Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad

BAG nu se lasă: 680 de camioane controlate pentru respectarea cabotajului

La finalul lunii ianuarie, inspectorii din cadrul Oficiului Federal pentru Transportul Mărfurilor (BAG) au efectuat, din nou controale masive, privind cabotajul ilegal pe mai multe autostrăzi. Din cele 680 de camioane verificate, în cazul a 42 dintre ele s-au găsit nereguli.

Potrivit BAG, controalele au avut loc în special pe rute și noduri de circulație utilizate intens de vehiculele cu numere de înmatriculare altele decât cele din Germania. De asemenea, inspecțiile au vizat și zona portului Stuttgart și a fabricilor pentru furnizorii de servicii logistice din industria auto din Stuttgart și Heilbronn în landul Baden-Württemberg.

Conform sursei citate, 89 de inspectori ai serviciului de control rutier și de taxare au fost implicați în acțiunea de la finalul lunii ianuarie. În plus, experți tehnici din cadrul serviciului de inspecție rutieră au fost detașați pentru a efectua inspecții tehnice rutiere (TUK). În afara centrului de control, ofițerii au oprit camioanele pentru a verifica dacă se respectă timpul de conducere și de odihnă. În total au fost verificate 713 camioane, dintre care 680 de unități pentru respectarea cabotajului.

Articole similare

Ad