Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Berea a fost lovita de acciza

Romania ocupa locul al optulea in Europa din punct de vedere al productiei de bere, cu un nivel similar celui din Cehia si Belgia. Insa consumul de bere din tara noastra este in continua scadere, ca urmare a accizei introduse in urma cu doi ani. Acest lucru a influentat negativ nu numai producatorii de bere, ci si industriile adiacente, avand drept consecinte atat pierderea locului de munca pentru circa 6.000 de oameni, cat si contributii mult mai mici la bugetul de stat, in conditiile in care peste 60% din totalul accizei colectate de pe piata bauturilor alcoolice provine de la sectorul de bere.
 

Anul trecut, piata berii s-a contractat cu 8,6% in volum fata de 2013, astfel ca s-a ajuns la doar 14,9 milioane de hectolitri, iar nivelul consumului pe cap de locuitor a coborat la 74 l in 2014, fata de 81 l in 2013. Datele au fost prezentate de Asociatia Berarii Romaniei cu ocazia unei intalniri cu membrii sai de la sfarsitul lui martie.

Doi ani de pierderi
2014 este deja al doilea an consecutiv de contractie accentuata a consumului de bere ce are ca principala cauza, potrivit lui Lucian Ghinea, presedintele Asociatiei Berarii Romaniei, presiunea fiscala, in special cresterea accizei la bere. Ghinea a explicat ca aceasta majorare nu poate aduce statului venituri mai mari, ci dimpotriva, deoarece, pe fondul contractiei consumului, pierderile la buget din TVA si alte taxe aferente au depasit veniturile din acciza.
Astfel, in 2013 statul roman a avut incasari cu 4% mai mici de pe piata berii, in conditiile unui nivel zero de evaziune fiscala in productia de bere. Iar anul trecut veniturile din acciza, TVA si alte taxe aferente productiei de bere au scazut cu 22 de milioane de euro. Nu este de neglijat faptul ca acest sector contribuie cu peste 60% la totalul accizei colectate la bugetul de stat de pe piata bauturilor alcoolice. Practic, jumatate din pretul unei beri il reprezinta taxele.
Ca urmare a acestei contractii a pietei de bere, investitiile din domeniu au scazut anul trecut cu doua milioane de euro, ajungand la 60 de milioane de euro.
O scadere s-a simtit in 2014 si la importurile de bere, care s-au diminuat cu 0,09 milioane de hectolitri, atingand 0,45 milioane de hectolitri, dar si la exporturi, care au scazut cu 50.000 hl, ajungand la 300.000 hl.
Scaderea cu 10% a productiei de bere anul trecut fata de 2013 a facut ca in 2014 sa se incarce cu 26.000 de camioane mai putin decat in 2012, care aliniate s-ar intinde de la Bucuresti la Marea Neagra. Astfel, anul trecut s-au incarcat cu 11.000 de camioane mai putin decat in 2013, cand s-au incarcat cu 15.000 de camioane mai putin decat in 2012.

Articole similare

Ad