Asociatia Germana de Logistica (BVL) realizeaza la fiecare 2-3 ani interviuri referitoare la asteptarile managerilor de logistica din cele mai importante companii din lume, iar cel mai recent studiu se refera la tendintele principale care vor afecta acest domeniu de activitate la nivel global si la modalitatile prin care se pregatesc cei cu functii executive pentru a le face fata. Si cand vorbim de viitorul supply chain-ului si de principalele schimbari prin care va trece in urmatorii ani nu ne referim doar la prezenta tot mai activa a internetului in activitatea firmelor de productie si de logistica, ci si la modificari demografice si de reglementari, la infrastructura s.a.
O parte din rezultatele celui mai recent studiu BVL au fost prezentate de presedintele asociatiei, Thomas Wimmer, in cadrul conferintei organizate de Arilog la Bucuresti la inceputul lunii trecute. Acesta a atras atentia asupra faptului ca este normal ca in logistica sa apara ceva neasteptat in fiecare zi, deoarece lumea in ansamblu este in continua miscare.
Iar pentru a determina factorii care influenteaza economia globala trebuie sa identificam noii actori importanti de pe piata. Pana acum cativa ani erau SUA, Germania, Japonia s.a., dar in 2014 China a fost al doilea stat din lume din punct de vedere al PIB, cu 10.380 de miliarde de dolari, fata de 17.419 miliarde de dolari in cazul SUA, ele fiind urmate la mare distanta de Japonia (4.616), Germania (3.860), Marea Britanie (2.945), Franta (2.847), Brazilia (2.353), Italia (2.148), India (2.050), Federatia Rusa (1.857 de miliarde de dolari) s.a.
Pe de alta parte, daca vorbim de PIB raportat la puterea de cumparare, China a fost pe primul loc, cu 17.617 miliarde de dolari, urmata de SUA (17.419), India (7.376), Japonia (4.751), Germania (3.722), Rusia (3.565), Brazilia (3.264), Indonezia (2.676), Franta (2.581), Marea Britanie (2.549 de miliarde de dolari) s.a.
China este, asadar, unul dintre principalii actori economici la nivel global, dar cresterea ei economica a scazut in ultimul timp, ajungand la 7%. Pe de alta parte, SUA si-a revenit din punct de vedere al puterii economice si a avut o crestere de 3,7% in primul trimestru din 2015, in timp ce in Europa cresterea este moderata, dar constanta – ceea ce e foarte bine pentru economie. Iar cresterea economica va continua in 2016 si 2017 si in fiecare din aceste zone, si la nivel global.
Un aspect important ce incurajeaza cresterea economica este pretul energiei, care se mentine la nivel scazut.
Vorbind despre situatia particulara a Romaniei, presedintele BVL a punctat faptul ca puterea economica a tarii noastre este mica, dar cresterea a fost constanta in ultimii ani: cu 2,5% in 2013, cu 1,9% in 2015 si cu o estimare de 3,8% pentru 2015.
Ce e nou in economia care da tonul in Europa
Si, pentru ca Germania este motorul economiei europene, este important sa ne uitam la realitatile de pe aceasta piata. Iar ele arata ca in august 2015 industria de acolo a creat acelasi numar …