. Tel.: 0732 131 353

Pe o piață în care se fac tot mai multe consolidări, culminând cu preluarea DB Schenker de către DSV, jucătorii mici, care nu oferă soluții complexe, sunt în pericol de a nu mai putea să continue dacă nu vor face investiții.

Mihai Stoica, Managing Director SLS Cargo, a declarat în cadrul conferinței de presă organizate de FAN Courier cu ocazia aniversării a 27 de ani de activitate, că SLS Cargo, companie al cărui pachet majoritar este deținut de acționarii FAN Courier, formează, alături de liderul pieței de curierat din România, un grup de companii din ce în ce mai puternic, care – împreună cu Marian’s Trading, care va fuziona, de asemenea, cu grupul de firme FAN Courier – vor avea un serviciu integrat pe care îl pot oferi clienților.

SLS Cargo a închis 2024 cu o cifră de afaceri de aproape 34 de milioane de euro, ceea ce înseamnă o creștere de 34% față de 2023, parte din această creștere fiind generată de deschiderea unui terminal intermodal în vestul Bucureștiului, care a început să fie operat la finalul lui 2023. Compania încearcă să creeze în acest terminal un depozit similar cu ceea ce se întâmplă în Constanța, doar că la o distanță de 250 km, la București.

Terminalul are o capacitate de stocare de 1200 de TEU-uri și are implementat un sistem de operare modern (Navis Octopi) pentru automatizarea și eficientizarea operațiunilor. FAN SLS Cargo Intermodal Terminal dispune de acest sistem de operare care ajută la integrarea și automatizarea proceselor operaționale între departamentele interne, integrarea cu partenerii de business (clienți, transportatori, linii maritime), precum și predictibilitatea internă și externă a evenimentelor terminalului.

“Acest terminal nu oferă clienților doar un serviciu de transport feroviar – descărcarea containerelor și livrarea la ușa beneficiarului – ci oferim și vama prin Marian s Trading”, a spus Mihai Stoica.

Terminalul intermodal include, așadar, un antrepozit vamal, care permite transbordarea mărfurilor care vin din Constanța în container în depozit, de unde sunt livrate la clientul final pe autocamion sau furgon de mai mică capacitate, eliminând astfel livrarea la clientul final cu containerul, care apoi se întorcea la terminal gol, cu efecte negative în planul eficienței economice și al emisiilor poluante.

Astfel, principala direcție de investiții a companiei a fost dezvoltarea serviciului 4PL (Fourth-Party Logistics), ce presupune managementul integrat al întregului lanț logistic pentru clienții industriali, de la materii prime la produse finite.

În paralel, SLS Cargo a dezvoltat și un serviciu de depozitare cu temperatură controlată. În acest moment compania efectuează serviciile logistice pentru o fabrică de carne din București: în fiecare noapte, marfa care iese din producție este transbordată pe vehiculele de distribuție de tonaj mai mic care ajung dimineața la magazinele din țară. Același mod de operare l-a dezvoltat și în zona Clujului pentru un retailer cunoscut.

Compania își propune pentru 2025 să deschidă un depozit și în Timișoara, urmând ca în cursul anului, în funcție de capacitatea pe care o va avea, atât din punct de vedere al forței de muncă, cât și al investițiilor, să le conecteze prin camioane de linie.

“Este o piață în care este foarte mult loc de dezvoltare, nu este suficient de bine acoperită de logisticieni și, astfel, sperăm să oferim soluții în direcția aceasta”, a mai spus Mihai Stoica.

Pentru anul în curs, FAN SLS Cargo anticipează o creștere de 25%, principalele provocări fiind modificările fiscale, care ar putea genera prețuri de transport și de depozitare mai mari, ca urmare a majorării taxelor de drum, scumpirii carburanților și inflației. Alte dificultăți cu care se confruntă operatorul în sectorul în care activează țin de termenele mari de încasare a facturilor pentru serviciile de transport prestate, dar și cu timpii mari de așteptare la punctele de trecere a frontierei. Acest ultim aspect este de așteptat să scadă semnificativ ca urmare a intrării României în spațiul de liberă circulație Schengen. Pe de altă parte, în cazul transportului maritim, au crescut timpii de tranzit din cauza conflictului din Marea Roșie, fapt ce a generat și creșterea tarifelor de achiziții pe transport maritim.